Sunt sclavul iubirii, da, sclav, si nu pot iesi din asta, chiar daca sunt tratat ca un obiect care poate fii aruncat oricand. Dupa cateva probleme in viata si in familie, am uitat ce inseamna afectiunea. La 19 ani am dat "minunata" iubire. M-am indragostit, prima iubire, si ma termina. Am 20 de ani acum, iar prietena mea e ceva gen "ba am chef de tine, ba te resping". Simtind nevoia de afectiune dupa o perioada de 5-6 ani in care nu am avut parte de ea, am ajuns sa ma sacrific pentru 80% durere, si 20% fericire, pentru acea mica afectiune care nu merita sacrificiul. Dar ma tem, pentru ca am avut o perioada in care ma izolasem singur in casa, si am fost la limita depresiei(poveste lunga). Iar acum sunt blocat la munca cu ea, si mi-e frica de 2 lucruri, primul, ma pot despartii de ea, dar sunt sigur ca dupa o sa umble cu baieti pe acolo, si nu mai am putere sa suport asta, chiar nu mai am, nici nu am posibilitatea sa imi dau demisia pentru ca am nevoie de bani caci ma mut singur. Iar a 2 a problema, mi-a adus multa multa suferinta, si mi-e frica ca de data asta chiar voi cadea in depresie, ea fiind prima persoana din cauza careia mi-am si facut rau singur. Fiind prima iubire nu stiu ce e in capul meu, nu stiu cum pot sa o iubesc cand se comporta urat cu mine, nu stiu cum am putut sa o iubesc in continuare dupa ce m-a inselat cu altul, nu stiu cum mai pot sa o iubesc dupa ce ma trateaza ca un gunoi. Nu mai stiu ce sa fac, iar eu sa ajung in situatia asta, nu as fii crezut niciodata asta. Deja am un inceput de depresie, pentru ca nu ma mai pot bucura de nimic, de prieteni, de muzica, de viata in general, ma simt ultimul om, chiar am ramas blocat in aceasta etapa, nu am idee ce sa fac.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook