| Viviluka a întrebat:

Uitați-mă iar, că scriu romane. Deci cine are timp și plăcere să asculte..Am scris acum câteva săptămâni aici pe TPU, despre faptul că am un prieten de 3 luni dar ai noștri numai sunt de acord cu noi și noi vrem să luptăm pentru iubirea noastră căci ne iubim prea mult. Ei bine am primit multe sfaturi pe care le-am ascultat, am luptat, ne-am văzut mai pe ascuns ( adică în fiecare zi într-un parc mare, populat pe zi de maxim 4 5 persoane ). Cu toate că ne chinuiam foarte mult, eu fugind de acasă ca să ajung în parcul ăla, stăteam mereu într-un loc, undeva pe o iarbă și acolo petreceam cele mai frumoase clipe..Eram fericiți împreună, dar apoi devenisem nervoși..Eu nervoasă pentru că îmi vedeam toate prietenele cum ies cu iubiții lor afară și se plimbă și eu stăteam în parcul ăla.iar el nu avea nici o problemă cu asta. Într-o zi mă tot plângeam : " Nu mai suport " și apoi am văzut pe facebook la el că vorbește cu o grămadă țipe și cu fosta lui prietenă și i-am zis : " Frate, dar tu ai chef să vorbești cu altele și eu stau și îmi bat capul, niciodată nu te-ai plâns, ba ție chiar îți place " El tăcea mereu din gură.Ei bine, ne-am certat prostește în ziua aia. Credeam că e doar o ceartă banală dar nu, aia ne-a pus capăt relației.Bineînțeles am stat 1 săptămâna certați, apoi ne-am întâlnit întâmplător, eu aflasem că deja vorbește cu altă fată iar el nega asta spunând că vorbește cu multe nu numa cu una.I-am zis de respectiva fată de care aflasem și eu de pe facebook ( comentarii d-alea..like la orice, plus că tipa se trecuse într-o relație). I-am spus prin tot ce am trecut eu săptămâna aia, toate nopțile nedormite, că aveam atât de multe întrebări să îi pun și nu înțelegeam de ce nu mă caută, de ce nu vorbește cu mine mă ținea doare strâns în brațe și mi-a zis " Tu erai nefericită..meriți ceva mai bun " i-am zis : "Chiar dacă făceam eu așa și mă plângeam crede-mă că mai bine așa decât fără tine ".A două zi ne-am certat din nou. atunci ne-am despărțit...i-am zis :" Cum te-ai fi simțit în locul meu? " și mi-a zis cu un zâmbet larg pe buze " Nasol " și am plecat.A două zi el s-a întâlnit cu tipa aia la ea în oraș.A două zi după asta, adică marți, am vorbit pe facebook.i-am zis că nu știe ce îmi face, nu știe cât de greu îmi e nu știe că mi-am legat toată lumea strâns de el. mi-a zis să ne vedem, am fost, m-a pus să îi povestesc tot ce făcusem la școală și tot ce s-a întâmplat.A doua zi, îl sun să ieșim afară..chiar dacă eram constinenta că e cu altcineva, încercam să îl cred pe el, să mă mint singură.Am ieșit afară, ascultăm melodia aia a lui Nane- La piept și când a văzut că am lăsat capul în jos fiindcă aveam lacrimile în ochi, m-a pupat pe frunte iar eu l-am strâns tare în brațe. Apoi am început să vorbim și mi-a zis că îi e greu fără mine, dar să înțeleg că e mai bien așa, că merit un băiat cu care să pot ieși de mână și să îmi ofere mai multe. când voiam să îi spun și eu ce simt sună fata aia că i-a murit bunicul și că nu știu ce.
El pare așa interesat de ceea ce spune, și simțeam cum e lângă ea și că poate chiar ține la ea..Tremurăm de nervi, nu m-am simțit în viața mea mai prost că atunci după ce a închis, eu când am nervi dau din picior și face : " Termină " și i-am zis : " Nu pot " și mi-a urcat piciorul peste picioarele lui să nu mai dau din el. Apoi fiind extrem de frig afară dârdâiam și a văzut și el că tremur și mi-a zis : " Pot să te țin în brațe? " m-am dus așa spre el.Doamne, mă strângea așa tare în brațe, de parcă ar fi știut că nu mai e mult și ne pierdem ".Mi-a povestit de bunica lui când a murit iar eu i-am zis " Îmi pare rău că nu te-am cunoscut de atunci " și îmi zice : " Mie îmi pare bine că te-am cunoscut și acum, că știu că în orașul asta e cineva care ține atât de mult la mine, și a făcut atât de multe pentru mine ". L-am strâns în brațe și i-am zis : " Nu ști cât de slabă sunt când vine vorba de tine". Când voiam să continui, ghiciți : Sună tipa aia! El la fel, vorbea cu ea, îi zicea că înghețată că are nasul roșu bla bla. Și apoi vine lângă mine și își pune nasul pe gâtul meu și mă strângea în brațe. După ce i s-a încălzit lui se atinge de al meu și apoi m-a sărutat. sărutat de multe ori.În seară aia credeam, de fapt ca în fiecare seară că ne vom împăca.Dar nu...am ajuns acasă și l-am sunat iar el avea apel în așteptare, eram sigură că vorbește cu ea i-am scris pe facebook " Ai habar cum mă simt eu când știu că seară de seară stăteam afară și înghețăm amândoi vorbind la telefon și tu acum vorbești cu ea " și au început discuțiile.Am înțeles că nu mai merge.și am încheiat doar atât : " Nu uita că nu eu am plecat din viață ta ci tu m-ai gonit și nu uita câte am făcut eu pentru tine și că mi-ai promis că la nici o fată nu mai faci " Iupiiii " ( adică să bată din palme și să facă asta când e fericit). " mi-a zis " Nu mai fi prostuță". A două zi, m-am trezit să plec la școală..eram terminată de somn, fiindcă dormisem la 2, am plâns până atunci și mă trezisem la 6. Mă pun cu capul pe bancă și sora mea vine și îmi aruncă o doză de cola pe bancă și pe ea scria " Împarte o cola cu tipa sexy " și o doză cu același scris avea și el când ne-am cunoscut noi. Apoi o colegă bagă melodia lui Nane- La piept..Simțeam că sunt semne și că trebuie să îl sun mai ales că în ziua aia facem 3 luni. A aceeptat să ne vedem după școală.M-am dus acolo, am vrut să mă așez pe o scară, căci eram pe un stadion și nu m-a lăsat că a zis că e rece și m-a pus pe piciorul lui, s-a uitat la mine și a început să mă sărute, eram așa fericiți amândoi, că și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, credeam că gata, s-a sfârșit totul că suntem iar cum eram. Apoi după vreo 40 de minute de la săruturi și îmbrățișări îi spun " Hai nu vrei să încerci și tu cu mine să ne fie bine " a dat din cap și a zis " Nu " și i-am zis : " Cum nu frate, cum nu? " și a zis că a venit momentul să ne despărțim și i-am zis " Ok, și fata aia? Ea ce rol are în povestea asta? " Mi-a zis " Ea e lângă mine, ți-am mai zis, că să pot să trec peste tine ". Și i-am zis : " Și pe mine cine mă ajută să trec peste tine ah? Eu nu mi-am făcut pe nimeni iar tu în câteva zile gata! " Am început să plâng normal.și încerca să mă ia în brațe i-am zis să mă lase să ia mână de pe mine, apoi am scos un șervețel și mi l-a luat din mână și a vrut să mă șteargă el la ochii și i-am zis să mă lase! Apoi îmi zice : " Sunt lacrimile mele măcar atât să pot să fac ". Și i-am zis : " Ok frate ai zis că faci asta că îmi vrei binele, vezi prea bine că mă distrugi, de ce nu te oprești? ". Nu mi-a răspuns m-a luat în brațe.Seară mă sună și se ia de mine, că de ce nu am mâncat, că de ce beau cola, m-a pus să îi promit că acum manananc și că nu mai beau cola, mă certă așa de rău. Și era îngrijorat pentru că plecasem la o fată și îmi lasesem telefonul acasă și sora mea neștiind unde sunt a crezut că sunt cu el și l-a sunat.Și m-a întrebat " Unde ai fost, cu cine, de ce nu ai răspuns la telefon " I-am povestit tot. Apoi pe la 11 îmi spune pe facebook " Mai ai 30 de minute de stat că mâine te duci la școală ". Adoua zi, adică vineri, adică ieri am venit de la școală și simțeam că ceva nu e în neregulă..credeam că s-a dus la tipa aia în oraș.Nu știam cum să fac să aflu.și îl sun și îi spun " Hei de ce nu m-ai băgat în seamă, ai ieșit de la magazin și te-am strigăt" și mi-a zis normal " Nu cred că eram eu, eu sunt la sală " Încercam să dau de el pe facebook, să îi spun că vreau să ieșim afară, din nou, dar nu intra și nu mă caută.și nu îmi spusese nimic. Mă simțeam agitată și aveam un gol în stomac, nu știam ce înseamnă, trebuia să mă liniștesc căci el m-a zis că e la sală. Primesc un telefon " Să nu te mă prind cu Cristi, dacă te mai prind cu el uită-te aici la mine că te bat " ..era sora mea i-am zis : " Ce ai fai nebuno?". apoi mă sună o prietenă : " Băi chiar îmi pare rău pentru tine nu știu cum a putut să îți facă asta " și i-am zis : " Ce s-a întâmplat mă? Cine? Ce? " și apoi mă sună un prieten : " Viviluko..chiar îmi pare rău să ști că s-au dus spre stație " " Cine măă? " Mi-a zis doar " Vino aici "Mă duc în locul ăla ( cel mai populat loc din oraș ) toate privirile s-au întors asupra mea și toți râdeau de mine de habar nu am ce..nu înțelegeam nimc.Mi-a spus sora mea " Vino de aici " și i-am zis : " Băi de ce toți se uită la mine, ce s-a întâmplat, ce am făcut? " și mi-a spus " Iubitul tău scump, e cu alta de mână, s-a afișat aici, unde știe că sunt toți prietenii tăi " i-am zis "Hai să mergem " ..Am decis să merg să văd cu ochii mei. M-am dus acolo, stătea cu ea în locul unde stătea și cu mne..am simțit că m se înmoaie picioarele..nici nu m-am uitat în stânga și în dreaptă când am trecut stradă, știu că vreo 2 mașini m-au clanxonat..Am venit lângă ei și mi-a zis el " S-a întâmplat ceva? " și i-am zis fetei " Tu ști cine sunt eu? Tu ști că de 3 luni de zile e cu mine? " și el mi-a zis : " De ce minți? " Nu știam cum să reacționez. știu că ceea ce am făcut a fost cel mai urât lucru pe care poate să îl facă o fată, dar voiam să mă descarc cumva și nu știam cum așa că m-am infins și am cam bătut-o pe fata aia cu toate că știu că nu cred că avea vreo vina.dar am vrut să îi arăt ce fel de om e, speram ca după toate astea nu o să mai vorbească cu el, dar ea e prostuță și bătută și tot o face.M-a împins, mi-a zis să o las în pace că e prietena lui și multe altele.M-am întors odată și m-am uitat în spatele meu, toată lumea se uită la mine,mă simțeam atât de umilită nu știam ce să fac,am fugit pur și simplu. unde? În parcul ăla unde ne vedeam noi, m-am așezat fix pe iarbă aia unde stăteam noi, fix acolo unde îmi spunea că mă iubește și unde îl făceam fericit în fiecare zi, iarbă încă era turtiță, șervețele noastre de când eram răciți încă erau aruncate pe acolo. vedeam în ochii mei toate amntirile cu el, mă uităm în stânga și în dreaptă, mă uităm în spate sperând să vină după mine, dar nu.Nu pot să descriu în cuvinte prin ce am trecut eu atunci, imaginați-va doar.Așa s-a sfârșit relația mea.iar eu stau și plâng și mă îmbolnăvesc pentru el.iar el e fericit cu alta. Băiatul pentru care mi-aș fi dat și viața, băiatul pentru care am lăsat tot, familie, prieteni, tot, băiatul care a făcut ce a vrut din mine, băiatul cu care aveam atâtea planuri de viitor..Sunt distrusă, nu pot să spun prin cuvinte ce dezamăgită sunt de mine că am reacționat așa, eu care eram o fată calculată și la locul ei.și dezamăgită de el că a putut să îm facă asta..Nu e nimeni care să mă intelaga nimeni. căci toți îmi spun " Am avut dreptate, ți-am spus eu ". Mi-e și rușine să dau ochii cu tata...mi-e rușine să mai ies pe stradă că toți mă întreabă asta și toți râd de mine.Îmi vine să mor, și-a bătut joc de mine, de toată mândria mea de fată. s-a dus tot.Ce să fac? Ce să fac că habar nu am? Să stau în casă zice că sufăr și plâng, chiar dacă asta e adevărul că sunt distrusă.să ies afară nu pot, n-am cu cine, n-am preteni, să îmi fac alt băiat nici asta nu pot, nu mai am suflet, nu simt nimic înafară de suferința. Bănuiesc că se vor găsi 2 3 care să comenteze urât despre mine, dar va spun de acum : Orice lucru urât care mi-l spune-ți nu mă atinge cu nimic.

5 răspunsuri:
| al3xander a răspuns:

Prietena eu nu am ce sa-ti comentez, sunt voluntar pe ambulanta si acum 2 zile am luat o fata de 15 ani care a inghitit o gramada de medicamente ca sa-si ia zilele tot din cauza prietenului. concluzia mea e ca tu daca erai sora mea numai ramanea nici rahat de analiza din boul ala. stiu ca tineai la el si incercai sa fii din nou cu el, dar el daca era cu aia si stiiai asta, de ce mai incercai cu el? sa zicem ca ar fi vrut sa fie impreuna cu tine, nu crezi ca ar fi fost in continuare cu aia? da-l dracu, e un curvar si un prost, de ce pui atata suflet pentru el? in schimb ai vazut ca a vrut sa te faca de ras de fata la toti prietenii tai.

| Danysan a răspuns:

Acum 3 saptamani ti-am raspuns la intrebare -ba chiar destul de, detaliat -Trebuie sa intelegi ca nu se mai poate -Peste o vreme o sa il uiti si totu va fi bine.Ce inainte de el nu ai mai Iubit si atrecut -trebuie sa faci altceva sa devii mai curajoasa si sa iti recastigi prietenii inapoi.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

3luni de zile nu este un amar de vreme, las' ca trece

| NotToday a răspuns:

Cam acelasi lucru am patit si eu... E foarte greu, multe nopti albe, multe ganduri, analize, te intrebi constant ce ai fi putut face, cu ce ai gresit, cu ce e respectiva mai buna decat tine. O sa dureze o perioada pana iti revi, una destul de lunga. Dar stii cum e, "caracterul omenesc te lasa des fara cuvinte". Iti spun din propria experienta, ca roata se intoarce tot timpul, chiar de 2 ori mai rau! Si poate nu acum, poate nu anul viitor, poate nu peste 2 ani, dar cu siguranta se va intoarce. E o lege. Ideea e ca tu, in momentul asta, trebuie sa fi foarte puternica, sa ai incredere in fortele tale, sa nu uiti ca esti perfecta asa cum esti si ca nu ai nevoie de nimeni si nimic ca sa fi fericita. Pana la urma, stii cum e, singur te nasti, singur mori... Daca crezi ca ai nevoie sa vorbesti cu cineva sau nu stiu, sa nu te simti singura, lasa-mi un mesaj privat si o sa incerc sa te ajut, pentru ca stiu cat de mult doare.

| Mariiiiiiiii a răspuns:

Încearcă sa il uiti