Dacă vrei, îţi fac cunoştinţă cu una care la 11 ani şi jumătate năştea A DOUA oară!
Ah... şi sunt în mare parte de acord cu userul alexx.
Bună dimineaţa. "Nu vorbi de funie în casa spânzuratului"!
Când vezi întrebări de genul acesta, le raportezi. Ce atâta vorbă?
pa, pa.
Mihaela30,
Am spus : " Când vezi întrebări de genul acesta, le raportezi. Ce atâta vorbă?" referitor la întrebările pe care le vede el sau ea, legate de sex, senzaţii tari ş. a. m. d.
Dacă ţi-a fost silă să scrii numele, care nu are decât 16 caractere, puteai totuşi să dai copy-paste din respect, faţă de tine dacă nu faţă de alţii, că aşa se face când i te adresezi cuiva. Baftă!
pa, pa.
Asa este Sweet, unde's copii de alta data care se jucau Frunza - Castelul - Leapsa si altele, acum toti au in cap numai Claculatoare si SEX iar majoritatea plangeri pe site cu gravide si nici macar nu au buletinul, peste un an numai vedem fete gravide la 12 ani, vom vedea fete gravide la 8-9 ani.
Sunt fericit ca am prins vremurile unde jucam frunz, trotuaru, elasticu, leapsa, castelul, respinsea etc.
Ce iti pasa, omule? Chiar asa va minunati zilnic de faptul ca iarba e verde?
Nu mai sunt vremurile alea acum asta e la moda daca nu iti convine paraseste tara la 14 ani 78% din fete nu mai sunt virgine deja la 15 ani gata nu mai e normal sa fii virgina dupa mine deci s-a terminat cu ce era odata la 11 ani cu papusile la 12 ani cu nasu in carti etc nu mai ai cum sa readuci acele vremuri deci s-a incheiat simplu si usor bye !
Degeaba intrebi, niciodata nu cred c-o sa mai vezi asa ceva, ma uit la fetele de la mine de la bloc, au 12-13 ani si fug dupa baieti, se pupa cu ei prin scari, si cine stie ce draci mai fac ele.
Mie nu mi-e rusine sa recunosc ca pana in clasa a 6-a m-am jucat cu papusile in fata blocului, si de-a croitoresele.Si de-a multe altele.
Fetele de astazi sunt vai de ele, la varsta lor au in gand numai cluburi, baieti, tigari si alcool.Nu zic ca sunt la o varsta prea inaintata, mai am doar putin pana fac 18 ani, dar totusi, mi-e scarba sa vad la ce-a ajuns societatea de azi!
Uite mai, ce rau e Alexx?! Nervos tare...
Eu am 30 de ani, pot sa raspund? Acei copii de alta data nu ii vei mai gasi, acei copii am fost noi! Iar noi inapoi nu ne putem intoarce!
@erotique...(e prea lung numele)...nu e nimic de raportat la intrebarea asta!
Sa stii ca sweetspicy are foarte multa dreptate...la varste atat de fragede, cum sa te gandesti la ***? nu te gandesti ca toata copilaria ti-ai patat-o si daca doar ai citit prostiile care le scrieti voi care aveti probleme cu hormonii? copilaria trebuie sa fie ceva vesel, cu imaginea florilirol, papusilor, ursuletilor nu a,, senzatiilor tari'' cum le spuneti voi! trebuie sa te preocupe problemele de scoala, jocurile nu prostiile! si stiu ca poate o sa ma considerati proasta, dar o data o sa va para rau ca va distrugeti singuri cu prostii copilaria! daca vreti ceva frumos sa faceti, ce ar fi sa mergei la BISERICA, sa va spuneti pacatele, si apoi sa incepeti de la 0, o noua copilarie?
Mie mi se pare normal ca fetele de 12-13 ani sa inceapa sa se sarute cu baietii de 13-14 ani dar ceea ce nu mi se pare normel e ca fetele se prostesc de la,, iubitii,, lor care le baga in cap tigari, alcool, droguri ș.a.m.d. eu propun ca parintii sa vada daca,, iubitul/ta,, se potriveste sau sa impuna intalnirea ficei fiului cu asa zisul/a iubit/a
Marius1324 întreabă:
linarkfts întreabă: