| Ana8567 a întrebat:

Urgent. De ce de fiecare data când am avut un prieten și m.am culcat cu el l.a usturat sau avea mâncărimi? Merg la controale ginecologice, am luat probe la secreție, am mai avut infecții mi.a dat tratament am făcut, oare pentru ca de fiecare data nu am terminat tot tratamentul? Nu știu ce sa mai fac. Acum am tratament cu ovule antibiotice și spălături vaginale pentru ca aveam o secreție alba care se asemăna cu branza de vaca. Oare să-mi treacă? Ce-mi recomandați
Fundă. Oare de fiecare data îl ustura după o perioada pentru ca aveam câte o infecție? Când ma duceam la doctor îmi găsea ba infecții na răceală. Am făcut neprotejat

5 răspunsuri:
| mihai69 a răspuns:

Nu numai că nu te vindeci dacă nu duci tratamentul până la capăta așa cum a fost prescris, dar vor rămâne în corpul tău fix germenii cei mai rezistenți și cu cât faci prostia asta de mai multe ori, cu atât mai greu va fi să scapi vreodată de infecțiile pe care le târâi aiurea după tine. Și nu e suficient să te tratezi, mai trebuie dezinfectată lenjeria intimă, abstinență totală până la vindecarea deplină și tratat și partenerul (partenerii) după ce vor fi consultați de medic (nu după ureche!).
Altfel nu mai scapi de neplăceri în veci.
Și pe viitor, fă numai protejat, ca să nu mai ai surprize din astea!

| JustMeForever3 a răspuns:

Pentru ca te-ai culcat cu prea multi iar acum ai HIV

| VsM a răspuns:

Incearca sa faci protejat, sau sa vorbesti cu mama ta ca intre fete si sa mearga cu tine la ginecolog sau mna undeva la un doctor sa se uite in vaginul tau

| Ana8567 explică (pentru VsM):

Ma duc la control. Mereu dar la naiba decât infecție. De la infecții având-o eu se poate manifesta asa la el? Asta vreau sa știu

| corbulalbrosu a răspuns (pentru Ana8567):

Tratamentul prescris trebuie continuat pe intreaga perioada fiindca doar daca este terminat in mod obligatoriu doar atunci va dispare infectia incomplet. Daca nu este eliminata in totalitate, se reface rapid si bineinteles ca se transmite si partenerului in cazul caruia manifestarea poate fi mai putin sesizabila/vizibila dar se poate sa se manifeste si foarte agresiv. Trebuie sa te prezinti la medic pentru a se reface analizele si sa-ti prescrie tratamentul adecvat pe care sa-l duci la bun sfarsit fiindca doar asa vei reusi sa scapi de necazurile pricinuite periodic. Multa sanatate!