anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Va salut pe toți, am o întrebare aș putea spune pentru voi. vorbesc cu o fată de cam 7 luni, și fata asta tot continua să îmi facă rău, adică greșește cu ceva grav, ori minte, ori îmi ascunde ceva, ori încalcă promisiuni pe care le face. Și mereu după ce greșește o întreb de ce a făcut așa, și îmi spune ca îi pare rău, ca nu o sa se mai repete, ca nu mai face, ca e ultima dată. Dar ea continuă să facă chestiile astea constant. De exemplu ieri, a fost la magazin cu o persoană de care am cazut de comun acord ca nu v-a mai vorbi cu persoana aceea, dar na tot a vorbit. De exemplu ieri a fost la magazin cu persoana aceea, eu când am văzut-o am mers să vorbesc cu ea să clarificăm lucrurile, de ce minte iar și asa. Ea când m-a văzut a plecat ca și cum nu m-a observat, am strigat după ea și i-am spus chiar și persoanei cu care era la magazin să îi spună să se întoarcă să vorbim, da s-a făcut ca nu aude și nu ne-a băgat în seamă, asta mă deranjează cel mai mult. Când a ajuns acasă tot ea mi-a scris ca ar fi mai bine să o lăsăm așa și să ne despărțim, ca n-are cu cine, ca e mai bine pentru amândoi. I-am zis bine cum vrea ea. După o oră sau două am vorbit cu persoana cu care a fost la magazin, persoana cu care am vorbit amândoi ca să nu o să mai vorbească cu ea. Și persoana aceea mi-a spus ca iubita mea a avut o alegere de făcut între mine și ea, și ca ea a ales-o pe ea și chestii. Am mai vorbit puțin și mi-a spus persoana aceea ca nu o să mai vorbească ea cu iubita mea, ca așa o să fie mai bine pentru toți și ca rămâne între mine și iubita mea dacă vrem să ne împăcăm. Am vorbit cu iubita mea, iar mi-a promis ca nu o să mai facă nimic, ca e ultima dată când mă repet, ca o să fim doar eu și ea și chestii. Ce ziceți, să o cred? Să mă împac cu ea? Sau să nu mai vorbim deloc? Sau poate încă ține legătura cu persoana aia și vor să facă mișto de mine. Va rog frumos fără hate, sunt destul de tânăr și nu sunt așa experimentat happy

8 răspunsuri:
| Anonimboy111 a răspuns:

Faceti sex

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Mda01 a răspuns:

Sincer să fiu imi pare rau pentru tine ca se vede ca o placi dar acolo unde apare minciuna/neîncrederea ce mai poate sa mearga bine? Dacă te decizi să mai acorzi o sansa trebuie sa fi convins ca iti doresti asta. Inca o chestie, daca voia prin absurd sa fie cu ala de ce nu te-a parasit ea deja ținand cont ca totul ar fi asa pe fata? bănuiesc că unele lucruri sunt mai întortochiate dacat as pueta crede, oricum îți doresc mult succes si sper sa faci alegerile corecte.

| Miaomg a răspuns:

Eu înțeleg că ți la ea... Da după treburile ăstea și apoi întâmplarea aia n-aș fi mai putut s-o cred frate. Și crede-mă, dacă ți-a greșit odată atât de nașpa o va mai face dar poate sub altă formă mai gravă sau mai puțin gravă.

| adelaparfumela13 a răspuns:

Ti-o gasesti pe alta simplu!

| AbiSzab123 a răspuns:

Am uitat să precizez ca eu nu am obligat-o să nu mai vorbească cu persoana aceea, și ea mi-a spus ca nu o sa mai vorbească ca nu mai vrea și chestii

| adelaparfumela13 a răspuns (pentru AbiSzab123):

Nu poti sa obligi oamenii? daca e vrea face ce vrea da ce sti tu dumnezeu?