Va salut pe toti.
Nu stiu daca am vreo intrebare, dar trebuie sa ma descarc undeva.am senzatia ca totul se duce de rapa.
Eu am 16 ani, fac 17 miercuri. Iubita mea are 18 ani impliniti acum o luna. ( puteti face si glume pe seama varstei.). Pe 19 mai am sarbatori 2 ani de relatie.
Nu mi-a fost deloc greu sa o cuceresc, prima data am vorbit acum 3-4 ani dar ne-am oprit acolo. Apoi cand eram clasa a 8-a la inceput, si ea a 9-a,ne-am intalnit pe banca la scoala ( ea era cu un verisor de al meu ). In aceeasi seara,mi-a pus o intrebare pe ask cu anonim intentionat ca sa imi dau seama cine este. Si flacara s-a aprins. vorbeam noapte de noapte,acum plang cand imi amintesc cat de frumos era, stateam pana la 5-6 dimineata trezi si vorbeam pe facebook desi a 2-a zi aveam scoala si ne ramaneau maxim 2 ore de dormit. Incetul cu incetul ma indragosteam din ce in ce mai tare de ea. Poate m-am grabit prima data cand i-am spus ca o iubesc si vreau sa fim impreuna deoarece a spus ca nu era pregatita de o relatie, 2-3 saptamani am cam intrerupt orice legatura,dar inevitabilul s-a produs. Am inceput iarasi sa vorbim, era cel putin la fel de frumos ca inainte. Pe data de 19 mai 2014, in sfarsit,a acceptat sa fim impreuna ( ea m-a cautat si mi-a zis ca vrea,deoarece cu o saptamana inainte iar ma refuzase,in saptamana aia nu am mai vorbit deoarece imi pierdusem speranta ). Simteam pentru ea ceva ce nu mai simtisem pentru nici o alta fata. Am mai avut relatii, cam 9 la numar. Cea mai lunga cam de 10 luni cand eram mai mic ( 12 ani,cred ),dar nimic nu s-a comparat cu aceasta. Probabil si din cauza varstei. O iubeam cu adevarat,imi doream sa o fac fericita. Eu fiind o persoana mai retrasa ( ma pricep la multe lucruri,dar uneori sunt nostalgic,prefer sa fiu singur,sa meditez asupra vietii ),ea m-a facut sa zambesc mai mult, m-a facut fericit si m-a invatat sa iubesc. Relatia noastra nu a fost lipsita deloc de certuri si gelozii. Ne-am si despartit de 2 ori cateva zile,dar nu am putut rezista unul fara altul. La inceput,eu eram cel extrem,dar extrem de gelos,ea era genul "te las sa faci ce vrei,stiu ca tot pe mine ma iubesti",iar eu eram exact pe dos. Am avut multe momente frumoase : am facut primul meu revelion in alt loc decat acasa,la ea,doar noi doi ( chiar daca cu parintii in camera alaturata ),cu petting. A venit cu mine la o nunta extrem de importanta a unui unchi foarte drag,am fost in excursii cu familia ei,a fost prima fata care m-a facut sa nu imi mai fie rusine cu relatia mea pe facebook si sa o arat tuturor rudelor ( inainte ascundeam orice legatura cu iubitele mele,mamei mele nu ii spuneam niciodata,pe cand acum vorbesc deschis despre ea ). Cu ea m-am plimbat in alte orase,eu nemaimergand niciodata singur ( fara parintii mei ) altundeva,cu ea am facut prima data dragoste si petting,cu ea am avut cele mai frumoase clipe,ea m-a facut sa simt ca traiesc cu adevarat. Ii multumesc pentru tot,niciodata n-o sa uit ce mi-a oferit acest inger. Mi-a deschis multe usi,m-a maturizat,m-a facut sa cresc spiritual,am invatat si am trecut prin multe lucruri alaturi de ea,atat placute cat si neplacute. Nu zic ca e perfecta,ca nu se enerveaza ( e un inger,dar daca nu ii convine ceva,e foarte,foarte rau pentru tine ). Uneori pare egoista,dar nu e. Uneori spune ca nu ii pasa, dar ii pasa. Uneori vrea sa para ceea ce nu e. Dar eu stiu ca e o persoana buna si ca am pentru ce sa o iubesc. E fata visurilor mele.stiu ca mai sunt miliarde de femei pe lumea asta,stiu ca o sa imi gasesc alta daca ne despartim,dar eu o vreau pe ea. Am trecut prin prea multe cu ea ca sa o las sa plece,chiar daca de multe ori a vrut acest lucru. Nu consider ca sunt urat,nu am o situatie materiala proasta ( aici ea sta cam prost si mereu am incercat sa o ajut ),as putea sa imi gasesc o fata frumoasa. Dar incredibil de frumoasa e si ea,dar eu o vreau pe actuala pentru tot restul vietii. Ne facusem planuri pentru casa,pentru casatorie,pentru copii ( eram tare entuziasmati ),sa mergem la facultati impreuna,in Anglia,iar acum nimic nu mai pare ca o sa se intample. Simt ca se indeparteaza de mine,de cateva luni e incredibil de geloasa ( nu vorbesc cu nicio colega din clasa,sunt blocate si pe facebook majoritatea,nu am prietene fete. Se supara si daca ii zic prietenului meu sa vina cu prietena la ziua mea desi la majoratul ei a fost un prieten de al unei fete si nu am zis nimic,cred ca nu e ceva atat de rau ). Gelozia ca gelozia,ca nu ma doare capul ca nu mai vorbesc cu fete,doar o iubesc pe ea. Dar m-am saturat sa fie atat de nemultumita,sa nu aprecieze nimic din ce fac,sa se enerveze din orice ( se enerveaza daca nu inteleg ce zice,isi da ochii peste cap,tot foloseste fraza "trebuie sa iti dau mura in gura". Daca acum o intreb daca vrea pizza maine si spune ca da,iar maine inainte sa vin la ea,o intreb iarasi daca sigur vrea si spune ca nu si nu ii aduc,se enerveaza. Ca de ce nu imi dau eu seama ca vreau daca asa am vorbit de ieri,ca trebuia sa iau. ( chiar s-a intamplat,si am insistat eu sa ma duc sa iau pizza dupa ce am ajuns la ea numai sa nu o vad suparata. ). Acum sa nu credeti ca e o persoana materialista,de multe ori am intrebat-o daca vrea sa ii cumpar X si Y si nu a vrut,lucruri pe care totusi si le dorea. Niciodata nu s-a zgarcit cand voiam ceva,desi stia ca sunt ultimii ei bani. Nu e vorba ca e materialista...dar m-am saturat sa mergem intr-o excursie si la jumatatea drumului sa devina suparata si sa nu mai putem vorbi,fara sa imi zica macar ce am facut. "asta e problema,ca nu ai facut ce trebuia",asta mi-a zis. Si nici n uvrea sa imi zica unde am gresit ca sa nu se mai repete. M-am saturat sa imi tot reproseze lucruri,sa ma refuze,sa nu mai fiu eu centrul universului ei,sa ma evite uneori...
Sunt sigur ca inca ma iubeste,chiar daca a recunoscut ca nu mai e ca la inceput nici iubrea si nici relatia,si ca nu e fericita. Eu sunt si un pic mai zgarcit si mai linistit,adica nu ma duc la ea la usa in fiecare seara poate cum si-ar dori,fiindca am avut si unele probleme de sanatate care m-au facut sa stau mai linistit,sa incerc sa dorm mai mult,sa nu ma obosesc, si i-am explicat asta.Totul se duce de rapa.am tot tras,am incercat sa o sa fac sa ne revenim si sa fim iarasi fericiti,dar nu am reusit. O tot intreb ce vrea sa fac,cum sa fac,si nu vrea sa imi spuna. Spune sa fiu sanatos daca nu imi dau seama si singur, ca sunt barbat. Ii mai aduc flori din cand in cand ( in 2016 pana acum mai rar,fiindca ii aduc din gradina proprie ). Cu toate ca sunt zgarcit,o duc la mall in alt oras cate o data,o intreb mereu in magazin daca vrea ceva,orice. Incerc sa ma port frumos cu ea,dar mereu ori o dau eu in bara, ori ea este prea pretentioasa. De 2-3 luni am dimineti in care ma simt asa depresiv...simt ca nu mai pot sa fac nimic,ca trebuie sa ma despart de ea si sa las totul fiindca nu mai am putere,simt ca nu mai pot nici sa mananc,ca nu mai pot sa trec peste inca o zi. Pur si simplu sunt distrus si demoralizat. Am momente in care simt ca imi revin si sunt capabil sa ne aduc pe linia de plutire,dar apoi se intampla ceva ce iarasi ma demoralizeaza...
Nu vreau sa ne despartim,vreau sa fac ceva ce sa ne salveze relatia,chiar daca ea nu prea incearca nimic,eu vreau sa fie iarasi a mea si eu doar al ei, sa ne iubim. Vreau sa o fac fericita si nu stiu cum.Cand ne certam,nu imi permit sa ies si sa o las singura cum face ea,asteptand sa o bag tot eu in seama,nu trage de mine daca ii spun sa ne despartim,ea are si o idee cred ( din cate mi-a spus),ca daca eu sunt baiat,eu trebuie sa trag,ca ea e fata,ok,nu zic sa se roage in genunchi de bine,dar e prea indiferenta uneori, si eu nu suport asta.O vreau inapoi...chiar daca se enerveaza mereu,chiar daca e atat de geloasa,chiar daca e nemultumita mereu,vreau sa o fac sa ma iubeasca mai mult si sa fim fericiti,si nu stiu cum.
O zi suntem fericiti, 2 zile ne certam si simt ca pleaca...
Nici ea n-a mai avut relatiie de genul, niciodata nu si-a imaginat ca poate sta mai mult de 1 luna sau doua cu un baiat ( din spusele ei ). Imi e teama ca o sa o pierd. Ea are rude la Timisoara,si daca peste un an,cand ar trebui sa mearga la facultate,accepta oferta lor de a sta la ei pe durata facultatii,stiu ca totul s-a dus.A fost plecata in vara o saptamana jumatate in Italia si simteam ca ma sufoc fara ea,dapai la Timisoara, in celalalt colt al tarii. Vreau sa fim mereu impreuna dar simt ca pierd fraiele.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook