Pentru asta nu ai nevoie de sfaturile nimănui, ci doar de timpul potrivit
Sunteţi împreună, îi spui să se relaxeze, o mângâi, o ţii de mână, şi-o săruţi lung şi tandru când ea nu se aşteaptă. Fii mai drăguţ cu ea decât în general, dar din nou, oricât de supărată sau obosită pare, nu ai de unde să simţi exact cât de fericită este când e cu tine. Eu cred că rămâi tu cu ideea că e supărată în minte şi vrei s-o relaxezi, dar ea poate se simte ok
În orice caz, mai discută cu ea despre asta, fă-o să vorbească în detaliu cu tine despre ce o macină, spune-i să te sune şi în mijlocul nopţii dacă are nevoie de ajutor, fă sacrificii dacă trebuie.
Cu un sărut nu poţi "relaxa la modul absolut" pe cineva. Sărutul semnifică sentimentele tale pentru ea, şi invers, nu faptul că vrei să-i fii aproape orice s-ar întâmpla şi vrei s-o relaxezi.
Dar da, poţi încerca nişte chestii interesante cu săruturile ca să îi atragi atenţia de la problemele ei, dacă tot vine vorba
Nu îi spune că o iubeşti din 5 în 5 minute. Îşi pierde farmecul, o să vezi.
Dacă ea este îndrăgostită de tine şi te vrea aproape, sărutul ăla e deja destul de special pentru ea.
Tu de unde ştii de fapt ce simte ea, dacă simte sau "valul" ăla de căldură? Nu da cu presupusu' că nu e sănătos.
Nu trebuie să faci nimic special în momentul sărutului decât să fii cu mintea acolo şi să trăieşti momentul
Pai, de explicat nu pot sa explic, dar se simte, toata ziua vrea sa ne intalnim si imi spune tot timpul sa o tin in brate, pe langa saruturi, cand nu ne vedem vorbim destul de mult la telefon, plus ca ea mi-a spus sa ii zic asa des ca o iubesc si metaforic vorbind, eu ii spun cateodata la jumatate de ora, alteori la 1 ora, 2, dar pe ea o face sa se simta ubita si se vede chestia asta, eu o iubesc de mor si o stiu, parca de la un timp doar ea mai e pe pamant si imi spune si ea ca ma iubeste cam la fel, e un fel de joc care spune primul, si ca sa raspund mai concret la intrebare, nu stiu exact, dar simt si stiu ca si ea simte si ca ma iubeste, mai mult nu pot sa explic, dar imi dau seama ca o cunosc si stiu cand e indragostita cu adevarat
Ok, şi care e problema până la urmă? Că până aici sună totul ca în basme
Vrei să faci momentele speciale să fie şi mai speciale? Foloseşte-ţi imaginaţia să faci joculeţe mici şi gesturi drăguţe
Ai spus în întrebare "sa poata avea increderea ca ma descurc singur in momentul sarutului" ceea ce mă face să cred că ai vrea să... o controlezi tu în timp ce vă sărutaţi? O.o Dacă ăsta e cazul, nu se pune problema, sărutul trebuie să vină de la sine şi tu te ghidezi după ce face ea, şi invers, într-un mod egal, să zicem.
Pai, cand este suparata mereu caut pana in panzele albe sa o impac si cand sunt eu suparat parca trece muntii sa ma impace adica simt ca tine la mine si parca simt ca are mai multa grija de mine decat am eu de ea si vreau sa echilibrez balanta ca ea este mai deuneori suparata si ma simt de parca sarmana are grija de toate si ma gandeam ca poate zilele astea sa am doar eu grija de ea, sa se simta mai relaxata, rupta de probleme, in siguranta, si ma gandeam ca poate reusesc cu ajutorul sarutului sa ii confer putina relaxare, sa nu trebuiasca sa conduca pentru un moment ci doar sa se lase purtata de val si sa ma ocup eu de toate
Adica sa simta ca de fiecare data cand ma intalneste sau vorbeste cu mine un moment de relaxare, sa uite de toate, sa ma vada ca pe o scapare, caci nu suport sa o vad asa daca ma intelegi
Pai mai vorbim noaptea cateodata, si poate ai dreptate si poate sunt eu foarte grijuliu, noi oricum vorbim despre orice deci nu va fi o problema comunicarea legata de subiectul asta, adica in general, suntem sinceri unul cu altul, pai, sa stii ca mai linistit cu astea si voi incerca niste chestii care s.ar putea sa.i placa mai mult ca sigur, mersi mult dakota
Cu mare plăcere