Voi scrie destul de mult, apreciez daca ati avea răbdarea sa citit. De aproape 5 luni vorbesc cu cineva. Daca ar trebui sa l descriu, sa spun cum este, as spune ca e frumos, placut, dar stresant, dureros, este totul acum. Maine nu stiu ce va fi. Acum fix un an, un prieten mi a povestit de el, a vrut sa mi facă cunoștință, spunându mi doar mie despre acest mic plan, am refuzat categoric... Nu mi plac chestiile gen Cupidon. Am zis ca daca se va intampla ceva va veni de la sine, in vara, total întâmplator am inceput sa vorbim pe o rețea de socializare, de multe ori ma intre daca 4 ani sunt un capăt de lume, ma macină diferentele de varsta. Desi mental ne întâlnim pe la mijloc, simt ca diferenta asta ii vine greu lui, prima luna a trecut fara sa o simt, era ceva natural, ma trezeam si primeam mesaj de buna dimineata, imi plăcea asta, am inceput sa ma obișnuiesc, cu el, cu prezenta lui in viata mea. Am zis ca nu ma voi îndrăgosti, doar era o conversatie. Era culmea... Dar nu imposibil. Problema e ca fosta lui prietena, de altfel si prima, a lasat urme destul de adânci, au fost multe lucruri intre ei asa ca el a hotarat sa pună punct. Dupa o luna in care am vorbit, am inceput sa ne cunoaștem, mi a zis ca vrea sa vorbim despre noi, eram in extaz, aveam așteptari, dar mi a spus ca vrea sa nu interpretez gresit, ca vrea sa se vindece complet inainte sa intre in alta relație, ca este prea devreme si pentru mine si pt el si sa așteptam cum evoluează lucrurile pentru a fi ceva de viitor, daca vom ajunge la ceva vreodată. Am fost dărâmată, am plans, el era f rezervat. Am fost distrusă o perioada, am spus ca ma departez Nu mi se părea corect. Dar n am putut sa l las, mereu ma cauta, si iar am inceput sa vorbim, eram acolo, stiind unul de altul in permanenta. Pot sa spun cu lejeritate ca am trecut peste fluturasii in stomac, este mult mai mult... Dupa 3 luni, s a intamplat sa ne si întâlnim, sa avem contactul acela vizual dupa care am tanjit inca de la inceput... A fost totul atunci. Dupa au existat perioade de răcire, cand nu mai știam nimic de el cu zilele si din cauza acelor bariere pe care le a ridicat la inceput nu am putut sa fac nimic, n am putut sa intreb nimic. Eram nebuna. Credeam ca ma evita intenționat, dar întotdeauna se întorcea si se dovedea ca a fost vorba de probleme in familie sau lucruri destul de solicitante. Am invatat multe, sa am rabdare, sa tac cand e nevoie. Faptul ca e bine, imi linisteste sufletul. Acum, suntem binec vorbim, ne sprijinim, radem. Cred ca m ar distruge daca n am ajunge undeva cu toate astea, dupa atata timp investit, automat si sentimente, cred ca e firesc sa vreau sa fie mai mult. Dar mai este o problema, prietenul lui cel mai bun nu ma sufera, nu are ceva anume cu mine, el si cu prietena lui, nu m au înghițit niciodata, la inceput m a afectat, stiu ca ii spune sa nu mai vorbească cu mine, si chiar a mintit o pe prietena mea ca tipul cu care vorbesc e deja intr o relație, doar doar sa renunt la el. Si tot mi se spune ca e mare lucru ca inca mai vb cu mine deoarece el este genul care ii mănânca din palme prietenului cel mai bun, ce spune el e lege, dar uite ca au trecut aproape 5 luni. Eu sunt aici. El e aici. Nu stiu ce va fi maine. Dar trăiesc cu soeranta. Ce credeți despre asta? Cat mai obiectiv va rog si Multumesc pt rabdare

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook