Profit de iluzii şi cuvinte false gen"te iubesc",comportament copilăresc,gelozie,certuri,asta e relaţie?sigur faci asta din lipsă de ocupaţie!
A pus suflet deşi ştia că greşeşte.
Căţi oare mai ştiţi ce înseamnă să iubeşti.Să ai fluturi în stomac şi să simţi că te topeşti.
Ai nevoie de dovezi ca să crezi. Ai nevoie de iubire ca să ştii ce îţi doreşti.
Vrei să mă răneşti sau vrei să mă foloseşti pentru a-i răni pe alţii?
Noi: 2 nebuni ce n-am ştiut să ne înţelegem. Lumea: un sanatoriu din care nu ştim ce să alegem.
Îmi place că lângă tine chiar uit de toate şi imi place când aiurea ne plimbăm prin noapte
Mi-e dor să te strâng în braţe,să te sărut.Mi-e dor să îmi vorbeşti,mi-e dor să te ascult!
Dacă am să plec vreodată nu am să mai vin,pentru mine ai fost tot , eu pentru tine prea puţin
Ştiu că nu am cum să fiu ca înainte,dar vreau şi eu să am dreptul meu la fericire
Un zâmbet fals nu se observă mereu. Privirea, însă, nu poate minţi
Urăsc când cineva mă întreabă dacă sunt suparată, şi el este de fapt problema
Nu îți închipui ce are ea în suflet, te iubește, tu, vagabond din fire o faci să ajungă să poată zâmbii doar când te vede prin fotografii
De obicei, oamenii fără care tu nu poţi trăi, pot să traiască fără tine
Nu-i aşa că e ciudat cum apreciem anumite persoane doar după ce pleacă din viaţa noastră ?
Tu îmi faci inima să râdă,chiar dacă ochii mei plâng ♥
Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut şi ţi se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră şi ţi se va părea un minut.
Mai bine o diavolită politicoasă , decât o sfântă prefăcută !
Suferă, și nu suferă cum suferi tu, suferă în modul ei, fără să spună, fără să știe nimeni, suferă când nu e nimeni lângă ea, sau când e întuneric. Dar e fericită, e fericită pentru că tu ești fericit, pentru că a înțeles că nu îi mai aparți și pentru că te vede fericit așa cum nu te-a mai văzut
Am invațat că fericirea nu se cerșește, că un zambet nu costă nimic, că ura nu are nici un loc în viața mea, că momentele grele sunt benefice pentru a crește și ce este mai important...am invațat să iubesc necondiționat
Sincer eu NU am regrete, dar urăsc faptul că am iubit prea mult
Nu permite timpului şi uitării să-şi fure persoanele la care ţii sau ai ţinut. Nu contează dacă ele te-au uitat deja.păstrează un colţişor de suflet pentru fiecare.
Un pic de adevar în spatele unui "Glumeam". Un presentiment în spatele unui "Nu ştiu". O emoţie în spatele unui "Nu-mi pasă" şi întotdeauna o durere în spatele "Da, totul este ok
El mă ascultă când în sufletul meu plouă , și chiar de-l supăr uneori nu-și dorește o tipă nouă
E exact ca mine, iar asta face ca totul să meargă bine.
Declaratie de dragoste
Femeie, fiindca te iubesc Si vreau mereu sa-ti fie bine, Un singur lucru nu-ti doresc: Un sot... ca mine
« Daca într-adevar iubesti o persoana;
o iubesti si cu defectele sale si nu-i spui sa se schimbe . »
Multumesc celor ce m-au urat ... m-au facut mai puternic/a
Multumesc celor ce m-au iubit ... mi-au facut inima sa bata in continuare
Multumesc celor ce le-a pasat ... m-au facut sa ma simt important/a
Multumesc celor ce au intrat in viata mea ... m-au facut ceea ce sunt astazi
Multumesc celor ce m-au parasit ... mi-au aratat ca nimic nu dureaza pentru totdeauna
Multumesc celor ce au ramas ... mi-au aratat ce inseamna adevarata prietenie
Multumesc celor ce m-au ascultat ... m-au facut sa simt ca valorez ceva
Sunt Momente in viata cand esti mai impiedicata si mai aiurita ca niciodata!
Degeaba il ai langa tine, daca el nu'si poate lua gandu` de la mine .
Îmi spui ca sunt copilaroasa. Iarta-ma dar copilul asta n-are timp de-o rela?ie serioasa
Da ma prostule , te iubea !
Acum poti sa-ti dai si foc . Nu te mai vrea !
E dificila , e simpla , e inteligenta , e frumoasa si e sensibila .
De ce sa n'o iubesti ? Cand ea si-ar da si viata sa fii cu ea . ?
Toti spun "... pana ce moartea ne va desparti " ; eu nu vreau sa spun ...
Pentru ca pe noi nici macar moartea nu ne va putea desparti ?[
Vreau sa fii numai si numai al meu ? Pentru ca TE IUBESC ?
Orice s-ar intampla voi fi acol-o sa iti alin durerea ! Toate astea pentru un simplu motiv TE IUBESC INGERAS !
Doamne ce mult pot sa il iubesc.
Il iubesc...Il iubesc...Il iubesc.
Pareti frumoase, aproape culte. Atât de proaste si din ce în ce mai multe !
Daca e important pentru tine,vei gasi o cale.Daca nu,vei gasi o scuza
Eu nu tin cont de ce crezi tu sau ce e`n capul tau !
Încearca sa zâmbesti si urmeaza sfatul…Fii fericit, toate trec ba, da-le dracu’!
Ca mi-e dor! Sa iesim odata din acest decor. Sa simt iar ca pot sa zbor cu tine, deasupra tuturor !
Am învatat sa am rabdare. Ca totu-ti iese atunci când nimeni nu te crede-n stare !
Am gresit prea des,dar nu regret nimic ! Am fost fericita ! ?
Nimeni nu te iubeste cum te iubesc eu.
Nimeni. ?
Nu fii tot timpul trist invata ca viata trebuie traita printre zambete si lacrimi.
? Am o gramada de defecte. stiu. nu oblig si nici n-am obligat pe nimeni sa ma accepte.
Vorbeste mult, e stresanta , râde întruna si fara motiv. Prin felul ei de a fi te face sa o adori!
Am invatat sa plang cu zambetul pe buze….
Stiu sa iubesc stiu sa ranesc nu te juca sti bine ca pot trisa
Lasa timpul sa treaca ca sa faci treaba sa mearga nu te grabi vei reusi
nu e prima oara cand ratezi ce`i bun. nu te mai gandi acum viata asta zboara si o sa te doara ca nu ai vrut acum dar nu poti sa sp din prima ce vrei asa ca nu mai pierde timpul daca ma vrei
"Poti sa faci ce vrei, dar dupa aia suporti consecintele!iti plac tendintele, iubesti fetitele Fraiere se plateste scump prostia si fitele!"
Ea e rebela,dar e femeie fidela.Se aude?poc,poc,poc? sunt picioare fine ambalate in pantofi cu toc
Si cand o vezi cu el de mana lasi capul in jos si iti vezi d drum gandindute la ce ai pierdut
Fata` asta ` ! ` ` . Nu `e proasta` deloc`!` .Nu `se vinde` ieftin ` . fiindca` ea vrea TOT` !`
Am crescut!`Am lasatin urma` un trecut ! si-acum,cu capu` sus,pot spune ca am ajuns unde am vrut!"
"Poti sa vopsesti o cioara in alb ca nu va fi porumbel. la fel cum nici una dintre voi nu va fi ce am fost eu pentru el
Ce-i aL meu e PuS deoparte Sa va Fie clar La Toate"
nu mai baga texte d`astea…uite`te putin la mine Stiw ca te doare cand ma privesti din departaree Uite ce`ai pierdut pe zi ce trece,tot`h mai bine imi merge:X"
riveshte'o cum creste pe zi ce trrece te innebuneste Vrei sa fie a tha?Imi pare rau nu se va putea Ia'ti adio d la ea
Ea e Barbie vie...dar nu vine dintr`o cutie se imbraca in roz si are pretentii 1000
Tine minte ca o lacrima adevarata e rece La fel si timpul care nu mai trece Am doar simple regrete:-s Iar ce`a fost intre noi . doar FaLse sentimente"
E fata calculata care stie cum si unde sa te faca.Stie cand sa rada,stie cand sa fie suparata.In ochii tai sa fie:SINGURA fata importanta
Am pretentii ` marii `! am intenti bunne `! is nebunaaa ` si`mi ardee de glume
Ai Sa Cauti Persoana MeaH, In Fiecare `EA` Din Viata Ta.Buna Sau Rea, Eu Am Fost Doar A Ta Ea In Orice Moment Poate Fi si-a Altuia
poti sa admiri ...sa iti doresti.si evident sa iti iei gandul
Nu`mi mai pasa daca` e ea` daca` sunt eu` . Intotdeauna va fi` cineva` in locul tau` MEREU`
Nu`mi spune tu cum trebuie sa fiu, Lasa`ma pe mine sa fac ceea ce stiu
e o arta sa stii sa stralucesti fara sa arzi in intregime
"Baieti ca tine gasesc peste tot,poti sa pleci ma doare`n cot Hai bye-bye Ramai cu Bn. Vezi ca intreaba curvele de tine
E atat de schimbata ! Exact cum ai zis tu ca nu o sa fie vreodata
Candva a fost lng tine chiar si atunci cand nu ti-a mers prea bine fetita asta a fost o data a tha dar acum nu te mai vrea. din partea mea: ramai fraiere asa!"
Baieti Au Balansul Lor Fenomenal Dar Intotdeauna Fetele Au Rolul Principal
sunt fetita rasfatata si de multi apreciata, imi plac mult masinile dar si motoarele , nu am pretentii la ele doar sa fie ale mele:X:X"
stiu sa Iubescc :X stiu sa ranesc Nu te juca sti bN ca pot trisa
Zambeste DANA te iubeste
am prea multe defecte in fata idioatelor care se cred perfecte
ochii mAry gurita mica Trasaturi D Papusica corp dragut` Frumos Lucrat fund Finut[] Usor Bombat~[:X]~"
• Imi cereai false scuze, aveai priviri confuze, citeam minciuni pe buze, acum incep sa ma amuze, nu ai fost ca oricare altu` ai fost ca si celalalt
Iti spun pentru a mia oara: fiecare zi cu tine este extraordinara!
Sa ai grija cum t porti cu mine` daca` mai vrei s` tin la tine`! K sunt prea dulcee` cum m` port cu tine`, n`am aere ca si tine`
Heyyy`, strange`ma in brate`! Daca` vrei s` intelegi ce e`n inima mea t rog nu` mai plecaa`
0 sa`mi intelegi problemele la timpul` potrivit!
Imi pare rauu`, dar n`am pret! T simti proprietarul` me0, sunt mai mult decat atat! Crezi ca sunt un trofeu` si chiar daca` ar fi asa esti departe d premiuu`!
N`ai curaj s` ma lasi, s` traiesti fara mine`! K nu` poti s` respiri, atunci cand eu nu` sunt langa tine`!
M`am schimbat si pot visa acum ! Nuu` mai vreauu` s` cer, voi obtine` oricum !
Sh nu`mi pasa d nimic! Imi traiesc viata dup` bunul meu plac
Frumusetea se deduce ink` d la primuu` zambet, d la prima privire d la primuu` cuvant.
Mi`e dor s` te privesc fara s` spun nimic . Mi`e dor s` numar secundele un pic cate`un pic
Tuu` esti jumatatea care mie`mi lipsea si-ai umplut doru` din inima mea
Nuu` mai visa frumos, realitatea este rece
Ne este d` ajuns acest sentiment ascuns, n tine uniti pe amandoi si suntem doar noi
De atat barfa m`am intoxicat, dar s` stii` ca 0muu` nebarfit e 0m ratat
Lupta pentrucne t iubestee`, baga`tsi pla`n cine`tsi greseste`!
Eu nu` cred in tacere, nu` vreauu` s` taci!
Secretuu` este s` risti, s` te simti binee` si s` castigi !
În jocul ăsta nu îmi e frică...sunt amantă , iubită si amică . poate lumea crede că sunt sora ta mai mică , fără să stie că eu pentru tine sunt unică.
Traiesc intr-o Lume Perfecta. Fiecare Produs are`o Eticheta.•
●Sa fii capabil sa vezi realitatea.este un mare dar. ●
xD | invidia doare =). sunt prea tare b-) ! |
#. Timpu` se scurge`n [RELUARE] . =X
.Oricine are dreptul sa fie prost , dar unii abuzeaza de acest privilegiu` ! =]
.N`am nevoie de diamantele tale Ca sa stralucesc ;X
.•[O faţă de [PRINŢESA] !
Un corp [INDECENT] !
Şi un stilou`.
Să mă induci în [TESTAMENT]!•
.Frumusetea nu` se masoara.
Ea se apreciaza din vedere :]
.•Nu arunc cuvinte inainte ;]
Ca lucruri ce se simt :]
Nu` se spun prin cuvinte`!•
.•Profiita de fiecare clipa` =]
Ca`n fiecare paradis =X
Exista cate`o ispita =P•
•te`ai saturat Să'ţi pui viaţa Ca o intrebare.
ţine Capul Sus, Chiar daca doare tare.• .
•De obicei,ii citesc rapid.
Pe cei care`mi Zambesc
Sh` de fapt nu ma inghit ;]•
Ptr. totdeauna el va ramane [VIATA] mea
Voi da totu` , si` daca e sa cad .
Ma voi ridica ! ]
.Decat sa le dau satisfactie .
Celor ce vor sa ma vada cazand !
Mai bine. ma daram singura ;]
Sh`o sa cad razand ! =]
. Ink` 0 data, iar si din nou`, t` fac high cand tuu` t` simti low
Cand ai bani toti` sunt
"to family".
Aduti aminte cand spuneai '' Nu voi fuma . voi fi cuminte '' . Te apasa acum constiinta care inca te mai minte . . Sh nu`i nimeni langa tine care sa te alinte .
Oare . Fara ea ai fii la fel ? Da oare . Fara ea te`ai simti altfel ? Caci daca e departe , nu te mai simti intreg . Spui : " Pune-o intr-o mie de fete ca tot pe ea 0 aleg.
Aud vorbe parsive despre Mine . Si continua barfa ! Da` cand ajunge la Mine barfa ;-x Isi cere scuze t_a_r_f_a.=]
Xx . [[`ti-ai Luat`o in cap`.
Ce`pacat`! .
Acum`esti mai de ***`. ! winking
. ce s`a intamplat`? surprise
ti-as fi spus`ca te`iubesc`.
da ***`. n`ar fi rimat`! ]]
• … pentru fanii mei un simplu Te-am pupat si la revedere!
;x .plang ιn hohote de ras . dαy єvєrydαy . αuzι bєy.[ !? ]. hey ! 'tє`n mortιι tєι.[ ]. ;x
ღ•°Iubeşcღ•°
Îţi aduci aminte de ea ?! .Cât de bine împreună vă stătea.Lumea vă invidia.Luna ,şi ea vă admira.Aţi uitat de tot acum.Şi fiecare`i pe alt drum!
Mi`e dor să te strâng în braţe,să te sărut.Mi`e dor să îmi vorbeşti ,mi e dor să te ascult!
• Iubire nu exista , exista doar creduli , iluzii si speranta , si visuri de nebuni . !
-Astazi de exemplu vreau sa pierd timpul , astazi nu te iubesc !
-Sunt o fata normala...sunt ceilalti care ma fac sa ma simt speciala.
- N`am crezut ca e normal s'ajungem si noi candva.la final
-Mi`e frica sa iubesc, dar sunt indragostita . Ce ironie !
-Dupa un altu`, tot un altu` vine ... Aceleasi replici , acelasi te iubesc . acelasi mi`e dor de tine , te doresc.
-Fara sa vreau,realizez cum imaginea ta,clara odata...Devine transparenta.
-Realitatea nu e niciodata la fel de frumoasa ca visele pe care ti le-ai facut ...
-Da,e adevarat.Te-am vrut mult de tot,dar acum nu te mai vreau.
-Si te doare când vezi ca nu`mi pasa, si îti zic mereu: nu mai conteaza, hai lasa.
-Oh all I ever wanted ,was to see you smiling
-Trecutul e istorie.Viitorul fantezie,iar prezentul trece zi cu zi.
- Ma uit la el nici macar nu imi pasa.poate totul ar fi fost altfel daca ar fi stiut sa iubeasca !
-Si pentru el, esti doar o simpla fata. Mai mult de'atat nu ai fost niciodata.
-Un zambet si indiferenta pot ascunde multe raspunsuri si sentimente.
-Stiu ca nu sunt singura chiar si atunci cand sunt !
-Durerea te'a maturizat,te'a pus pe ganduri !Te'a invatat sa citesti printre zambete si randuri.
-Lasa`te, lasa`te, lasa`te ascuns de rânduri. Pune`te, pune`te, pune`te putin pe gânduri.
-S`ar putea sa mai fi fost indragostita inainte , dar niciodata atat de tare . deseneaza`ma langa tine.
-stii nu esti ce`mi doream sa fii
-Te-am avut si te-am pierdut de atatea ori incat nu stiu daca ai fost vreodata pentru mine...
-As vrea sa te revad, si daca nu cer prea mult.Mi-ar placea sa imi vorbesti ca as vrea sa te ascult
-Sunt dimineti in care as vrea sa fii in preajma mea...dar cum nu esti .m`am trezit din nou degeaba.
-daca te intrebi ce mai fac,daca iubesc pe altcineva...sa stii ca incerc s-o fac.
-E mai greu decat a fost,si ai simtit pe pielea ta...Cum e sa-ti arate cand,o saruta-altcineva
-Ti-am spus.Nu vreau sa fii doar in trecutul meu ...Caci astfel nu am niciun viitor.si imi e greu.
- Traiesc înca din vise chiar daca multe dintre ele nu's permise !
-Nu-ntelegi, nu este bine , Sa te joci acum cu mine ! Nu stiu cum sa iti explic , Ca vorbele tale nu ma ating . :]
-Dar orice ar fi n`am sa te las`! Stiu ca astepti sa fac eu primul pas . Imi zambesti cand te privesc si stii ca ma faci sa te doresc.
• M sincer tot ce-mi doresc,zambetul tau prietenesc.Cu toate ca n-am fost sincera,ti-am zis sincer '' Te iubesc!"
Nu mai da vorba mai departe.O să auzi ce nu vezi în fapte.Nu mai spune, într`un final.Tot ce auzi e confidenţial .
Cum vrei sa ai cand nu iti doresti? Cum poti sa ceri daca nu indraznesti?
Parca o parte din tine încet se rupe, când vezi ca'n ochii ei se duc prea multe lupte !
Priveste-ma`n ochii să`ntelegi .sentimentele pe cαre nu ştiu să ţi ℓe spun
Nu'i aşa, puiule ? Ştii că ţin la tine. Din prima clipă ai reprezentat lumea pentru mine !
Sa nu iti fie frica In jocul asta sunt amanta , iubita ,si amica
Ştii.N`o să uit nimic, n-o să uit nici un moment, nici un zâmbet, nici o privire.Nimic !
Poate`ai fost singurul pe care l`am iubit cu`adevarat , e simplu`.
Hai sa mergem undeva sa uitam de tot in seara asta . Poate vreau sa fiu a ta , poate a altuia
● Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
# şi vei privi în ochii mei . eşti liber să crezi şi să simţi ce vrei
Poate acum nu ai chef nici să o bagi în seamă! dar dacă mâine dispare, ai să vezi ce mult înseamnă
Nu`ţi dOrii niciodată perfecţiiiunea ,exiiistă defecte dupa care alţii înebunesc !
E fata care stă zâmbind atunci când vii acasă.Şi poţi jura că nu e alta mai frumoasă
Pisii.nu fii speriată .dacă vroiam să ţi`l iau il luam de prima dată!
Fericirea mea e`n privirea ta şi orice aş face nu mă pot feri de ea :X
De câte ori văd o persoană că zămbeşte îmi amintesc că , acolo , undeva , el încă ma iubeşte
Spune repede ce vrei , acu`, hai! Dă-mi un motiv să-ţi dau ce n-ai
Cine sunt eu să ma pun în calea ta ?! În calea fericirii tale dacă ţie`ţi place aşa.
În jocul ăsta nu îmi e frică…sunt amantă , iubită şi amică . Poate lumea crede că sunt sora ta mai mică , fără să ştie că eu pentru tine sunt unică
Mi-e dor de toate , şi tu de fiecare dată mă dai la o parte`!
Nu ştiu ce respecţi tu,eu respect alt nivel.Nu oameni ce în momente grele îşi dau "Refresh" la caracter .
Aude ce vrea`. înţelege numai ce`i convine`.oftică te că nu o doare de tine .
#. Era ciudat ;-s . Dar începeam să mă obişnuiesc . oricum , de răzgândit nu mă răzgândesc [-x
Poţi să suferi,să disperi sau să trăieşti .Totul are preţ,depinde cât plateşti.
Rasul ei copilaresc ti-a ramas in adancu' sufletului . e inocenta , dementa , dulce când vrea . şi ar fi putut fi . doar a ta !
Crezi că sunt o oarecare ? Văd că inima te doare !
Dezamăgirea şi`a făcut prezenţa la un moment dat ... Şi-am aflat că nu eşti ceea ce`am sperat să fii
Totul.Că e vorba de tine,nu de alţii !
Poate într`o zi mă vei căuta Şi vei spune tuturor „lipseşte ea" !
E special ce se întamplă cu noii Avem şi soare Avem şi ploi`!
Să te schimb nu pot,la tine îmi place tot ce nu suport.
Doi paşi,aruncă`te de la înălţime,aruncă`te in amintiri când simţi că nu ţi`e bine. : ]
Tu spui "lasă,va trece tot",dar se întâmplă iarăşi . Atâtea faze de căcat din partea falşilor tovarăşi
Şi cineva mi-a spus intr-o seară : O legătură ruptă odată , nu se naşte a-2-a oară !
Mi-e dor de anumiţi prieteni :X ce-au însemnat mult
Şi.toate par amintiri abandonate`n mers!
# Sunt`clipe si clipe din trecut`care au trecut`sunt momente in care sincer m-a durut`[ ]`sunt clipe care au fost uita-te[ ]`sunt momente in viata in care nu poti `trece peste toate`[ ] #
Şi uite aşa apare şi dispare câte un sentiment ce dă culoare !
"Ce e dincolo de fata asta stiu doar cei pe care i-am facut sa planga in viata asta .
Te rog sa zambesti si sa-ti amintesti ca fluturii traiesc doar o zi pe pamant :[
Tu nu vrei un Logan...vrei un "Mertan"
Cand te faci mare stii bine ca trebuie' sa fii un barosan
Ştiu că lumea nu simte. Nu pot lega sentimente de cuvinte.
Calcă-i în picioare...Arată-le că nu te doare...Spune-le în faţă tot.
Ştii că cel mai greu ţi-a fost să-i alegi,acum dispar. Când vezi că aproape orice prieten. Se transforma-n adversar
Măă super pis pe tinee` Adu`Ţi amiNte ca şi tuu` ai facut`0 când am avut super nevoie` de tinee
Într-o lume aşa mare târfele te sapă în continuare
Spui cuvinte mari , că îmi eşti prieten frate?! bwăă , nu cuvinte vreau,eu vreau fapte
"Fii falsă . Trişează des . Să fii sigură că vei câştiga un joc pervers . Lumea joacă doar pe interes .
Pentru cine mă acuză c`aş fi uitat de unde am plecat [***] .mă faci să râd niciodată n`ai ştiut de unde am început .
Dacă mâine o să mor asta e . Toată`lumea o să`întrebe`'de ce?' . Nimeni`nu o să`plângă`la nesfârşit , şi`după`o lună : "asta`e . A`murit`! "
Ştii.N`o să uit nimic, n-o să uit nici un moment, nici un zâmbet, nici o privire.Nimic !
Si`nchide ochii !Asculta asta macar .Hai sa fim copii .Iar! .Iaar ! Iaar !
Atunci , copile , spune-mi cu cine , cine-ti vine,cand tu o vrei doar pe ea ,sau ea pe tine ?
^Am un zambet fals, pe care toata lumea`l crede . O fac doar sa-i arat fraierului ce pierde !
^Orice film, prietena, sau carte, sa-ti povesteasca despre mine inca o parte . De lucrurile bune, daca n`o sa mai fiu, sa iti dai seama dac`o sa fie prea tarziu
`Mi`e dor de unele momente, unele chiar demente, unele hazlii, altele de care nu vreau sa`mi aduc aminte .
Combinati *** in Mercedes Benz, nu`s in top trends, dar sunt la prietenul tau in top friends b-)
O doare ca stie ca nu esti langa ea .
O doare ca esti cu alta,
dar o consoleaza gandul ca e in inima ta .
A fost doar o simpla` intamplare nimic special insa daca privim din alt punct de vedere . am avut de pierdut amandoi la final
Inevitabil . totul a devenit frumos .
O sa ramana amintiri blocate in ochii nostri goi. Ca se invarte ceasul` si nimeni nu-l va da inapoi.
Acum, totuşi dup-atâta timp încă mi-e dor . şi dor . unele momente încep să cred că niciodată nu mor .
Pierduta intr-o cascada de cuvinte fara inteles. Mergi usor prin ploaie ca nu ai de ales.
Dar nu ştiam că mi-era dor de acei ochii căprui
Indiferent de ce ar spune si de ce ar face, e mereu cu tine, te place
Stiu cå vrei` ,dαя nu pяeα pσ†i. `.Cuм vrei †u,` αsα vσя †σ†i`:╳.
Tu le-ai facut? Sau sunt luate de pe net?
Cateva...nu toate doar cateva...dar nu conteaza, conteaza faptul ca ti le-am dat
A nu e intrebarea mea
Scuze nu mi-am dat seama, dar de ce te intereseaza asa de mult de unde le avem?
Eeee...Aveam si eu nevoie .
Suntem genul de fete care ştim ce-nseamnă distracţia, prietenia adevărată, şi cum e să suferi câteodată! Am fost şi suntem mereu împreună, pentru că suntem normale într-o lume nebună!♥
Mintea spune "Cui ii pasa"? Iar inima mea sopteste "Tie, proasto"!
- Trenul a plecat si se scurge pe sine… adio iubire, dar ramai cu mine!
- Daca as sti ca maine voi muri, ultimele mele cuvinte ar fi „Te iubesc"!
Suferă, și nu suferă cum suferi tu, suferă în modul ei, fără să spună, fără să știe nimeni, suferă când nu e nimeni lângă ea, sau când e întuneric. Dar e fericită, e fericită pentru că tu ești fericit, pentru că a înțeles că nu îi mai aparți și pentru că te vede fericit așa cum nu te-a mai văzut...
Nu regret ziua in care te-am cunoscut regret ziua in care te-am pierdut...
Ai fost, vei fi si vei ramane aici… in inima mea ♥
Vorbim la telefon si iti spun ca imi este bine
Te mint! bine imi e doar langa tine.
Trebuie să înţelegem că unele persoane rămân doar în inima noastră, nu şi în viaţa noastră.
Te iubesc pentru că te-am pierdut de câteva ori şi de fiecare dată te-am recuperat.
ÎNVAŢĂ că daca azi te-a făcut să plângi, mâine poate vrei râde tot din " vina " lui.
Am auzit ca limita e cerul,si am zis :Fara limite!
Prezența lui lângă mine mă face mai puternică dar și mai copilă.
Te iubesc pentru că m-ai certat când am greşit.
Indiferent de cum s-a terminat,e o poveste greu de explicat...
De atunci a trecut` o saptamana si acum daca suna,am sa-l las cu telu`n mana! In fine,bine poate`mi vne mintea la cap. Ca daca suna, suna ocupat! .
Ea…ar face până şi imposibilul pentru el. El.ia totul ca pe o joacă de copii fără să ştie că ea suferă!
Singurul baiat la care o sa ingenunchez o sa fie baiatul meu care imi va spune"mami, leaga-mi sireturile".
Te simţi aşa bine când cineva îţi spune " ai grijă.", dar te simţi şi mai bine când auzi "o să am eu grijă de tine"!
E mica si nu stie ce vrea! ... Iart`o. Treci cu vederea
Tu le-ai facut ?
Le am dupa facebook
Mersi pentru informatie!
Vezi Aici http://estatusuri.cabanova.com/statusuri-online.html
Sunt foarte bune,
Sper sa iti placa