Am facut acum multi ani (cand eram eleva) cursuri de limba germana (o studiam si la scoala, dar era a doua limba si avea doar doua ore pe saptamana, ceea ce era insufficient pentru nivelul de limba pe acre mi-l doream eu, mai ales ca ma si pasioneaza enorm limbile straine), la Centrul Cultural german din Iasi. Ni s-au predate bine cursurile, au fost grupe mici (de 7-8 personae, de varsta apropiata, elevi de liceu si/sau student), am avut profesori buni (un professor roman si unul neamt), ni se explicau multe chestii si ni se raspundea la orice intrebare sau neclaritate aveam, ni s-au recomandat carti, CD-uri si materiale foarte bune, de pregatire individuala (care pe mine m-au ajutat enorm in practicarea vocabularului, gramaticii si scrierii eseurilor in germana), s-a lucrat interactive, intr-o atmosfera de studio intens, dar relaxat (fara presiune aunei note, cum, vrem-nu vrem, se cam intampla la scoala), pretul per total a fost mai mult decat OK (desi nu mai pot spune exact cat era si nici nu ar mai avea sens, au trecut vreo 16-17 ani de atunci, sunt, deja, alte preturi), iar rezultatele finale au fost exceptionale si exact cele asteptate. Astfel, orele de germana de la scoala, cursurile de doi ani de la centru si studiul individual (lectura, auditie, scriere eseu, memorare cuvinte, lucrat exrecitii de gramatica si de vocabulary) m-au ajutat sa invat limba la perfectie (si nu e o limba foarte accesibila, necesita mulkta munca, mult mai multa decat engleza, pot spune) si sa promovez examenul "Goethe Zertifikat", adaugandu-mi, in palmares, un certificate de limba straina valabil intreaga viata si care beneficiaza de recunoastere interantaionala.
Si, fireste, am mai facut cursuri de teorie si ore de instruire practica la scoala de soferi, dar asta e, deja, cred, alt subiect.
Daca cineva iti fura parola de youtube si google acount si face bani ilegal pe e-mailul tau, cine va pica pana la urma vinovat in fata politiei, si cine va plati tranzactiile acelui cont youtube, creatorul contului sau hotul de cont? Te intreb pentru ca ai facut cursuri IT si sper sa ma ajuti
Bani ilegal faci doar atunci cand incalci drepturile de autor si termenii impusi de YouTube. Vei pica tu vinovat fiindca nu ai raportat la timp faptele facute de "hot". Fiindca nimeni nu stie ca el sau tu incarci ilegal clipuri pe YouTube. Aceste fapte trebuiesc raportate fiindca cei de la Google nu stiu ca, contul este folosit de tine sau de "hot" si vinovat va fi cel care a creat contul. Bine, dar cei de la YouTube stiu de pe ce IP adress te loghezi, dar nu isi dau seama ca acel cont de Google este spart. Ca si eu folosesc contul Google (care e legat de YouTube) pe mai multe IP-uri de internet. In care incarc videoclipuri pe YouTube si castig bani. Adica din Brasov (de acasa) si din Oradea (Bihor=BH) de la prietena mea. Iar celor de la Google le apare IP de unde am fost logat si in paranteza orasul furnizorului de internet. Iar ei se orienteaza de la IP-ul de cand a fost creat emailul de la Google. Asta inseamna ca tu vei pica vinovat si trebuie sa raportezi dinainte sau sa-ti securizezi contul si sa-ti schimbi parola pentru a nu fi victima gresita. Risti amenzi mari sau inchisoare prin dare de judecata. Adica producatorul clipului copiat te poate da in judecata, iar tu nu esti vinovat.
Fac cursuri de desen si de italiana. As vrea de la anul sa ma apuc si de teatru .