Nu este adevarat.
Conform Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ME nr. 4183/2022, citez:
"ART. 104
(1) Instrumentele de evaluare se stabilesc în funcţie de vârstă şi de particularităţile psihopedagogice ale beneficiarilor primari ai educaţiei şi de specificul fiecărei discipline. Acestea sunt:
a) evaluări orale;
b) teste, lucrări scrise;
c) experimente şi activităţi practice;
d) referate;
e) proiecte;
f) probe practice;
g) alte instrumente stabilite de comisia pentru curriculum şi aprobate de director sau elaborate de către Ministerul Educaţiei/inspectoratele şcolare.
(2) În învăţământul primar, la clasele I-IV, în cel secundar şi în cel postliceal, elevii vor avea la fiecare disciplină/modul, cu excepţia celor preponderent practice, cel puţin două evaluări prin lucrare scrisă/test pe an şcolar."
Mai,apreciez că mi-ai răspuns dar eu am auzit că este adevărat, nu știu ce să cred, sigur tu mi-ai dat și dovada dar, eu tot cred că este real.
Întreabă-ți dirigintele/diriginta.
Treaba ta ce crezi, eu ti-am citat prevederea regulamentara.
P.S. Si un pic de respect se impune, chiar daca ne tutuim aici, te adresezi cu mai la cei din gasca ta sau unuia de leatul tau, nu unui strain si mai ales unuia de peste 75 de ani.
Mă cam îngrijorați.
Știam de teste, dar nu știam că legea sună chiar așa. Eu am cam dat note pe chipurile "oral" anul acesta, mai mult pentru implicarea fiecăruia, însă directoarea mi-a atras atenția că totuși notele ar fi cam mari. Oare pot da vreo răspundere legală, pentru că nu am prea aplicat teste? Predau la primar și chiar am văzut asta aici, fără să vreau și deja începe să mă îngrijoreze. Să zic că am apucat să dau vreo 2 teste elevilor la română și 1 la matematică. Însă nu le-am pus notele de acolo. Le-am cam dat din burtă. Dar sper că pot arăta dosarele lor cu ceea ce au mai lucrat ei anul acesta (fișe, desene, minilucrări). Altfel am încurcat-o. Adică bănuiesc că nu o să vină acum cineva să chiar aplice legea asta la sânge, nu?
Mulțumesc anticipat pentru răspuns.
N-am de unde sti daca o sa-ti verifice cineva activitatea.
Daca o s-o faca si gaseste ca nu ai fost corect poti fi sanctionat disciplinar.
Mulțumesc!
anonim_4396 întreabă:
Adi1987 întreabă: