Am de facut un proiect la scoala despre dreptul la invatamant cine imi poate da si mie niste idei plzz
dau funda:*:*:*

Evoluţia societăţii umane a generat nevoia de a crea noi drepturi şi obligaţii în mediul social, stabilind totodată un nou set de drepturi fundamentale ale omului. Evoluţia tehnologică a transformat privilegiul de a urma şcoala primară în drept, în acest context stabilindu-se şi faptul că dreptul copilului la învăţătură se materializează în două obligaţii corelative: obligaţia statului de a crea instituţii de învăţământ şi obligaţia părintelui de a-şi înscrie şi trimite copilul minor aflat în grija sa la o şcoală recunoscută de stat, fie ea privată sau publică.

Dreptul la educaţie este consacrat în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (în cadrul Protocolului I, alineatul 2), în cadrul Tratatului de la Lisabona (Titlul XII -Educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul), în cadrul Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (articolul 14 - Dreptul la educaţie) şi în cadrul Constituţiei României (articolul 32). În cazul Convenţiei şi a Constituţiei dreptul la învăţătură apare reglementat ca drept, în cazul Tratatului este descrisă modalitatea de exercitare şi scopurile exercitării în cadrul Uniunii, garantarea posibilităţii de exercitare a dreptului apărând ca implicită.

Nevoia de reglementare a acestui drept este dată de faptul că în ziua de azi procesul de învăţare şi dobândire de aptitudini se întinde pe tot parcursul vieţii, devenind una din condiţiile esenţiale pentru a obţine un loc de muncă. Recunoaşterea noii cerinţe sociale s-a manifestat în cadrul Uniunii Europene prin stabilirea unor trepte de dezvoltare tehnologică ce implică un număr mare de cercetători ştiinţifici, un buget 4% din PIB-ul Uniunii şi dezvoltarea tehnologiilor de comunicaţii. Totodată, se urmăreşte reducerea gradului de analfabetism[1] şi analfabetism funcţional[2], şi creşterea numărului de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior.

În cazul României dreptul la învăţătură suferă diverse ingerinţe, de la o finanţare şi gestionare defectuoasă a fondurilor, până la incapacitatea statului de a asigura absolvenţilor de liceu un grad minim de abilităţi. Efortul statului de a asigura cele mai bune condiţii în sistemul de învăţământ a eşuat din cauza inconsecvenţei în reformarea sistemului de învăţământ din perioada comunistă. Datorită acestor probleme de dezvoltare, deşi procentul din produsul intern brut alocat învăţământului s-a dublat iar suma cheltuită de stat pe an pentru şcolarizarea unui elev s-a triplat, totuşi, rezultatele sistemului românesc de învăţământ par să fie din ce în ce mai slabe[3].

Dreptul la educaţie în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului

Dreptul la educaţie a fost definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub forma unui drept relativ[4]. Datorită faptului că dreptul la educaţie creează un drept şi nu o libertate, se nasc două obligaţii corelative: obligaţia statului de a crea instituţii de învăţământ[5] la care elevii să aibă un acces real[6], şi obligaţia părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal de a înscrie[7] minorii aflaţi în grijă în cadrul unei instituţii acreditate de stat[8].

Pentru a facilita diversitatea, statul trebuie cel puţin să tolereze înfiinţarea de unităţi şcolare private, însă trebuie să se asigure că acestea furnizează servicii cel puţin conforme cu standardul impus de stat, în acest context statului revenindu-i obligaţia de a se asigura de faptul că informaţiile sunt prezentate obiectiv, critic şi pluralist, pentru a nu determina îndoctrinare elevilor sau crearea unei opinii deformate atât asupra conţinutului predat, cât şi asupra modului în care viaţa ar trebui să se desfăşoare. Totodată, Curtea a stabilit faptul că statul are obligaţia de a decide programa şi modul în care se realizează educaţia, nivelul până la care educaţia este obligatorie şi faptul că educarea unei persoane depinde de anumite calităţi ale acesteia[9].

Fiind un drept relativ, dreptul la educaţie poate fi marcat de diverse tipuri de ingerinţe. Condiţiile ce trebuie îndeplinite în cazul limitării dreptului sunt ca ingerinţa să fie prevăzută de lege[10], să vizeze un scop legitim şi să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului. În consecinţă, statul poate condiţiona[11] dreptul la învăţătură prin impunerea unei taxe (însă taxa nu trebuie să fie atât de ridicată încât să constituie o piedică reală în exercitarea drepptului şitrebuie să fie calculată în funcţie de posibilităţile financiare ale elevului), prin restrângerea locurilor disponibile în cazul învăţământului facultativ, prin testarea aptitudinilor[12] care fac posibilă încadrarea într-o anumită formă de învăţământ etc.

De exemplu repartizarea elevilor în şcoli destinate bolnavilor de maladii psihiatrice poate fi o restrângerea legitimă în cazul în care în acele şcoli ajung doar elevii care suferă de o astfel de maladie, şi poate reprezenta un abuz atunci când părinţii îşi înscriu în mod fraudulos copiii în astfel de şcoli datorită beneficiilor oferite de acest tip de instituţii de învăţământ (masa de prânz gratuită, gratuitatea programului suplimentar în care elevii îşi pregătesc temele etc). Tot sub forma unui abuz se manifestă şi înscrierea unui elev cu probleme psihiatrice într-o şcoală pentru copii dezvoltaţi normal, respectivul elev devenind victima colectivului din care face parte atât în plan educaţional, cât şi în plan social.