Bun deci vreau neaparat un referat care sa nu fie luat de pe referate.ro sau e-referate.ro care sa fie despre formarea popoarelor romane si a limbii romane sau despre teoria emigrationista.

1. Formarea poporului român, repre-zintă una dintre consecințele feno-menului de aculturație, generat de expansiunea Imperiului Roman în diverse zone ale actualei Europe. Penetrația elementelor de civilizație romană în mediul geto-dac s-a făcut începând cu sec al II-lea I.Hr., pe măsură ce statul roman se apropia de Dunăre. Începând cu vara anului 106 d.Hr., Dacia a devenit provincie romană, acest statut presupunând exploatarea provinciei, înregistrarea punctelor strategie și a resur-selor naturale.

Când romanii au venit în Dacia, au găsit acolo o civilizație înflorito-are: mari așezări umane, apropiate de aspectul urban, așezări forti-ficate, tehnica agricola perfecțio-nată, exploatarea zăcămintelor naturale. Civilizația materială înfloritoare a permis dezvoltarea vieții culturale: religioase, filosofice, științifice. Dezvoltarea firească a civilizației geto-dace a fost oprită brusc de cucerirea romană.

Oficial, dominanța romană asupra Daciei se încadrează între 106 d. Hr.(anul celui de-al doilea război de cucerire intreprins de împăratul Traian) și 271 d.Hr. (când legiunile romane s-au retras din Dacia la ordinul împăratului Aurelian).
În acest interval și în secolele următoare, pe teritoriul Daciei Felix s-a format un nou popor (rezultat din căsă-toriile mixte intre bărbații romani și femeile dace) și o nouă limbă(ce are la bază substratul lingvistic geto-dac și limba latină populară). Pe lângă formele specifice de civilizație, cultură, administrație pe care romanii le impu-neau popoarelor cucerite, romanizarea Daciei a avut drept consecințe formarea poporului român și a limbii române.
2. Formarea limbii române a avut loc o dată cu etno-geneza românească și se înscrie în procesul european de formare a popoarelor romanice și a limbilor neolatine.
Limba română are la bază limba geto-dacilor și limba latină populară. Romanii au impus limba latină drept limbă a administrației, dar au păstrat din limba geto-dacă termi-nologia geografică, drept reper al orientării în noua provincie. Ca atare, s-au păstrat din limba aborigenilor, toponime și hidronime precum: Carpați, Drobeta, Napoca, Argeș, Criș, Dunăre, Mureș, Olt.
Tot din limba geto-dacă s-au conservat în noua limba circa 200 de cuvinte (unii cercetători estimează 130, alții 160 de cuvinte) care definesc universul de viata al populației autohtone și au dat naștere la bogate familii lexicale (cel puțin 1000 de cuvinte). Unele cuvinte exprimă noțiuni concrete: nume de animale( mânz, viezure, mistreț, barză), plante( brad, gorun, măceș), părți ale corpului românesc( buză, grumaz, burtă), noțiuni familiare(copii, băiat, moș, prunc), universul gospo-dăresc(cătun, gard, zestre, mol, pârâu), verbe funda-mentale( a arunca, a mișca, a păstra, a rezema). Semnificativ este poziția cuvântului bucur ( la origine înseamnă frumos), care a dat numele capitalei București și a dezvoltat o bogată familie lexicală.
3.Herodot din Halicarnas, parintele istoriei( n.484 i Hr. 484 – d. cca.425 i.Hr.), ne spune în Cartea a IV-a a Istoriilor sale, în paragraful 93 (citez după ediţia de la Ed. Ştiinţifică, din 1961, traducerea fiind a Feliciei Vanţ Ştef) :
"Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci".
In cartea a V-a, paragraful 3, Herodot mai spune:
"După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt".

GETII si DACII sunt una si aceeasi populatie, ramura nordicã a marelui neam al tracilor.
Geti, este un etnonim folosit cu predilectie de istoricii antici greci, pentru a desemna ansamblul populatiei tracice a geto-dacilor. Cealaltã denumire,aceea de daci,o intalnim la autorii latini.
Istoricul antic Strabo spune că dacii și geții „vorbesc aceeași limbă",iar Trogus Pompeius afirma că geții și dacii erau identici. Singura deosebire între cele două grupuri consta în faptul că geții locuiau la câmpie în timp ce dacii trăiau în zonele mai înalte, montane.
TEORIA IMIGRAȚIONISTĂ
Precursorii acestei teorii Sulzer, Macai, Endel şi Engel, au elaborat concepte conform cărora poporul şi limba română s-ar fi format la sud de Dunăre, iar spaţiul nord-dunărean ar fi devenit o"terra deserta",un teritoriu rămas nelocuit, numai bun să fie ocupat de triburile barbare maghiare venite din Asia.
Johan Christian Engel (functionar la cancelaria aulica din Viena )a expus aceste idei in lucrarea sa intitulata "Fortsezung der allgemeinen Welthistoire durch eine Gessellscahft von Gelehrten in Deutschland unde England ausgeferigel".
Franz Joseph Sulzer (un căpitan al armatei habsburgice ), a dezvoltat această teorie in "Geschichte des transalpinischen Daciens"…, Viena 1781- 1782.
În 1864, geograful Robert Roesler a reluat aceste idei in 2 lucrări : "Das varromische Dacien, Viena 1864" și "Die Anfange des Walachishe Studien Untersuchungen zur alteren Geschihte Romaniens, Leipzig, 1871".
De la bun început, trebuie spus că la momentul retragerii armatei și administrației romane, atât la sud cât şi la nord de Dunăre trăia populaţia bastinașă tracică romanizată, vorbitoare a unei limbi latine populare și că spaţiul nord-dunărean a fost părăsit în anul 275, numai de armata şi administraţia romană care s-a retras la sud de Dunăre, în timp ce populația tracă romanizată nord-dunăreană a rămas pe loc, păstrând neîntrerupte puternicele legături avute și până atunci cu tracii romanizați sud-dunăreni. Teritoriul Daciei nu a rămas pustiu!
O țară bogată și frumoasă ca Dacia, nu avea cum și nici de ce să fie părăsită în totalitate de poporul ei.
Teoria imigraţionistă elaborată de Robert Roesler la sfârşitul secolului al XIX-lea, a preluat unele elemente ale teoriilor lui Sulzer şI Engel, încercând totodată să avanseze câteva argumente menite sa-i susțina afirmațiile prin falsificarea adevărului istoric.Principalele puncte ale teoriei sale erau:

dacii au fost total masacrați în cele două războaie daco-romane.

românii s-au format la sud de Dunăre şi apoi au migrat spre nord, dovadă fiind după parerea lui asemănările câtorva cuvinte din limbile română şi albaneză.

Dacia a fost părăsită în totalitate de romani, aceasta rămânând pustie.

o pretinsă lipsă a izvoarelor istorice timpurii, care să furnizeze informaţii despre români.

imposibilitatea romanizării Daciei în numai 165 de ani.
Pe Arcul lui Constantin langa Coloseumul din Roma identificam 8 statui de daci
Combaterea acestor argumente:

Columna lui Traian este cea mai importantă dovadă arheologică, ce sta pâna astăzi mărturie în forumul lui Traian de la Roma.Ea reprezinta un adevarat act de naștere al poporului român, daltuit pentru vesnicie, in piatră.

Marele arhitect Apolodor din Damasc a construit acest monument în cel puţin 4-5 ani si a prezentat în afara scenelor de razboi și imagini cu daci care,împreună cu romanii, lucrau la construirea de asezari, drumuri, terme, apeducte şi poduri.
Foto: Imagini de pe Columna lui Traian

Dacă dacii ar fi fost exterminaţi în totalitate, de unde şi-a luat Apolodor modelele extraordinar de bine redate, infațișând exact fizicul şi îmbrăcămintea lor?
Știm că în armata romană au existat unitați militare formate din razboinici daci, una dintre acestea fiind consemnată după anul 200 e.n.- asadar la aproape o suta de ani de la ocuparea Daciei – o "Equitata dacorum", care era însărcinată cu apărarea graniţelor de nord ale imperiului, și era alcătuită din luptători daci.
La fel de importanta, pentru sustinerea ideii de continuitate a populatiei dacice sau daco-romane, este si consemnarea istorica referitoare la imparatul Maximinus Thrax (imparat de origine traca), cel care incepand cu anul 236 se afla in razboi cu dacii liberi si cu sarmatii.
Stim de asemenea ca imparatul Galerius (293-311),a fost un imparat roman de oricine dacica, nascut din tata trac si mama „transdanubiana", termen care desemna populatia daca din provincia cu acelasi nume. Mai mult, Galerius era poreclit de catre cei apropiati, Armenterius (Ciobanul)– referire mai evidenta la vechile sale ocupatii, specifice de altfel populatiei romane de origine daco-getica.
Numeroase descoperiri arheologice atestă existenţa in Dacia a unei vieţi rurale intense in colectivități săteşti şi teritoriale constituite după retragerea armatei și administrației romane.
Chiar adepţii imigraţionişti spun că unele provincii ale imperiului au fost romanizate în mai puţin de 100 de ani, dar când vine vorba de Dacia, li se pare ca nu ajung 165 de ani.
De fapt, romanizarea Daciei a durat mai mult de 165 de ani deoarece :
a) a existat o perioadă de preromanizare, confirmată de natura relatiilor dintre daci si romani in timpul lui Burebista şi Pompei si de inscripţia descoperită la Sarmisegetuza în scriere latină;
b) a existat apoi romanizarea propriu-zisă dintre anii 106-271, perioadă în care Dacia a fost ocupată de romani și declarată provincie imperială și în care a aparut o viaţă urbană organizata dupa model roman, dovadă fiind oraşele construite şi ridicarea lor la rangul de municipii;
c) a urmat post-romanizarea, perioada de dupa anul 271 pana prin secolul V e.n., la care a contribuit esențial religia creştină și limba de cult latină,religie care s-a raspândit rapid la nord de Dunăre,pe teritoriul fostei provincii romane.
Stau marturie de necontestat pe lângă inscripțiile creștine,texte liturgice de origine latină și chiar numele dat bisericii in limba română,nume care vine de la cuvântul "basilica" din limba latină.În fapt,principalele cuvinte folosite în limbajul bisericesc, sunt de proveniență latinăumnezeu(Domine Deus),sărbătoare(de la "servatoria",prescurtare din "conservatoria",care era închinată divinităților care apărau și întăreau sufletește omul),rugăciune-rogatoria etc.
d. Cuvintele asemănătoare din limba română şi albaneză,provin din fondul lingvistic tracic comun celor doua popoare,deoarece neamul tracilor din care făceau parte si dacii se întindea până la Adriatica,la confluența teritoriilor locuite de triburile inrudite cu ei ale ilirilor, strămoșii albanezilor de azi.
Structurile gramaticale ale celor două limbi sunt total diferite, cea română moştenind o structura identică cu a limbii latine,și un fond principal de cuvinte diferit,astfel că albaneza și româna nu sunt nici măcar dialecte una fata de cealaltă.
Atacurile populaţiilor migratoare,răscoalele din interior,dar mai ales fraternizarea daco-romanilor cu dacii liberi (carpi, costoboci),din zona moldo-maramureşană, criza economico-financiară a Romei, l-au determinat pe împăratul Aurelian să-şi retragă armata şi administraţia la sud de Dunăre, graniţa pe acest fluviu fiind mai uşor de apărat.
În nici un eveniment din istoria universală nu s-a întâmplat ca o populație cotropită de o putere straină,să-şi urmeze in retragere cotropitorii. Dovada o constituie decăderea urbană bruscă a oraşelor şi dezvoltarea unei vieţi rurale.
Au fost descoperite pietre funerare inițial păgâne,datând din primele secole creștine,care au fost inscripționate cu semnul crucii, fapt care dovedește răspândirea timpurie a credinței creștine pe acest teritoriu.
Continuitatea daco-romanilor la nordul Dunarii mai este dovedita si de singura copie a unei harti romane pastrata pana in zilele noastre, unica de altfel, Tabula Peutingeriana. Harta, realizata dupa anul 330 d.H., an in care imparatul Constantin cel Mare muta capitala imperiului de la Roma in Bizant, consemneaza chiar si dupa retragerea aureliana, nu mai putin de 88 de localitati cu nume daco-gete atat la nordul cat si la sudul Dunarii.
Importanta acesteia este cu atat mai mare cu cat,Tabula Peutingeriana este o harta realizata in scopuri comerciale, dovedind prin urmare si o stransa legatura economica cu populatia ramasa in fosta provincie dacica.
Interesant este si faptul ca istoricii greci si bizantini continuau sa ii numeasca pe localnici daci sau geti, denumire folosita in Bizant pana aproape de secolul al X-lea, data la care incepe sa fie folosit termenul de valah.
De exemplu,istoricul grec Zosimos mentioneaza in secolul al V-lea, conflictul dintre Imperiul Roman de Rasarit si tribul carpo-dacilor de la nordul Dunarii, conflict soldat cu infrangerea celor din urma.
Mai mult, imparatul Constantin cel Mare, initiaza construirea unui pod peste Dunare, care sa faca legatura cu fosta provincie romana, precum si o campanie de la care isi va trage titlul de Dacicus, lucru pe care il va repeta si imparatul Justinian. Desi, practic, administratia romana disparuse din fosta provincie Dacia, teoretic, aceasta continua sa existe in structurile Imperiul Roman. Astfel au fost constituite provinciile Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea, intalnite si sub numele de Dacia Aureliana in literatura secolului al XII-lea, un argument in plus in fata continuitatii numelui de Dacia, dar si al celui de dac.
Mai vorbim și de așezări intărite (inclusiv fosta capitală Sarmisegetusa),multe din ele pe locul fostelor castre romane, care ofereau un grad de siguranță mai mare localnicilor,de biserici paleocreștine înălțate intre sec.II-VII și mai târziu, care constituie de asemenea dovezi de necontestat ale continuităţii vieţii în Dacia, după retragerea aureliana,iar izvoarele bizantine din secolul al V-lea, amintesc de limba neolatina vorbită de protoromâni.
Romanii nu au ocupat militar nici un sfert din teritoriul locuit de daci,astfel incât devine legitimă intrebarea legata de motivul care i-ar fi împins pe dacii liberi din teritoriile care nu fuseseră ocupate de Imperiu, să lase totul și sa treaca și ei odata cu armata romana, la sud de Dunare.
Curios mai este si faptul ca, desi exista adepti ai teoriei imigrationiste, teorie care spune ca poporul roman s-ar fi format alaturi de cel albanez la sudul Dunarii, urmand ca apoi sa migreze iarasi in nord, nu exista nici macar o singura mentiune a unei asemenea transmutari de amploare, fapt mai mult decat neobisnuit.
De fapt, singura mentiune a unei migratii a populatiei este una in sens invers, de la nord la sud, mentiune care se refera, mult mai tarziu, la secolul al XIV-lea.
Despre care daci"exterminați in totalitate de romani", vorbesc adepții acestor "basne"imigraționiste, in frunte cu Roessler, în condițiile în care cea mai mare parte a teritoriului Daciei nu a facut parte din Imperiul Roman?
Teoria imigraţionistâ a fost combătută de:
♦ istoricii români, de la cronicari și Şcoala Ardeleană, până astăzi;.
♦ istorici străini ca: E. Gibbon, Th. Momsen, J. Jung și mulți alții.
Lucrarea lui Robert Roesler -" Studii româneşti. Cercetări cu privire la istoria veche a României" (1871, Leipzig), a fost criticată de istoricul român A.D. Xenopol în lucrarea sa "Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană"( 1884, . Iaşi),carte care a apărut într-o epocă de intense dispute politice şi naţionale,în legătură cu drepturile românilor din Transilvania.
Aceasta lucrare a lui A.D. Xenopol:
♦ a sistematizat dovezile continuităţii românilor la nordul Dunării, folosind argumente istorice, lingvistice şi logice
♦ Ideile esenţiale referitoare la etnogeneza românilor în concepţia lui A.D. Xenopol au fost:
- Elementul tracic reprezintă baza etnică a poporului român;
- Peste această bază se suprapune elementul roman;
- Migraţiile barbarilor au împins populaţia daco-romană spre munţi și în general în regiuni în care se putea apăra mai ușor.
- Prezenţa termenilor creştini de origine latină, se explică prin permanentele legături între populaţia romanizată din dreapta Dunării, cu ceea din stânga ei.Primii creștini daco-romani au avut ca limbă liturgică limba latină, pe toată durata etnogenezei poporului român din primul mileniu al erei creștine.
După cum știm,slavona și alfabetul chirilic au fost impuse cu forța în Biserică românilor nord-dunăreni de către țarii bulgari, în sec.IX e.n. După aceea, alfabetul chirilic și limba slavonă au fost folosite pentru o perioadă îndelungată și în cancelariile domnești din Țara Românească și Moldova.
- Arheologia, toponimia, hidrodnimia aduc dovezi incontestabile ale continuităţii dacilor şi daco-romanilor.
- Dintre migratori, slavii au avut o influenţă mai puternică în formarea poporului român şi a limbii române.
- Poporul român este o îmbinare a elementelor tracic,roman şi slav, din care cel roman este fundamental şi „dă poporului nostru caracterul unei naţionalităţi, romanice" (A.D: Xenopol).

Geneza poporului roman si a limbii romane

Țara si locuitorii
In timpul raspândirii lor maxime catre apus si rasarit, cei mai indepărtați strămoși ai românilor, dacii, ocupau un areal care se intindea din apropierea zonelor de munte ale Austriei si Boemiei actuale, pana in stepele din nordul Marii Negre.Pamantul lor, cuprins intre doua stepe, Campia Panonica si cea de la nordul Marii Negre, iși avea centrul in cetatea naturală a munților Transilvaniei.Din protoistorie si până astăzi, de câte ori poporul din Carpați și-a constituit un stat propriu care a putut ajunge la deplina sa intocmire, acel stat a cuprins la mijloc sâmburele Transilvaniei și a avut o formă aproape rotundă.
Etnogeneza românilor este una din cele mai importante probleme ale istoriei noastre naţionale. Ea a atras nu numai atenţia istoricilor români, dar şi a celor străini.

Istoricul Xenopol spune că fosta Dacie, ocupată de populaţiile migratoare, a devenit pe rând „Goţia", „Gepidia", „Avaria", „Cumania" şi argumentează că e normal ca majoritatea documentelr oficiale să-i amintească pe migratori şi rar pe autohtoni, deoarece războinicii erau cei care atrăgeau atenţia, din cauza tulburărilor provocate. Astfel, dacă vlahii nu au luat parte la evenimentele politice, nici un apar în documente, iar ţinutul era denumit după numele celor care îl stăpâneau.

„De ţărani nu se vorbeşte în istorie. În istorie se vorbeşte de ăia care ţin frâna politică, ca să zic aşa, şi de ăia care sunt stăpânitori şi care, în general, în evul mediu, au fost invadatorii. Despre ei se vorbeşte, cei care sunt stăpânii pământului în momentul acela", explică istoricul Neagu Djuvara.

„În al doilea rând, trebuie să facem puţină istorie comparată. Tot atât de obscure sunt cel puţin două locuri în Europa şi care sunt foarte cunoscute: Albania şi romanofonii din Elveţia, care sunt de limbă romanşă. De ei, în 1000 de ani, şi în plin Occident, de aceşti oameni care vorbesc un dialect latin în Elveţia, nu există niciun cuvânt timp de 1000 de ani. Albanezii, de asemenea. Vreo 1100 de ani s-au ascuns prin munţi, şi-i regăsim pe la 1200 tot acolo. Nu au plecat şi s-au întors şi nu au fost paraşutaţi în Albania. Cazul cu Transilvania e cam acelaşi", continuă el.
Etnogeneza româneasca, procesul de constituire a poporului român, s-a desfașurat între secolele I î. Chr si sec. VII-VIII p. Chr, parcurgând în mod specific, mai multe etape :
Astfel, în etapa preliminara (sec I î. Chr – I p. Chr), moesii si geto-dacii au realizat primele contacte economico-comerciale si politico-militare cu lumea romana, fiind preluate o serie de elemente superioare de civilizatie.
În cea de-a doua etapa, a stapânirii romane efective în Moesia si Dacia si a romanizarii propriu-zise (sec. I –VI p. Chr), spatiul carpato-danubiano-pontic a intrat în diferite forme de dominatie și influență romană, inclusiv teritoriile dacilor "zisi liberi", petrecându-se o romanizare intensiva, directa si indirecta, cu nimic deosebita de cea desfasurata în alte parti ale imperiului, configurându-se un etnos neolatin, extins, puternic si distinct în cadrul romanitatii orientale, care a rezistat în timpul migratiilor germanice si asiatice.
Cea de-a treia etapa, a consolidarii si cristalizarii etnogenezei românesti (sec. VI – VIII p. Chr), cea a migratiei slave si a convietuirii slavo-romanice, având drept urmare asimilarea noilor veniți, nemodificându-se esențial caracterul neolatin al poporului român.
1.Substratul (elementele păstrate din limba populației autohtone care și-a părăsit limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migrațiuni sau a unei colonizări. – (Din lat.substratum.), îl prezintă tracii de nord, sau geto-dacii.
Această ramură a marelui neam al tracilor, aflată timp îndelungat în contact cu civilizaţia antică (la început greacă, apoi romană), a creat o cultură originală, care a atins un înalt nivel de dezvoltare. Aceasta le-a permis geto- dacilor să creeze statul lor propriu.

2.Al doilea component fundamental în etnogeneza românilor este elementul roman (sau stratul roman). Acest strat s-a suprapus peste cel geto-dac: la început, până la cucerirea Daciei de către Imperiul Roman (anul 106 d.Chr.) – numai sub aspect economic şi cultural, iar după aceasta – prin sinteza etno-culturală dacoromană care a avut loc.

Datorită prezenţei parţiale la nord de Dunăre şi influenţei centrelor romane de la sud de Dunăre, aprofundarea acestei sinteze a continuat şi după anul părăsirii Daciei de către legiunile romane (271-275).

Ca urmare, a continuat romanizarea dacilor liberi şi statornicirea în spaţiul vechii Dacii a unei populaţii latinofone. Acest proces s-a desăvârşit către secolul al Vl-lea, având drept rezultat formarea unei etnii şi a unei limbi romanice la nord şi sud de Dunăre: protoromânii (sau est-romanicii), cu o limbă comună (protoromână).

3. Slavii au influenţat într-o anumită măsură etnogeneza românilor, alcătuind adstratul (totalitatea elementelor dintr-o limbă străină care pătrund în cazul interferenței lingvistice și se adaugă unui idiom după constituirea lui. [< fr.adstr at, cf. germ.Adstrat < lat.adstr atus – așezat lângă].)

Slavii, fiind agricultori şi crescători de animale sedentari, au convieţuit timp mai îndelungat cu autohtonii, lăsând în limba română cuvinte din limba lor (plug, prieten, drag, iubire etc.), care denotă multiple și indelungate contacte umane.

Rolul slavilor în etnogeneza românilor este asemănător cu cel al germanicilor în constituirea popoarelor vest — romanice (francezilor, italienilor, spaniolilor, portughezilor).
Formarea limbii române.

Formarea limbii române a parcurs aceleaşi etape ca şi formarea poporului român. O primă etapă a formării limbii române o constituie procesul de romanizare a geto-dacilor.

Ca urmare, aceştia au preluat treptat limba latină vorbită (sau vulgară).În perioada scursă până în secolul al Vl-lea, se generalizează pe întreg spaţiul istoric al Daciei şi Moesiei o limbă romanică unitară, numită de filologi limba protoromână comună. Din limba geto-dacilor, după diferite opinii, s-au păstrat în cea română 170-180 de cuvinte.

Sub impactul migraţiei slavilor romanitatea nord şi sud-dunăreană a fost divizată, iar din limba protoromână comună care avea în linii generale un caracter de limbă închegată, s-au format dialectul daco-român (nord-dunărean) şi dialectele sud-dunărene (aromân sau macedo-român, megleno-român şi istro-român). Acest proces a fost influenţat de limba slavă.

Influenţa slavilor n-a schimbat caracterul latin al limbii române și s-a exercitat prin îmbogăţirea ei cu un aport de circa 20% cuvinte de origine slavă. Stratul lingvistic latin, cel mai important, cuprinde circa 60% din vocabularul limbii române.
La sud de Dunăre, tracii romanizați au fost asimilaţi de slavi, însă au rămas câteva insule romanice care există şi astăzi, chiar daca aria lor se restrânge : istro-românii, megleno-românii şi aromânii.Straniu, dar continuitatea romanilor pe pământul lor stramoșeasc – Dacia – nu a fost contestata pâna spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.

Dezvoltarea constintei nationale a romanilor dupa Unirea de la 1600, afirmarea tot mai puternica a dorintei lor de a se uni intr-un singur stat, a alarmat cercurile reacționare din Imperiul Habsburgic, care temandu-se ca vor pierde Transilvania, au inceput sa conteste însăși drepturile romanilor asupra vetrei lor strabune, în care scop au nascocit teoria parasirii Daciei de catre daco-romani in secolul al III-lea, a formarii poporului roman undeva la sudul Dunarii si a imigrarii sale la nordul Dunarii, in secolele IX-XIII, in orice caz dupa ocuparea Transilvaniei de catre triburile maghiare, pe care aceste triburi ar fi gasit-o pustie.

Deosebit de semnificatit este faptul ca marile lexiocoane ale vremii, inclusiv cele germane, nu au inregistrat teoria lui Roesler si nici macar pe autorul ei.

TEORIA CELOR DOUĂ POPOARE ROMANICE DE LA NORD DE DUNĂRE

Teoria celor doua popoare romanice s-a conturat tot din motive politice, cu scopul de a încerca să se justifice propagandistic ideea că băștinașii Basarabiei(moldovenii), ar reprezenta după români, cel de-al doilea popor romanic de la nordul Dunării, ei fiind descendenți ai geților (care nu ar fi fost înrudiți cu dacii), și care au fost mai întâi slavizați si apoi "românizați".

S-ar fi format astfel "poporul voloh", din care ar fi evoluat "poporul moldovenesc" care avea o limbă romanica, dar cu multe obiceiuri diferite de ale poporului român.Se încerca astfel, justificarea istorică și etno-lingvistică a drepturilor "istorice" ale Rusiei și mai apoi ale URSS, asupra acestui teritoriu dintre Prut si Nistru.

Această "teorie"are nefericite prelungiri pâna în zilele noastre, fiind baza ideologiei și acțiunii unor cercuri politice si chiar știintifice din Republica Moldova, ostile României. Ca reprezentanți ai acestei teorii pot fi mentionați: Iacob Bromberg, care susținea că Basarabia a fost leaganul istoric al lumii slave, Ivan Nartsov, A. M. Lazarev, autorul lucrarii Moldavskaja Sovetskaja Gosudarstvenost i Bessarabskji vopros (Organizarea statului sovietic moldovenesc și problema basarabeană), Ed. Cartea Moldoveneasca, Chisinau, 1974, 910 p, în care justifica "istoric" existenta celor două popoare si state romanice, fiind totodată dur criticați istoricii români care chipurile"falsificau istoria".

Deși elogiată de factorii politici din RSS Moldovenească ( inclusiv de Piotr Lucinski, presedintele de atunci al R.Moldova), această ultimă lucrare a fost combătută argumentat de P. Moldovan, în lucrarea " A. M. Lazarev – un falsificator al istoriei", Milano, 1976 (în limbile franceza si engleza), și de Alexandru Grega, "Știința si polemica.

Istorici ruși falsificatori ai istoriei", în Buletinul Bibliotecii Române, Freiburg, 1976. Oarecum legată de această teorie este si teoria Bucovina vechi pământ slav, susținătorii acesteia -A. Jukovski, B. A. Timošciuk, I. P. Rusanova, L. P. Mihailina s. a., considerând tot din rațiuni politice, că partea de nord a Bucovinei constituie patria primitivă a lumii slave.

• Istoricul Lucian Boia: „negarea continuităţii româneşti şi aducerea românilor de la sud de Dunăre, a corespuns evident obiectivelor austro- ungare în secolele al XVIII- lea şi al XIX-lea, continuând să fie un punct de dogmă în istoriografia maghiară de astăzi, cu scopul de a asigura maghiarilor primatul cronologic în Transilvania" ("Istorie şi mit în conştiinţa româneasca").
FUNDA!
MA DOARE MANA