In vreme ce Aglae reantocmea jocul, Pascalopol contempla pe Otilia. Aceasta ii potrivea acul cu perla din cravata, ii scutura usor umerii, privindu-l cu o gratioasa maternitate, mereu atarnata pe marginea scaunului. Deodata, privind spre mainile albe si incarcate de inele ale lui Pascalopol, se entuziasma:
— Vai, ce inel frumos! Nu l-am mai vazut.
Pascalopol il scoase cu o graba extraordinara si il intinse Otiliei, rug`nd-o cu toata afectiunea teatrala pe care un om matur e in stare s-o puna in glas:
— Te rog sa-l iei!
Otilia il aseza pe inelarul mainii drepte si, ridicandu-si bratul
subtire in dreptul lampii, zise exaltata:
— E superb!
— Si era frumoasa sotia dumitale? striga Otilia din dormitor, unde fugise pe nesimtite, scotocind, si unde sarea acum tare pe sofa, ca sa-i incerce elasticitatea.
— Era foarte frumoasa, fireste, nu ca dumneata, dar nu
ne-am putut intelege.
— Bietul Pascalopol! compatimi Otilia, uitand pe „domnul".
Murindu-i tatal si trebuind sa ingrijeasca de mama si de mosie, Pascalopol renuntase la studii si se intorsese la mosie, unde-l chema datoria.
— Insa cand am ragaz, citesc si cultiv si eu muzele in felul
meu si mai ales mersi bucur vazand pe cei tineri.
Din dormitor se auzeau rabufnituri de sertare si fredonari
extravagante.
— Apropo, domnisoara Otilia, striga Pascalopol, ce faci cu
Conservatorul?
— Frumoase camasi ai, raspunse Otilia, intre doua masuri.
— Domnisoara otilia, marturisi Pascalopol lui Felix, e o
mare strengarita.
Din pacate numai audio http://www.trilulilu.ro/sfdeseptembrie/64ee76336218e6
buburuzaucigasa întreabă: