Pentru caracterizarea bunicului s-a folosit caracterizarea directă de către autor şi cea indirectă prin fapte şi comportament. Bunicul era blând, iertător, darnic şi iubitor.Autorul mai foloseşte o metaforă, aceasta fiind:„bunicul...ce icoană sfântă a credinţei în clipele de pocăinţă!". Faţă de nepoţi, bunicul se comportă cu calm, cu înţelegere şi îi alintă dându-le daruri, dulciuri, atunci când ei sunt certaţi de către părinţi.De fiecare dată când nepoţii erau certaţi, băiatul se duce la bunicul, iar fata la bunica. Băiatul stătea cu capul pe genunchii bunicului, acesta având o mână în pantaloni pipăind banul.
Când venise ziua Sfânta Maria, denumită şi „Ziua dulciurilor", fiecare nepot primea câte ceva dulce din partea bunicilor.
În grădină se auzea paşii bunicului care se plimba printre gutui, uitându-se în sus la roade. Câteodată el se uita aiurea, ca şi cum nu s-ar fi gândit la nimic.