Este o zi de noiembrie.Afara,peisajul pare coborat dintr-un tablou al unui pictor celebru care a pus rosu aprins pe frunzele de vita salbatica si galben ruginiu pe cele de nuc. Iarba inca verde contrasteaza puternic cu galbenul roscat al craitelor inflorite.
Frunzele cad cu miscari de aripi moi. Odata ajunse pe pamant formeaza un covor fosnitor in care mi se afunda pasii.Raspandind tristete, vantul cu a lui suflare matura frunzele pe aleile pustii.Printre ramurile goale, impodobite de lumina, crivatul canta la xilofon.La inceput notele sunt interpretate cu usurinta,apoi rafalele perturba intreaga simfonie! Copacii ofteaza,iar lacrimile de promoroaca picura una cate una peste frunzele moarte.
Vreau sa aud cantecul pasarelelor, dar degeaba! Dupa un timp in care totul parca a incremenit se aude cioc…cioc …cioc! Este ciocanitoarea care-si cauta hrana sub scoarta copacilor!
In aer miresmele de toamna plutesc fiind accentuate de parfumul fin al gutuilor pufoase.A cazut bruma! Iarba, crizantemele si pamantul par trase intr-o foita de staniol argintiu.Panzele de paianjen s-au transformat in fire de mohair pufos din care natura impleteste haine pentru crizantemele care inca isi desfac bobocii incantandu-ne cu cascadele de flori.
Dintr-o data cerul devine plumburiu! Soarele incearca din toate puterile sa-si faca simtita prezenta, dar norii grosi ca o mantie de fum ii ingreuneaza efortul.
Oare iarna bate la usa?