Am si eu nevoie de un text de granita cu titlul " O zi din viata mea " si puteti sa alegeti dintre jurnal, memorii, confesiune, amintiri, scrisoare, autobiografie. Tnx :*. Dau fundita! :d

O zi din viata mea

Dimineata. Ceasul sunind. Groaznic. De ce o fi trebuind sa ma scol mereu asa devreme ca sa merg la lucru?
Apoi, pregatirea. Mereu acelasi sablon. Spalat, mincat, imbracat. Uneori ma mai gindesc ca e totusi o noua zi in care pot face ceva. Dar nu numai atit. Deseara ma voi intilni cu ea! Asta e ceva! Si abia astept momentul!
La lucru, mereu aceeasi treaba. Ce bine insa ca mai avem si o gura, asa mai vorbim intre noi, colegii. Mai un banc, mai o glumita, si se duce timpul. De ce insa trece asa de greu?
In sfirsit, o iau spre casa, Din nou liber. Asta pina miine dimineata, cind din nou afurisitul de ceas va suna. Fug acasa. Trebuie sa ma pregatesc pentru ea.
Ajung acasa. Maninc. Mai stau un pic sa ma odihnesc. Apoi, pregatirile. Impachetez cadoul ce vreau sa i-l dau. Imi pregatesc tinuta. Trebuie sa fie ireprosabila! Fac totul cu atentie. Cu rabdare. Mi-am luat timp pentru aceasta. Va fi o seara speciala. Foarte speciala.
Plec de acasa. Fericit la gindul a ceea ce va urma. Cu un sfert de ora inainte de ora stabilita, reusesc sa ajung la locul intilnirii. Ea nu a ajuns inca. Astept. Cu rabdare. Cu emotii oarecum. La un moment dat, vad o dama care se apropie de mine. Nu poate fi ea. E prea cocheta! Cind s-a apropiat suficient, ramin uimit. Gura-casca. E ea! Wow - cum s-a aranjat! Si nici nu stie ce o asteapta! Ne zimbim unul altuia. Apoi, salutul. Bucuria revederii. Pornim agale, pe drum. Mergem la restaurantul preferat. Urmeaza o cina romantica. Vorbim. Povestim. Ne bucuram de fiecare moment impreuna. Ne privim in ochi si ne minunam unul de celalalt. Plecam de la restaurant. In parc, pe malul apei. Luna se bucura impreuna cu noi. La un moment dat tacem. Parca nu mai e nevoie de cuvinte, atit de apropiati ne simtim. Lipiti unul de altul, scot mica bijuterie cadou din buzunar, si i-o arat. O las un moment sa o priveasca, dupa care o intreb: "Vrei sa fi sotia mea?". Ramine fara cuvinte. Ma imbratiseaza strins. Un raspuns simplu, dar la fel de profund spus ca si intrebarea: "Da!" Un timp nu am mai vorbit dupa aceea. Am ramas imbratisati. Uimiti de puterea momentului. Fericiti datorita lui. Apoi, revarsarea bucuriei. Vorbeam. Cintam. Dansam. Poate cine ne-a vazut a crezut ca suntem un pic nebuni. Abia tirziu ne-am potolit. Cind sa mergem spre casa. Ne-am despartit cu un sarut lung. Cu greu. Greu pina ne vom revedea din nou. Am plecat fericit, pentru momentul ce i-l oferisem, si pentru raspunsul primit.
Cu greu am adormit dupa culcare. Gindul ma ducea numai la ea, la seara petrecuta, la acel moment de neuitat.
A fost o zi obisnuita. Ca toate celelalte. Si totusi, cind iubesti pe cineva, cind te hotarasti impreuna cu ea sa iti traiesti toata viata alaturi de ea, oricit de obisnuita ar fi acea zi, ramine mereu de neuitat.

P. S. Text compus acum. Daca nu e bun, lasa-l deoparte!