Am și eu o întrebare. Nu știu dacă voi știți ca se pot face un fel de telefoane din sfoara și pahare din plastic. Dar în fine, pentru cine știe, la acele "telefoane" se poate vorbi la distante foarte mari, sau doar la distante mici?
Va rog sa îmi răspundeți. Mulțumesc! Dau și funda!
Link nu am, căc făceam asta prin 1953. Prima idee de Internet (ARPANET) e din 1961.
Simplu, iei o cutie de chibrite goală, cât mai mare găsești.
Ea are un capac, îl scoți.
Mai rămâne cutiuța în care fuseseră așezate chibritele. Să fie din lemn, că pe vremea aceea existau cam așa ceva de genu, ca să aibă rezonanță.
Iei un ac cu ață, pui o ață lungă în ac, de câțiva metri buni, cât mai lungă.
Străpungi la mijloc cutia, faci un nod ca să nu iasă din cutie.
La capătul celălalt al aței, străpungi altă cutie la centru și faci un nod și acolo.
Acum telefonul e gata.
Un copil pune cutia la gură și vorbește în ea ca la un microfon.
Cutia vibrează iar vibrațiile se transmit prin ață la cealaltă cutie.
Alt copil pune cutia lui la capătul celălalt al firului la ureche. El aude în cutie mesajul verbal, vocea celuilalt.
Apoi ei schimbă rolurile, nr 2 emite și nr 1 recepționează.
Țin minte că ne-am jucat câteva zile bune așa.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Când eram mici, vorbeam așa, doar că erau din cutii de chibrite.
Și cântam la vioară făcută din tulpină de porumb uscată.
Și proiectam pe cearșaf seara povești cu degetele, la lumina unei lumânări.
Iar răsunetul acelor telefoane spune încă ceva la distanță foarte mare în timp și spațiu, că era atunci o lume minunată în care visam la videotelefoane, la călătorii în spațiu, la comunicații cu viteza gândului, cum putem face acum online.
RăspundeErau telefoane din cutii de chibrituri? Wow! Poti sa imi trimiti si mie un link daca gasesti de exemplu pe Youtube? Vreau sa vad si eu cum se faceau din cutii de chibrituri. Suna interesant!
Răspunde Multumesc mult pentru ajutor! Cred ca raspunsul tau o sa fie cel castigator.
Link nu am, căc făceam asta prin 1953. Prima idee de Internet (ARPANET) e din 1961.
Simplu, iei o cutie de chibrite goală, cât mai mare găsești.
Ea are un capac, îl scoți.
Mai rămâne cutiuța în care fuseseră așezate chibritele. Să fie din lemn, că pe vremea aceea existau cam așa ceva de genu, ca să aibă rezonanță.
Iei un ac cu ață, pui o ață lungă în ac, de câțiva metri buni, cât mai lungă.
Străpungi la mijloc cutia, faci un nod ca să nu iasă din cutie.
La capătul celălalt al aței, străpungi altă cutie la centru și faci un nod și acolo.
Acum telefonul e gata.
Un copil pune cutia la gură și vorbește în ea ca la un microfon.
Cutia vibrează iar vibrațiile se transmit prin ață la cealaltă cutie.
Alt copil pune cutia lui la capătul celălalt al firului la ureche. El aude în cutie mesajul verbal, vocea celuilalt.
Apoi ei schimbă rolurile, nr 2 emite și nr 1 recepționează.
Țin minte că ne-am jucat câteva zile bune așa.
Nu știm despre ce vorbești ca ne-am născut ieri și alea sunt de zeci de ani. Sunt strămoșul telefonului. Vorbești ca la un telefon.
)))))))) se auzea galagie in ele
La cateva zeci de metri cel mult, si ideal ar fi sa nu bata vantul, sa fie sfoara super intinsa, etc.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
