Marile descoperiri geografice sunt acele ținuturi descoperite de către exploratorii și cuceritorii europeni la sfârșitul secolului al XV-lea. Acestea au condus la o puternică dezvoltare a orizontului și civilizației europene occidentale.
Descoperiri
1487 - Bartolomeu Diaz (n. cca. 1450 – d. 1500). În slujba regelui Portugaliei, a descoperit capul Bunei Speranțe sau Capul Furtunilor, deschizând drumul spre Oceanul Indian, Africa de sud și sud-est.
1492, octombrie - Cristofor Columb (n. cca. 1451 – d. 1506), navigator italian (genovez), aflat în slujba Spaniei. A navigat spre vest, traversând Oceanul Atlantic, în căutarea unei rute spre India, și a descoperit un nou continent, America.
1498 - Vasco da Gama (n. 1469 - d. 1524), explorator portughez, a descoperit calea maritimă dintre Europa și India, debarcând la Calicut.
1497 - America de Nord a fost explorată de Giovanni Caboto (John Cabot), navigator venețian aflat în slujba regelui Angliei (n. cca. 1450 – d. 1498).
1499 - Amerigo Vespucci (n. 1454 - d. 1512), în drumul său spre America de Sud, descoperă țărmul Guyanei și țărmul sudic al Mării Caraibelor. El a fost primul care și-a dat seama de dimensiuniile teritoriului. Germanul Martin Waldseemüller a cartografiat planeta numind noul continent America, în anul 1507, fiind forma feminină a prenumelui latinizat al lui Amerigo Vespucci, folosit de el în textele sale: Americus Vespucius.
1500, aprilie - Pedro Álvares Cabral (n. cca. 1467 – d. 1520), de origine portugheză, descoperă Brazilia.
1519 - 1521 - Fernando Magellan (n. cca. 1480 – d. 1521), portughez în serviciul Spaniei, a condus prima parte a expediției care, pentru prima oară, a reușit să circumnavigheze Terra, trecând prin toate meridianele lumii. Cinci corăbii au început expediția în 1519 din Sevilia, Spania. Pe timpul călătoriei, ca vasele de navigație să nu se piardă, Magellan a elaborat un sistem de semnalizare foarte eficient. În 1521, Magellan este omorât în Filipine în luptele cu băștinașii, însă expediția reușește să revină în Spania, sub conducerea lui Sebastian Delcano.
Între 1526 și 1528, Francisco Pizarro González descoperă țărmurile Ecuadorului și ale Perului. Anterior, l-a însoțit pe Vasco Núñez de Balboa în expediția în urma căreia este descoperit Oceanul Pacific, anul 1513.
Consecințe
Economia
Crește consumul de mirodenii, țesături de mătase, pietre prețioase și podoabe, care proveneau din India, China și Africa.
Religia
S-au realizat expediții pentru răspândirea creștinismului.
Nivelul tehnic
Se perfecționează cârma vaselor, se folosește busola sau astrolabul, apare o nouă navă mai ușoară, numită caravelă.
Cunostințe geografice
În secolul al XV-lea, este repusă în circulație concepția geografului antic conform căreia Pământul este rotund.