Pentru ca e invidioasa pe tine. Iei note mai mari și probabil ești mai apreciat și mai bine văzut decât ea. Ignor-o sau raspunde-i cu replici inteligente fără sa o jignești. Poți sa ii explici frumos ca punându-te pe tine într-o lumina proasta nu o va face pe ea mai buna sau mai deșteaptă, din contră, pârâciosii sunt cei mai urâți și asa va rămâne toată viața. Tu vezi-ti de ale tale și ignor-o
Crezi că a spus acele lucruri să mă pună într-o lumină proastă in fata doamnei de română?
Bineînțeles
Și creezi că au reușit, ținând cont că eu luam mai tot timpul 9 si 10 la română?
E posibil să o fi crezut că fac temele după net?
Clar nu, chestia asta se va vedea la teste, când te asculta profa în clasa etc.
Mulțumesc frumos!
De ce? Simplu: atât poate.
Big ignore. Sau răspunsuri vesele: „stai liniștită, dacă va fi să copiez vreodată, sigur nu o voi face după tine, nu vreau să îmi scad media!"
Mulțumesc de sfat. Întotdeauna am ignorat o, dar n-am înțeles de ce a adus in discuție acel copiat, mai ales că chiar ea ma parat la profesoara de mate când am copiat atunci. Înțelegeam dacă vorbea una care n-a copiat. Am copiat și eu de max3 ori in viața asta, iar de două ori ea ma pârât împreună cu o alta colega(nu sunt bun la copiat se pare și nici nu o să mai copiez). Nu le-am înțeles de ce au făcut-o mai ales că și ele au copiat de multe ori, dar nu le-am spus niciodată.
Tocilarii nu se inteleg bine intre ei. E concurenta care toceste mai tare.
Stai si tu printre loaze si o sa fii venerata.
Explicatia mea.
Curiosul999 întreabă: