N situaţia în care măsurile legale impuse la nivel naţional de autorităţi privind prevenirea răspândirii
COVID-19/SARS-COV-2 nu vor permite organizarea probei practice de reprezentare grafică în sediul
U.A.U.I.M., concursul de admitere va consta doar în evaluarea portofoliului de lucrări personale. Anunţul
privitor la această modalitate de desfăşurare a concursului de admitere va fi postat pe pagina web a
universităţii (https://admitere.uauim.ro) cu minim o săptămână înainte de ziua desfăşurării probei de
concurs.
Proba practică de reprezentare grafică va cuprinde un număr de exerciţii, cu pondere de apreciere egală sau
diferită, care se vor redacta pe o coală unică, format 50x70 cm, într-o tehnică de reprezentare precizată în enunţul
subiectului de concurs.
Pentru candidaţii care au optat pentru Programul de studii cu predare în limba engleză, cerinţele exerciţiilor
(aceleaşi cu cele pentru admiterea la Programul cu predare în limba română) vor fi redactate în limba engleză.
Prin reprezentare grafică se înţelege desenul de observaţie şi/sau imaginaţie, prin care se urmăreşte testarea
aptitudinii de a percepe, a înţelege şi reprezenta un subiect, un obiect, un grup de obiecte, elemente ale spaţiului
construit, precum şi testarea capacităţii de a înţelege şi a reprezenta în mod corect şi explicit volume geometrice
sau forme spaţiale, folosind convenţii de reprezentare.
Candidaţii înscrişi la concursul de admitere la Facultatea de Arhitectură, Program cu predare în limba engleză,
vor susţine şi o probă eliminatorie de competenţe lingvistice pentru limba engleză, evaluată cu calificativ
Admis/Respins (detaliile sunt prezentate în Capitolul V, 7.1.) sau, după caz, vor depune în etapa de înscriere un
certificat de atestare a competenţelor lingvistice (limba engleză) în conformitate cu prevederile prezentei
Metodologii.
MEDIA GENERALĂ DE ADMITERE – 100% – se calculează ca media ponderată a:
1) Mediei examenului de bacalaureat – reprezentând 30% din media generală de admitere,
2) Notei obținute la concursul de admitere (punctajul acordat fiecărei componente / subiect urmând
să fie stabilit de Comisia de întocmire a subiectelor de concurs) – reprezentând 70% din media
generală de admitere.
Media generală de admitere la studii universitare de licență și master comasat din cadrul U.A.U.I.M. trebuie
sa fie minim 6, 00 (șase).
https://admitere.uauim.ro/