| Aleyna2627278 a întrebat:

Bună! M-am apucat de învățat biologia pentru admitere la Tg. Mureș la medicină generală, surprinzător, dar merge foarte bine, înțeleg ce citesc și pot face corelații. Am început meditațiile cu o profesoară, dar ea mi-a zis ca trebuie să merg de 3 ori pe săptămână la ea. Nu înțeleg de ce ar trebui să fac asta? Adică mie mi se pare o materie medie, nu e ușoară, dar e doar biologie, nu e chineză antică și sincer eu chiar înțeleg singură. Am și ore la școală, bacul, iar să mă duc de 3 ori pe săptămână la doamna asta acasă nu mă ajută cu nimic, mă obosește și ea practic nu îmi face nimic. Eu trebuie să învăț lecțiile( ceea ce oricum fac), iar ea mă ascultă și îmi explică aceiași Mărie cu alta pălărie, doar ca cu cuvinte diferite față de cele din carte. Îmi pune și videoclipuri în engleză, iar acum să fim onești, asta pot face și eu acasă, pot să mă uit și eu la videoclipuri pe Youtube, nu trebuie să îi dau eu 150 lei. Părinții mei lasă să renunț la orele cu ea, nu le convine, dar au zis ca e alegerea mea. Am șanse să intru singură? Sincer, în mod normal eu cred ca am, adică examenul nu e făcut în așa fel încât să intri fără meditații, eu zic ca am toate șansele.

7 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Alegerea este doar a ta!
Daca nu vrei sa mergi la pregatire, atunci anunti profesorul ca nu mai poti merge sau nu mai doresti si incetezi pregatirae cu profesorul.

Cel putin 60-70% din studentii de la medicina nu au facut pregatire cu nici un profesor, doar au invatat singuri, dar la modul foarte serios.

| LaSteauaCareaRasarit a răspuns:

Cam mult de 3 ori pe saptamana.
Spune-i ca ai de invatat si la alte materii si timpul nu-ti permite sa te duci mai des de 1 data pe saptamana, iar bugetul parintilor nu permite mai mult.
Nu sunt multi clienti la meditatii la Biologie si trage de tine.

| Aleyna2627278 explică (pentru LaSteauaCareaRasarit):

Efectiv la asta m-am gândit și eu, ca vrea cumva să mă "sugă" de bani

| HUAWEHUAWE a răspuns:

Buna.Alta profesoara nu gasesti?

| Aleyna2627278 explică (pentru HUAWEHUAWE):

Sunt convinsă ca mai există altele, dar asta cică are renume, e foarte bună și bla bla bla. Eu personal nu îmi mai doresc deloc mediații, dar vreau să fiu sigură ca intru și fără, ca am șanse.

| HUAWEHUAWE a răspuns (pentru Aleyna2627278):

Sa faci mai multe simulari ca sa vezi care este situatia ta (daca intrii).

| kalasnicov22 a răspuns:

Smecheria este sa faci ceva ore cu un profesor universitar care preda acolo.Costa macar 500 de lei ora dar stie cum sta treaba.