Chiar dacă zici că nu apar in lista publicată, posturi de titularizare, tot va trebui să te inscrii la examen, pentru un post de suplinitor.
În general, posturile libere se afișează din timp (cum s-a întâmplat acum), iar altele pot apărea doar in ziua repartitiei, cand au loc sedintele publice
"Candidații care au obținut la concurs minimum media 7, 00 (teoretic, fiindcă practic, au șansă să se titularizeze doar cei care obtin peste 9.00) se pot titulariza în ordinea descrescătoare a mediilor pe posturi didactice/catedre vacante, în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante titularizabile din lista afișată pentru concurs. Candidații repartizați în această etapă la un centru de concurs nu mai pot renunța la postul didactic/catedra pe care au fost repartizați pentru a se prezenta la o altă repartizare dintr-un alt centru de concurs"
Deci, în functie de nota obtinuta la examenul de titularizare, in sedinta publică posturile sunt luate de participanții la concurs in ordinea descrescatoare a notelor. Cand vine rândul tău, poți alege până la 18 ore (e norma/catedra intreaga a unui profesor). chiar dacă alegi să ai ore in diferite școli (dacă nu înveți să obtii o notă foarte mare, poți rămâne cu normă incompletă).
Salariul e in functie de numărul de ore (norma didactică). Există și plata cu ora, care sunt ore peste norma didactică.
La anul (+ in ceilalti ani, care vor urma), vei da din nou concurs, daca nu sunt scoase la concurs posturi de titularizare, ori nu obtii titularizarea. Vei avea vară de vară, tot examene, până la pensionare. ȚI se va acri să mai fii profesor...
Cred ca cel mai bine ar fi sa te interesezi la Inspectoratul Judetean Scolar sau cum s-o fi numind. Ai prins ideea. Ei sunt cei mai in masura sa iti dea toate detaliile.
Mult noroc si succes iti doresc in meseria asta!