Pentru a comenta prima afirmatie ar trebui sa spunem de la bun inceput ca iubirea nu poate exista ca un monolog, ea este un dialog armonios. Iar in acest dialog experienta insasi a iubirii este cea mai importanta, si nu raspunsul pe care l-am putea primi.Si atunci vom iubi pur si simplu, la fel cum un nor vrea sa-si reverse ploaia, ca o floare care vrea sa-si reverse parfumul, fara dorinta de a primi ceva in schimb.Rasplata iubirii este iubirea insasi si nu faptul de a primi iubire. Iubirea nu asteapta niciodata recunostinta si multumiri, se hraneste din ea insasi.Si poate ca iubirea adevarata incepe acolo unde sfarseste egoismul si atasamentul, ea presupune libertate si incredere.
Cat priveste cea de a doua afirmatie, poate ca cel care declara asta vrea sa spuna de fapt :"Te iubesc:tu vei muri doar odata cu mine!"Findca omul ca individ nu este etern; putem doar presupune ca ar fi etern ca specie. Dar poate fi admisa si varianta propusa de tine in cazul in care cel ce declara iubirea, o si traieste nu doar la nivelul sufletului dar si la cel al trupului si astfel, prin rodul iubirii, atat unul cat si celalalt vor dainui in generatiile urmatoare si vor fi nemuritori.