anonim_4396
Întrebare recomandată | anonim_4396 a întrebat:

:* Sunt clasa a7a si cred ca e timpul sa ma gandesc la profilul de la liceu. Care sunt pasii pentru a face alegerea corecta? Si care e cel mai usor profil?

Răspuns Câştigător
| Yahoo965 a răspuns:

Într-adevăr, e bine să începi încă de pe acum să te gândeşti la liceul şi profilul la care ai vrea să mergi. Dar să nu te gândeşti acum la un anumit liceu, să spui că acolo vrei să mergi neapărat, pentru că niciunul nu ştie dacă se va putea înscrie chiar la liceul dorit.

Nu trebuie să mergi pe ideea alegerii unui profil ''uşor''. În fond, ce înseamnă acest ''uşor''? Îţi sugerez să te gândeşti ce materii îţi plac şi, separat, să te gândeşti ce materii îţi vor fi de folos în viitor. De exemplu, chimia nu-ţi va fi folositoare dacă îţi place româna şi vrei la filologie.

Oricum, sunt cazuri când cineva merge la liceul de artă şi apoi alege facultatea de medicină; sau merge pe profilul filologie şi alege arhitectura. Iar acestea sunt doar doua exemple. Când termini liceul poţi să te îndrepţi apoi spre ce facultate vrei, dar îţi dai seama că cel care a făcut 4 ani numai desen/muzică/dansuri a învăţat pe rupte toate manualele şi cărţile despre medicină, iar celălalt, după 4 ani de filologie, a făcut cursuri speciale pentru a intra la facultatea de arhitectură pe ultima sută de metri.

Am impresia că în fiecare şcoală, în clasa a opta se dau câteva teste care te pot face să te hotărăşti mai uşor ce liceu să alegi.
Nu te grăbi în alegerea profilului/liceului, încă mai ai timp!

14 răspunsuri:
| DAC a răspuns:

Depinde ce iti place tie cel mai mult sa faci. Orice profil e usor daca iti place foarte mult si chiar vrei sa mergi in directia aia.
Intotdeauna tot ce tine de uman s-a considerat ceva mai usor, in comparatie cu realul.
Daca mergi la uman, vei putea alege din: stiinte sociale, filologie, filologie-bilingv.
Realul se tine de stiintele exacte ca: matematica, informatica, fizica, biologie, chimie, iar aici poti alege din: mate-info (cu bilingv sau fara), stiintele naturii (si aici poti avea bilingv), mate-fizica, in functie de ce vrei tu.
Toata lumea spune ca cel mai greu profil este cel de mate info, dar tu sa nu crezi asta, daca intr-adevar vrei sa te axezi pe asta, poti sa faci fata oricum.
Eu sunt pe mate-info si mi-as dori sa continui in domeniul IT-ului. Bine, eu inca nu am cunoscut greul, pentru ca sunt doar clasa a X-a (cica din a XI-a in sus se complica treaba), dar daca vrei asa mult sa faci ceva, o faci, indiferent ca e greu sau nu.
Enjoy!

| Gabriel1 a răspuns:

Iti recomand sa eviti mate-info din suflet.Fizica m-a cam omorat datorita profesorului, si matematica asa si asa. Bafta!

| PamfleticaTotHellenne a răspuns:

Orice profil e usor atata timp cat tie iti plac materiile de la baza profilului.Eu sunt la filologie si e un profil destul de simplu.Am teme mai multe la romana, engleza, franceza, latina..si cam atat.Nu punem accent pe matematica,fizica sau chimie si bineinteles,profii de la aceste materii sunt mai buni cu noi... Daca iti place matematica mergi la mate-info,daca iti place chimia, fizica, biologia mergi la stiinte.Dar trebuie sa te raportezi si la ce vrei sa faci pe viitor, poate si la o facultate, pentru ca daca mergi pe filo nu ai cum sa faci o facultate bazata pe matematica...Succes la examene!

| Azµre a răspuns:

Ceea ce îți palce ție mai mult!
Matematică, fizică, chimie, română depinde de ce materii vrei!

| SimonaCristina a răspuns:

Ceea ce iti place! Dar parerea mea e ca mate-info e mai atragator...

Răspuns utilizator avertizat
| Bizzle a răspuns:

Eu o sa optez pentru filologie happy pentru ca mate din cate am inteles faci doar de 2 ori maxim pe saptamana deciii e Soooper, pentru ca sunt Praff la mate... Succeswinking

| JIJ a răspuns:

Ca sa facii o alegere "corecta" (noi nu iti putem spune care e alegerea perfecta pentru tine) trebuie sa te gandesti la ce iti place. Multi ar zica ca la stiinte sociale e cel mai usor dar un om care are clar inclinatii spre mate si nu prea intelege/se descurca la altele cred ca ar fi cam greu. Ca sa iti dam sfaturi spune ce materii iti plac cel mai mult.

| Lovedance144 a răspuns (pentru JIJ):

Imi place foarte mult istoria dar si romana. As vrea un profil cu foarte putina matematica si geografie. happy

| theionika a răspuns:

Stiinte sociale acolo faci istorie si geografie nu faci mate sau fizica sau chimie este un profil foarte lejer

| maus12 a răspuns:

Pai la psihologul scolii ti se va da un test de personalitate si acolo iti vei da seama ce fel de persoana esti ca si job dupa care iti dai seama la ce profil ar fi mai indicat sa mergi dar liceul este liceu dora cand ajungi sa decizi la ce facultate vrei sa mergi atunci decizi ce vrei sa fi in viata

Răspuns utilizator avertizat
| Rares2903 a răspuns:

Depinde de ce te pricepi. Eu sunt la finante-banci. Mie mi se pare usor deoarece stiu matematica. DAca stii fizica, chimie, biologie poti sa dai la bio-chimie. Depinde de materiile pe care le stapanesti!

| amaliamagda a răspuns:

Depinde ce iti place!