Demnitatea si unicitatea persoanei in societatea democratica
cuceririle stiintei si, in consecinta, progresele medicinei au contribuit intr-o maniera decisiva, in ultimele decenii, la prelungirea duratei medii a vietii umane. expresia vrsta a treia cuprinde deja o parte considerabila din populatia mondiala persoane care ies din circuitul productiv, avnd nca mari resurse si capacitati de participare la binele comun. acestui dens sir de young old batrni tineri, cum i definesc noile categorii ale batrnetii fixate de demografi, care includ pe cei de la 65 la 75 de ani i se adauga cel al oldest old batrnii mai batrni, care trec peste vrsta de 75 de ani, o a patra vrsta, al carei sir devine din ce in ce mai consistent 1pe de o parte, prelungirea duratei medii de viata, iar pe de alta parte scaderea uneori dramatica a natalitatii2, a dat nastere unei tranzitii demografice fara precedent, care vede literalmente ruinata piramida vrstei asa cum se prezenta ea nu cu mai mult de cincizeci de ani in urma in crestere constanta numarul persoanelor in vrsta, in scadere constanta numarul persoanelor tinere. inceput in cursul anilor saizeci in tarile din emisfera de nord, fenomenul atinge actualmente si tarile din emisfera de sud, in care procesul de mbatrnire este nca si mai rapid. acest fel de revolutie tacuta, care se potriveste oriunde, in afara de datele demografice, ridica probleme de ordin social, economic, cultural, psihologic si spiritual, a caror nsemnatate constituie de la un timp ncoace obiectul unei atentii speciale din partea comunitatii internationale. deja in anul 1982 - in timpul adunarii mondiale privind problemele mbatrnirii populatiei, convocata de natiunile unite si care s-a desfasurat la viena, in austria, ntre 26 iulie si 6 august - a fost elaborat un plan international de actiune, care ramne pna astazi un punct de referinta la nivel mondial. studii ulterioare au condus apoi la definirea celor optsprezece principii ale natiunilor unite pentr...
BAFTA!
Permiteţi-mi, ca in numele clasei a VIII-a A, sa va impartasesc ultimele noastre impresii asupra a tot ceea ce am trăit in aceasta scoală timp de opt ani de zile.
Mărturisesc cu regret nespus ca timpul a fost necruţător cu noi, grăbindu-ne parca zborul spre alte inaltimi. Insa azi aripile s-au frânt, zdrobite de greutatea apasatoare a lacrimilor îndurerate ale despărţirii.
De pe câmpul amintirilor culegem astăzi flori de „Nu-mă-uita" însângerate si le colecţionam in cartea inimii sperând ca nu se vor ofili niciodată.
Deşi spinii trandafirilor ne-au urmat întotdeauna drumul anevoios spre victorie, am reuşit împreuna sa depăşim momentele neplăcute a acestei calatorii, bucurându-ne acum de mirosul si frumuseţea bobocului înflorit.
Zâmbesc la clipele datatoare de lumina: la prima poezie si serbările din grădiniţa, la scenetele binecunoscute dintre greier si furnica ce au colindat atât anii preşcolari cat si clasele primare.
Nostalgic mă cuprinde amintirea majoretelor vesele, imbracate in alb, ca nişte ingeraşi inocenţi si jucăuşi.
Sfâşietorul moment al despărţirii dintr-a patra când ne-am luat rămas-bun de la doamna invatatoare- „Alba-ca-Zapada" din poveste, cea care ne-a fost mama patru ani de zile si care ne-a invatat sa scriem si sa citim. Sa nu uitam insa si de doamnele educatoare care ne-au îndrumat paşii mărunţi tot înainte si gândirea spre lumina.
Toate concursurile din gimnaziu, premiile si reuşitele. Evoluţia noastră. Olimpiadele ne-au ajutat in ascensiune. Dar si activităţile ecologice.
Cat mi-as fi dorit sa nu se fi terminat niciodată!
Jocurile copilăriei îmi revin in minte: Baba-oarba, Sticluţa cu otrava, batista parfumata, Gaze, fete, flori, băieţi, Zilele saptamanii, atât de departe si totodată atât de aproape in ultimele zile.
Infantil, ar spune unii. Dar când am crescut atât de repede incat sa spunem ca aceste jocuri nu mai sunt de noi? Sa ne fi răpit nemilosul timp copilăria? Nu poate. Ea traieste aici, in inimile noastre.
Emoţia clasei a V-a. Cum s-o uitam? Profesori noi, chiar si colegi noi. O experienţa total necunoscuta. Paseam ca intr-un labirint fara sfârşit, ca mai apoi sa ne îndrume paşii spre ieşire, noul nostru tatic- domnul diriginte.
Cate nu ne-a iertat?! Cate năzbâtii si obraznicii! Uita-te sunt acum. Nu mai e loc decât de amintiri plăcute. Si totuşi noi va cerem azi iertare, cum niciodată nu am făcut-o. Iertare pentru toate momentele nefericite! Iertare din inima! Va juram ca nu va vom uita niciodată!
Cum nu-i vom uita nici pe profesori. Cat de scumpa e menirea de-a fi dascăl! Sa te sacrifici pe tine pentru a-i invata pe alţii. Sa te oferi, asumându-ti toate consecinţele, unor copii ce poate nu te vor respecta, ce poate nu-ti vor da buna ziua. Cu toate acestea sa le insufli inca înţelepciune, sa-i educi, sa-i îndrumi in viata, sa le deschizi mintea. Câta povara…
Si noi? Noi nu înţelegem. De ce sa invatam? De ce sa facem teme? Iar profesorii oftează, riscând mai departe si ne invata.
Prea scurte sunt rândurile pentru gândurile pe care vreau sa vi le impartasesc. Mult prea scurte.
Insa vreau sa le mulţumim doamnei Maftei Maria, care ne-a dezvăluit tainele limbii materne, dar si pe cele ale francezei si latinei; domnului Budescu Iulian care ne-a povestit istoria poporului roman; d-nei Boatca Cristina care ne-a ajutat sa vizitam întreaga Românie in doar câteva ore de geografie. D-nilor profesori de sport, Popa Vasile si Csaba Vasile, care ne-au dezvăluit intelesul sintagmei „Mens sana en corpore sano!". D-nelor de cultura civica, David Clara si Butnaru Anisoara, care ne-au reamintit ce înseamnă cultura naţionala si patriotismul. Profesoarei de biologie, Szabo Elisabeta, cu ajutorul căreia ne cunoaştem propriul corp. Doamnei Sova Diana care ne-a introdus in lumea fascinanta a chimiei, Tifrea Lenuta ce ne-a îndrumat in calea noastră spirituala, Lazarescu Mihai ce ne-a oferit numeroase cunoştinţe practice si nu in ultimul rând mulţumesc profesorilor de limba engleza- Matei Alina, de muzica- doamna Antal si doamna Mardare si de fizica- domnul Butnaru, care la fel ca si ceilalţi ne-au oferit sprijinul lor de dascăli spre o educaţie aleasa.
Mă întreb cum de au trecut anii? Cum de azi suntem la sfârşitul clasei a VIII-a, când mai ieri eram a V-a. Apoi a VI-a. Apoi a VII-a si…am crescut.
Am tot crescut.
Azi in acest moment solemn va cerem tuturor iertare pentru clipele neplăcute si va promitem o umila fraza: „Mulţumim si nu va vom uita!"
Prea pământeana pentru sacrificiul dumneavoastră nepamantean, dar nu putem gândi acum altceva.
Am vrea doar sa strigam, sa ţipam „Nu mai vrem sa creştem! Nu vrem sa plecam! Nu vrem sa ne despărţim!"
Dar destinul e mut si surd la cerinţele noastre, aşa ca noi ne resemnam.
Totuşi nu vom opri potopul de lacrimi, nu vom opri durerea, doar o vom acoperi cu amintiri.
AMINTIRILE CLASEI A VIII-A!
Cam mult da e bun
anaadiaconu întreabă:
anaadiaconu întreabă: