Nu trebuie sa platesti nimic la retragere, ai intrat pe loc bugetat prin rezultatele tale.
In schimb, pentru a putea urma o alta facultate, tot pe loc bugetat, va trebui sa platesti taxa de studii pe perioada cat ai urmat facultatea de acum, conform art.142, alin.6 din L.1/2011, a educatiei nationale, cu md. si compl. ulterioare, citez:
„(6) O persoană poate beneficia de finanţare de la buget pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat.
(6^1) Persoana care a beneficiat gratuit de şcolarizare în cadrul unui program de studii universitare finanţate de la bugetul de stat are, în condiţiile legii, dreptul de a urma un alt program de studii universitare în cadrul aceluiaşi ciclu de studii universitare:
a) în regim cu taxă, dacă instituţia de învăţământ superior de stat organizează programul şi în acest mod;
b) în regim gratuit, cu finanţare de la bugetul de stat, în condiţiile în care persoana achită contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care a beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat, integral sau parţial, în cazurile în care programul de studii la care a fost admis este organizat doar cu finanţare integrală de la buget.
(6^2) Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea, aceasta având totodată dreptul de a stabili ca plata efectivă a sumei să se realizeze şi în tranşe/rate. Sumele încasate se fac venit la bugetul de stat.
(6^3) Cu ocazia înmatriculării persoana prevăzută la alin. (6^1) prezintă dovada că a efectuat/efectuează plata prevăzută la alin. (6^2)."
Am auzit ca a vrut cineva sa si-l retraga si i s-a spus ca trebuie sa plateasca taxa de scolarizare in valoare de 3000 lei deoarece a ocupat locul degeaba.
Nu cred, legea este asa cum ti-am citat-o.
Buna, am o intrebare. Deci eu sunt in primul an la politehnica semestru 2 si vreau sa renunț deoarece îmi doresc sa fac altceva, stii cumva dacă îmi vor mai da dosarul cu diploma de bac si toate cele ca practic eu vreau sa renunt si din cate am înțeles trebuie sa fac o cerere de retragere la secretariat, sunt la buget oricum.
Daca te retragi sunt obligati sa-ti restituie diploma de bacalaureat.
Dar ești obligat sa platesti ceva taxe sau nu?
Daca nu vrei sa urmezi alta facultate nu esti obligat sa platesti vreo taxa.
Se platesc cheltuielile dupa retragere doar la scolile militare, avand in vedere ca la acelea totul este gratuit.
Adi1987 întreabă: