Obiectivul general al proiectului:
Creșterea șanselor de ocupare ale elevilor din învățământul secundar (ISCED3), clasa XI/XII, apartinand liceelor din regiunile Sud-Est și Sud-Muntenia, mediu urban și rural prin utilizarea metodelor inovative de tip „firme de exercitiu", in scopul facilitării tranziției acestora de la scoală la viața activă. Proiectul POSDRU "„"Invata cu noi sa devii antreprenor!".
Educaţia antreprenorială accentuează dimensiunea acţională în formarea
personalităţii elevului. Consecinţă a acestui fapt, Firma de exerciţiu este un prim
pas în dezvoltarea mediului de afaceri. Educația antreprenorială din cadrul firmelor
de exercițiu stimulează creativitatea elevilor, spiritul de inițiativă, capacitatea de
asumare a riscurilor, precum și alte atribute și aptitudini general aplicabile care
reprezintă bazele antreprenoriatului. Pentru cariera antreprenorială, aceste activităţi
desfăşurate încă din învăţământul liceal contribuie la dezvoltarea conştiinţei de sine,
a stimei pozitive, la încurajarea independenţei elevilor şi la dezvoltarea abilităţilor de
luare a deciziei ale acestora; cresc şansele ca aceştia să manifeste activism,
independenţă financiară şi să se integreze optim din punct de vedere socioprofesional.
http://ltasaligny.info/proiect-posdru-invata-cu-noi-sa-devii-antreprenor-2/
Eu am participat anul acesta si pot spune ca a fost o experienta, care in mod sigur ma va ajuta pe viitor. Eu te sfatuiesc sa iei parte la acest proiect, iar daca vei trece testul final, diploma pe care o vei primi, este destul de importanta, din cate am inteles.
nuamnume8329 întreabă: