| badraraa19 a întrebat:

Bună TPU, mă aflu într-o situație delicată : sunt în clasa a VIII-a, eu de mic am îndrăgit artele plastice, precum desenul ( în mare parte portretele) cât și pictura. Totodată, părinții mei au ținut să fiu și printre primii ai clasei la învățătură ( mno', fiind cel mai mic, trebuia să fie și un mic "geniu" al familiei printre frați; cu toate că, cu timpul uram învățătura, în special matematica și faptul că trebuia să stau cu ochii în caiete în timp ce toată lumea se distra). Așadar, cum vă povesteam, pe la finalul clasei a VIII-a, am decis să mă înscriu la probele de aptitudini la Liceul de Arte din județ. Prima probă a decurs ok, cea de-a doua, un eșec. Ceea ce îmi împiedicase mie întreg succesul era limita de timp (ceea ce îmi displace, fiind dat faptul că eu lucrez 7 ore când încep un desen și pân' la urmă tot nu reușesc să îl termin) dar și faptul că întreg acest sistem de învățământ nu apreciează în totalitate abilitățile elevilor, ci mai degrabă îi repartizează după calificative în non-sens. Tema care trebuie abordată poate că nu e punctul forte al copilului indiferent că trebuie interpretată; fiecare lucrare este văzută din perspective diferite.Cel puțin lipsa de timp și faptul că tema m-a pus într-o încurcătură, mă afundase într-o panică majoră; așadar, mi-am propus ceva simplu, mno', acel 'simplu' a fost notat după anumite criterii, presupun. Ceea ce mă macină, este faptul că deși îmi dorisem extrem de mult să intru la acel liceu, locurile au fost ocupate iar admiterea mea respinsă(da, îmi doream să intru acolo deoarece matematica nu e în prim-plan, by the way, făceam ceea ce îmi plăcea). În acele zile mi-am pierdut speranța în mine, în tot ceea ce mie îmi plăcea să fac, având în vedere faptul că la școală eram extrem de apreciat, am fost chiar și premiat în bani pentru ceea ce făceam, picturile mele bucurând pereții școlii. Continuând să vă povestesc și despre Evaluarea Națională, vă pot spune că am dat-o în bară din nou. Deși am învățat relativ mult, la matematică am dat-o în bară. Acest eșec secundar, mi-a aruncat și cea de-a doua speranță de a mai intra la un liceu cât de cât pe placul meu. În urmă cu câteva zile, am aflat că am fost repartizat la un liceu relativ mediu, nici rău nici prea binișor, la un profil care nu-mi pune în evidență abilitățile. M-am consultat cu ai mei, le-am spus că dacă n-o să-mi placă, mă voi transfera la liceul dorit, adică la Arte. Problema este că în cazul în care mă acomodez cu colegii, mi-e frică ca nu cumva să îmi doresc să nu mă mai transfer. Vreau să fac ceea ce-mi place. Știu că învățământul în România este foarte slab și că liceul la care ajungi îți poate rezerva viitorul, dar cum să studiezi ceva, știind că nu e ceea ce îți place ție în mod normal? Vreau din partea voastră niște sfaturi, ceva motivațional care să-mi bucure vacanța și care să mă facă să scap de acest stres al liceului. Sper ca totul să treacă, să ajung unde vreau cât mai repede posibil, să fac ceea ce vreau dat fiind faptul că trăim în România, țara imposibilului în dorințe. Peace! Vă aștept răspunsurile.

Răspuns Apreciat de Editori
| Horus35 a răspuns:

Cu colegii stai 4 ani, nu mai mult. Cine știe dacă măcar o să vă salutați când vă întâlniți pe stradă. Liceul de arte îți oferă șansa de a te orienta spre ceva ce-ți face plăcere în loc să stai la un profil care nu te atrage deloc. Te duci la școală să înveți, nu să te întâlnești cu colegii așa că n-ar trebui să fie asta criteriul principal după care îți alegi liceul.

3 răspunsuri:
| Catrice a răspuns:

La bac va trebui sa faci un desen în maxim 6 ore...

| badraraa19 explică:

Chestia e că nu doar colegii m-ar putea face să mă răzgândesc în a mai mă transfera, ci toată acea atmosferă a liceului sau chiar profesorii.

| badraraa19 explică:

Nu mă refeream la faptul că la liceul la care mă duc au fost repartizați oameni mișto sau chiar prieteni. Liceul la care am dorit să fiu admis și la care îmi propuserăm ceva de viitor mi-a respins admiterea. Adică cea de-a doua probă m-a scăzut mult, la prima luaserăm 9 și ceva, iar la a doua doar 6. Nu-mi explic din ce perspective sau pe ce criterii s-au bazat profesorii corectori, dar în mare parte cerințele au fost respectate. Mi se pare o totală lipsă de corectitudine, știind că tu, un adult, poți rupe aripile și speranța unui copil în începutul 'vieții adevărate'...