Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău
Olimpiada de limbă, comunicare şi literatură română „Ionel Teodoreanu"
04.12. 2009, etapa locală
clasa a VI-a
Citeşte cu atenţie următoarele texte (30 de minute):
- "Fraţilor de arme, fala romănească!
Dacă o să piară ţara părintească,
Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,
Cel puţin atuncea piară vitejeşte
Remuşcând toiagul care îl loveşte,
Ca un ager şarpe ce lovit şi-nvins,
Caută să muşte cel ce l-a atins!
Astfel e românul, şi-n a lui cădere
Cine îl răneşte, după dânsul piere!
Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"
Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;
Stelele de aur mai cu foc lucesc
Şi-n adâncul nopţii văile mugesc:
- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Şi-n căderea noastră chiar să ne mărim!"
(Dimitrie Bolintineanu, „Visul lui Ştefan cel Mare")
Eu nu îţi cer în parte nimica pentru mine:
Soarta-mi cu a mulţimii aş vrea să o unesc:
Dacă numai asupra-mi nu poţi s-aduci vreun bine,
Eu râz de-a mea durere şi o dispreţuiesc.
După suferiri multe inima se-mpietreşte;
Lanţul ce-n veci ne-apasă uităm cât e de greu;
Răul se face fire, simţirea amorţeşte
Şi trăiesc în durere ca-n elementul meu.
Dar aş vrea să văz ziua pământului vestită,
Să răsuflu un aer mai slobod, mai curat,
Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită,
Că lumea moştenire-ntâmplărilor s-a dat!
(Grigore Alexandrescu, „Anul 1840")
Alege una dintre variantele de subiect propuse mai jos și răspunde corect tuturor cerințelor formulate în sarcinile de lucru. (90 de minute)
Atenție! Nu ai voie să rezolvi ambele subiecte. Trebuie să optezi pentru cel care îți place mai mult.
VARIANTA I
a. Lectura – 80 de puncte
I. Înţelegerea textului ( 16 puncte)
1. Identifică două trăsături ale operei lirice în textele date. (6 p.)
2. Prezintă, în cel puţin 10 rânduri, particularităţi de versificaţie ale celor două texte. (10 p.)
II. Scriere despre textul literar (25 de puncte)
Scrie o compunere de 15-20 de rânduri despre opera lirică, utilizând, pentru exemplificare, secvenţe din ambele texte propuse.
III. Scriere imaginativă (25 de puncte)
Valorificând mesajul fiecăruia dintre cele două texte poetice, alcatuieşte un text liric în proză despre o iubirea de patrie, de cel puţin 25 de rânduri, în care să utilizezi următoarele secvenţe din textele propuse: ţara părintească, astfel e românul, soarta-mi cu a mulţimii aş vrea să o unesc, aer mai slobod. Pentru a obţine punctajul maxim, vei avea în vedere următoarele repere:
- propunerea unui titlu sugestiv;
- respectarea relaţiei dintre titlu şi conţinutul compunerii;
- utilizarea descrierii poetice ca mod de expunere;
- introducerea în compunere a tuturor structurilor indicate.
REDACTARE (pentru ambele compuneri – II şi III: 14 puncte)
- respectarea regulilor de ortografie şi punctuaţie, aşezarea în pagină a textului, utilizarea unui stil adecvat tipului de compunere indicat.
b. Practica raţională şi funcţională a limbii (10 puncte)
1. Transcrie din fiecare fragment câte un cuvânt, pentru care să realizezi, apoi, familia lexicală. (4 p.)
2. Explică valoarea de figură de stil a câte unui cuvânt sau combinaţii de cuvinte din fiecare fragment.
(6 p.)
c. Elemente de construcţie a comunicării (20 puncte)
1. Găseşte câte un sinonim pentru : " a pieri", „voioasă", „să unesc", „vestită". (8 p.)
2. Pornind de la două cuvinte sau combinaţii de cuvinte specifice celor doi scriitori, alcătuieşte câte un exemplu de propoziţie simplă şi, respectiv, dezvoltată, pentru fiecare. (12 p.)
10 puncte se acordă din oficiu.
VARIANTA A II-A
a. Lectura – 80 de puncte
I. Înţelegerea textului (16 puncte)
1. Precizează două caracteristici comune celor două texte, având în vedere că ambele sunt lirice. (4p.)
2. Comentează, în cel puţin 10 rânduri, valoarea de figură de stil a câte unei combinaţii de cuvinte din fiecare text. (12p.)
II. Scriere despre textul literar (25 de puncte)
Scrie o compunere de 15-20 de rânduri despre opera lirică, utilizând, pentru exemplificare, secvenţe din ambele texte propuse.
III. Scriere imaginativă (25 de puncte)
Valorificând mesajul fiecăruia dintre cele două texte poetice, alcatuieşte un text liric în proză despre o iubirea de patrie, de cel puţin 25 de rânduri, în care să utilizezi următoarele secvenţe din textele propuse: ţara părintească, astfel e românul, soarta-mi cu a mulţimii aş vrea să o unesc, aer mai slobod. Pentru a obţine punctajul maxim, vei avea în vedere următoarele repere:
- propunerea unui titlu sugestiv;
- respectarea relaţiei dintre titlu şi conţinutul compunerii;
- utilizarea descrierii poetice ca mod de expunere;
- introducerea în compunere a tuturor structurilor indicate.
REDACTARE (pentru ambele compuneri – II şi III: 14 puncte)
- respectarea regulilor de ortografie şi punctuaţie, aşezarea în pagină a textului, utilizarea unui stil adecvat tipului de compunere indicat.
b. Practica raţională şi funcţională a limbii (10 puncte)
Precizează şi comentează, în cel puţin 5 rânduri, câte un semn de punctuaţie din fiecare text.
c. Elemente de construcţie a comunicării (20 puncte)
1. Găseşte câte un sinonim pentru : "ager", „glasuri", „inima", „veci".(8 p.)
2. Pornind de la tipurile de frază specifice celor doi scriitori, alcătuieşte câte un exemplu pentru fiecare. (12 p.)
10 puncte se acordă din oficiu.
Adi1987 întreabă: