Pana la scoala am de facut 10 rezumare.
Nu am nici o carte din cate ne-a dat profesoara.
Imi puteti da rezumat la:
Micul Print
Hanul Ancutei
Toate panzele sus
Cei 3 muschetari...
Va rog...Nu gasesc... Dar sa fie bune

Uite aici. si sper sa-mi dai si fundita:*

Micul print.

Povestitorul este inca un copil cand se hotaraste sa deseneze un sarpe boa care inghite un elefant . Mergand la "cei mari" si intrebandu-i daca le este frica de desenul lui , acestia raspund cu nonsalanta ca nu ar putea sa le fie frica de o palarie. "Le-am aratat oamenilor mari capodopera mea si i-am intrebat daca desenul acesta ii sperie ." Baiatul dezamagit , deseneaza un sarpe boa despicat penttru a face mai inteligibil desenul . Atunci adultii ii spun ca ar fi mai bine sa lase deoparte serpii boa in favoarea altor lucruri mai importante . Povestitorul alege prin urmare alta meserie decat aceea de pictor : cea de pilot .
O defectiune la motor il obliga pe baiatul devenit acum barbat , sa aterizeze fortat in desertul african , in una din calatoriile sale . In timp ce incearca sa-si repare motorul , este surprins de un baietel fermecator care ii cere un desen cu o oaie . Povestitorul se straduieste sa afle de la baietel de unde vine si cum a ajuns acolo . Dar acesta nu da nici un raspuns . Singura lui dorinta este sa primeasca desenul cu oaia . "Bine , dar ... ce cauti aici ? Iar el rosti atunci din nou incetisor , cerandu-mi parca un lucru din cale-afara de insemnat : - Te rog ... deseneaza-mi o oaie !
Din cuvintele scapate de copilas , pilotul deduce ca acesta a venit de pe un asteroid de pe care e plecat pentru a cunoaste lumea . Pe drumul sau a intalnit tot felul de planete miuscule cu un singur locuitor . Prima era locuita de un rege care sustinea ca este stapan peste tot universul , a doua de un om de afaceri care isi petrecea tot timpul numarand stelele care dupa spusele lui ii apartineau . Pe a treia planeta isi facea veacul un vanitos , iar pe a patra un betivan care il cufunda pe micul print intr-o adanca amaraciune . Apoi mai inalni un lamapgiu , singurul care ii lasa o impresie mai placuta , iar in cele din urma un geograf , care il indemna sa viziteze pamantul , o planeta foarte mare si populata .
Toti acesti oameni i se parura baiatului tare neobisnuitit , ei fiind izolati in vanitatile si egoismul lor si nepasatori la valorile reale . "> , isi spuse el cu neinovatie ."
Ajuns pe pamant , incepe sa caute oameni . Vorbeste cu un sarpe , mai incolo cu o floare , dar nu intalneste nici un om . Dupa un timp da peste o vulpe , cu care se imprieteneste si din vorbele si povetele careia descopera ca oamenii pot fi singuri chiar si in multime . Intelge ca are o responsabilitate fata de floarea naiva si increzuta , dar vulnerabila , pe care a lasat-o acasa . Realizeaza ca acea floare este unica , deoarece ea are nevoie de el si el de ea . "Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit . Tu esti raspunzator de floarea ta ."
Povestitorul este nevoit sa-l intrerupa pe baietelul cu par de aur din istorisire , deoarece provizia de apa era terminata , iar el nu isi reparase avionul . Impreuna incep sa caute o fantana , pe care o gasesc intr-un tarziu si isi potolesc setea . "Si tot mergand asa , am dat , in revarsatul zorilor , peste fantana ."
Prietenia dintre print si aviator ii va lega pentru totdeauna , dar copilul trebuie sa se intoarca acasa , oricat de grea ar fi despartirea . Stelele insa vor avea o cu totul alta semnificatie pentru pilot din acel moment incepand , deoarece pe una dintre ele se afla un baietel cu parul auriu si cu un zambet fermecator . "Si mi-e drag sa ma uit noaptea sa ascult stelele . E ca si cum as asculta cinci sute de milioane de clopotei ... "


Hanul Ancutei

Iapa lui Vodă »
este o snoavă, având începutul de basm, întâmplările petrecându-se « intr-o indepărtată vreme, demult », când oamenii au văzut « un balaur negru în nouri » şinişte păsări mari care vesteau război şi belşug la viţa de vie. Oamenii din Ţara-de-Jos au făcutatâta vin că nu mai aveau unde să pună mustul şi-au pornit să ducă vin spre munte.Comisul Ioniţă venise la han, călare pe un « cal pintenog de trei picioare », care era caluldin poveste înainte de a mânca tipsia cu jar.Întâmplarea păovestită are legătură cu iapa din care se trăgea acest cal şi care se petrecuse pe vremea lui Mihai Vodă Sturza şi-l are ca protagonist pe comisul Ioniţă atuncicând era tânăr şi când hangiţă era « cealaltă Ancuţă, mama acesteia ». După ce se odihnise lahan, comisul Ioniţă urează sănătate unui boier care tocmai se oprise la han şi care-l întrebă deunde este şi încotro se duce. Ioniţă îi relatează că este răzeş din Drăgăneşti, de lângă Suceavaşi avea de gând să meargă la Vodă, ca sa-i rezolve un proces pe care-l avea de mulţi ani cu un« corb mare boieresc », pentru pământul moştenit din moşi- strămoşi. Comisul Ioniţă ducea cuel toate documentele doveditoare, iar dacă nici Vodă nu-i va face dreptate, „atunci să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe de coadă ! ». Ajuns la Curtea Domnească, Ioniţăconstată că că boierul cu care vorbise la han era însuşi Vodă. Acesta îi face dreptate şi-lîntrabă ce s-ar fi întâmplat dacă nu i-ar fi rezolvat necazul. Ioniţă îi răspunse râzând : « Euvorba nu mi-o iau înapoi.Iapa-i peste drum ! »De aceea, spune el acum, toţi trebuie să se uite la calul său cel roib, ca la un lucru rar, pentru că el se trage din Iapa lui Vodă.
« HARALAMBIE »
este povestită de călugărul Gherman, care coborâse pentrurpima oară de la schitul de munte şi se ducea la Iaşi.Toţi se uită cu uimire cum s-a ridicat« părintele Gherman din barba sa », ca şi când până atuncistătuse într-un caier uriaş, iar
imaginea a fost impresionantă prin reliefarea extraordinară de sugestivă a personajului. El senăscuse în satul Bozieni şi nu-şi cunoscuse tatăl, fusese crescut doar de mama lui, iar cândaceasta murise, a fost trimis la Mănăstirea Durăului ca « să răscumpăr păcate trecute ».Gherman se ducea acum la biserica Sf. Haralambie din Iaşi, ca să se roage pentru iertarea păcatelor părinţilor.Haralambie fusese « un arnăut domnesc » care se făcuse haiduc şi « mulţi boieri şinegustori şi norod » avuseră de suferit din cauza cruzimolor lui. Vodă Ipsilant a dat poruncăsă fie prinşi vrăjmaşii, dar mereu biruia Haralambie, care se «trăgea pe poteci şi prin munţi »numai de el ştiute. Atunci, Domnitorul a luat hotărârea să-l trimită pe Gheorghie leondari,fratele haiducului, care era tufecci-başa, « om cinstit şi viteaz », singurul care putea să-l prindă, pentru că îi cunoştea obiceiurile şi sălaşurile. După o hăituire de opt zile, Haralambies-a refugiat acasă la Gherman, care era copil şi-l cunoştea, pentru că venea deseori pe la el şi-lmângâia pe creştet. Abia acum îşi dă seama copilul că acesta era tatăl lui. Casa era înconjuratăde oamenii lui Vodă, conduşi de Gheorghie, care, după ce şi-a somat fratele să se dea prins,« l-a păcălit cu hamgerul şi l-a doborât ».Gheorghie s-a înfăţişat la Divan şi a pus capul fratelui său « pe năframă roşă, la picioarele lui Vodă », apoi a cerut să fie eliberat din armata domnească şi lăsat să se retragă pe« pământurile lui ». Apoi, « pentru durerea şi ispăşirea sa şi pentru iertarea sufletului celrătăcit », a construit o biserică în Iaşi, cu hramul Sfântului Haralambie, la care se duceacălugărul Gherman să se închine pentru iertarea păcatelor părinţilor săi.După ce îşi revine din tulburarea produsă de istorisirea monahului, comisul Ioniţă lespune oaspeţilor că o să le povestească ceva « cu mult mai minunat şi mai înfricoşător ».
« BALAURUL »
este povestită de moş Leonte, care văzuse balaurul atunci când eraflăcău « trecut de douăzeci de ani », pe când învăţa de la tatăl său meşteşugul de « zodier şivraci ».Trăise pe vremuri, în satul Tupilaţi, « un boier mare şi fudul », pe nume NastasăBolomir, care avea « o barbă mare cât o coadă de păun ». El fusese însurat prima oară cu fataunui boier, care neputând îndura « mâniile şi asprimile lui », s-a întors plângând la părinţii săi.A doua nevastă era văduva unui grec, Negrupunte, femeie frumoasă şi bogată, care a muritdupă doi ani, când devenise « galbănă şi ovilită ». Deşi toate femeile fugeau de boier, căruia ise dusese vestea că-i mureau nevestele, Nastasă Bolomir s-a însurat prin surprinderea tuturor,cu « o copilă ca de şaptesprezece ani », care « râdea parcă era soarele » şi pe care o adusesede la Iaşi. Cucoana Irinuţa nu se ofilea, ba, dimpotrivă, era îmbujorată şi veselă, iar boierul eradin ce în ce mai posac şi-i făcea toate poftele.Într-o zi boierul veni la tatăl lui moş Leonte ca să-i destăinuiască ruşinoasa comportare asoţiei sale, care-l înşela cu Alexăndrel Vuza, fiul vornicului şi să-l roage să-i citească în zodii.Temându-se pentru ce ar putea păţi femeia zodierul îi spune boierului că toate cele aflate de elsunt vorbe mincinoase, că Irinuţa avea să se întoarcă la Roman, aşa cum îi promisese.Zodierul se duce apoi în graba mare la hanul celeilalte Ancuţe şi-i spune că boierul îşi bănuieşte nevasta şi că el se teme pentru ce o să păţească Irinuţa la întoarcere. Hotărât să oaştepte la han pentru a o preveni, tatăl lui moş Leonte opri trăsura în care era cucoana Irinuţaînsoţită de tânărul şi frumosul Alexăndrel şi le spune de primejdie. Tocmai atunci, într-un nor de pulbere, vine ca vântul boierul cu slujitorii după el şi porunceşte ca zodierul să fie jupuit de piele pentru necredinţă, iar Irinuţa şi Alexăndrel să fie legaţi de roţile căruţei şi să fie duşi« numa-ntr.o goană la Ieşi, până-n ogadă la sfânta Mitropolie ! ». Cuconiţa a sărit însă,« sprintenă, subţire şi mânioasă ca o viperă » şi l-a înfruntat cu ură pe bărbatul ei, iar copiluluiLeonte i s-a părut că-i crescuse ghiare la mâini şi corniţe în păr. Dintr-o dată cerul s-a mişcatrotindu-se, un muget îngrozitor a umplut văile şi toţşi cei de faţă au văzut "balaurul venind în

vârtej răsucit, cu mare iuţeală", luându-l pe boier şi amestecâdu-i « barba cu vârtejul »,arucându-l aproape mort într-o râpă. De aici i s-a tras boieruli Bolomir moartea , iar deIrinuţa, « drăcuşorul cel bălan », nu s-a mai auzit nimic şi nimeni n-a mai văzut-o vreodată.
« Fântâna dintre plopi »
este o idilă. Îm lumina « soarelui auriu » care străluceaîntr-o « linişte ca din veacuri », oaspeţii de la hanul Ancuţei zăresc pe drum un calăreţ care,nu peste mult timp, poposi şi el la han.Comisul Ioniţă îl întâmpină cu bucurie, recunoscând îndrumeţul singuratic pe Neculai Isac, căpitan de mazâli. Ancuţa o auzise pe mama ei vorbinddespre acest căpitan, pe care « erau să-l omoare nişte ţigani », o « poveste înfricoşată » pecare nu o mai ţinea minte.Ancuţa îi aduce oaspetelui « un cofăiel plin » şi o « ulcică nouă », lăutarii veniseră maiaproape, « sunând din strune », iar comisul Ioniţă îl invită « să cinstim domnia ta o ulcică devin nou » şi-l roagă să le povestească « întâmplarea de demult ». Neculai Isac acceptă să beavinul, care este bun în tovărăşie, numai « dragostea cere singurătate ».Căpitanul Isacîşi începe povestea petrecută în tinereţe, cu douăzeci şi cinci de aniînainte, când îi plăcea să cutreiere Moldova, spre disperarea mamei sale, care dădea leturghiila biserică pentru ca el să se liniştească pe drumuri şi să se însoare.Într-o toamnă, tot pe vremea celeilalte Ancuţe, pe cân ducea antale cu vinuri la Suceava.Poposise la un han şi era « bezmetic şi singur ca un cuc » pentru că îl părăsise iubita. Într-osâmbătă, « pe la toacă », Neculai mergea îngândurat pe drumul spre Suceava, când pe malulunei gârle vede o « liotă de ţigani », care, încercând să prindă peşte, răcneau şi ţopăiau « canişte diavoli ». Tânărul vede « o fetişcană de optsprezece ani », cu o fustă roşie, care îl tulbură peste măsură, « parcă-aş fi înghiţit o băutură tare ». Ţigăncuşa, Marga este certată de unţiganmai bătrân, pentru că fata se uita ţintă la boier şi nu se cădea o astfel de obrăznicie. Neculai le aruncă fiecăruia câte un bănuţ de argint şi o porni spre han.A doua zi, Neculai o întâlneşte pe Marga la « fântâna dintre plopi », care-l aştepta să-imulţumească pentru bănuţul de argint, pa cre-şi cumpărase nişte ciuboţele, apoi fata « semistui undeva, pe sub zidurile hanului ». Neculai şi-a continuat drumul spre Paşcani, urmat decâinele lui credincios, Lupei, dar gândurile îi erau la frumoasa ţigancă, « nu v-aş putea spunece-am grăit cu oamenii pe unde am trecut, nici ce-am văzut ; căci aveam în minte chipuri şivedenii care mă duceau ca-n zbor aiurea ».După ce şi-a terminat treburile, în miez de noapte a pornit « într-o întinsoare, cu şuiet devânt în urechi » şi în goana calului s-a îndreptat spre hanul Ancuţei. Dar ocoleşte hanul şi seduse direct « la fântâna cu patru plopi », unde o găseşte, aşteptându-l, pe frumoasa ţigancă. Neculai promite fetei că îi va aduce de la Paşcani « o scurteică de vulpe », iar ea îi spune că osă-l aştepte cu nerăbdare « ş-am să mor lână fântână dacă nu vii ! ». Întors de la Paşcani, Neculai vind bine antale de vin, cumpără « o blăniţă cu gaşa de postav roş », cu gândul la plăcerea pe care o vedea în ochii ţigăncuşei şi se întoarce, cu chimirul plin spre hanul Ancuţei,cu intenţia de a se opri mai întăi la fântână. Marga îl aşteaptă în întuneric şi, când el o ajută săîmbrace scurteica, fata îi destăinuie că unchiul Hasanache o pusese să îl atragă în locul acela pustiu, pentru ca el, împreună cu cei doi fraţi mai mici, să-i fure calul şi banii pe care-i aveaasupra lui. Ea se teme că va fi înjunghiată dacă ei îşi vor da seama că i-a trădat. Cu glasulîncărcat de groază, Marga îl indeamnă să fugă, dându.şi seama că ţiganii o auziseră că-l prevenise. Neculai se aruncă pe cal, câinele se luptă în tufe cu ceva, dar tânărul o luase lagoană. În urma lui , şiganii urlau ca nişte « diavoli negri » şi, la un moment dat, îl ajunseră şiaruncară cu prăjini în el. Tânărul căzu de pe cal şi, simţind « o lovitură de fier ascuţit la coadaochiului drept », începu să tragă cu pistolul, nimerindu-l pe un ţigan între ochi, în timp ceLupei « rupea pe celălalt ». Ochiul drept îi era plin de sânge, dar cu ochiul teafăr zari luminahanului şi începu să strige cu disperare, « cu-n glas schimbat de tulburare şi de durere ». Cei

aflaţi în han ies cu făclii şi o pornesc cu toţii înapoi, spre fântâna unde se întâlnise Neculai cuMarga. Pe colacul fântânii, « lucea sânge proaspăt », semn că ţiganii omorâseră fata pentrucă-i trădase şi o aruncaseră în fântână. Din ochiul lui Neculai Isac, sângele « se prelingea prinmustăţi şi-mi intra în gură. Şi parcă gustam din sângele împrăştiat pe colacul fântânii ».Ascultătorii acestei istorisiri groaznice rămăseseră « tăcuţi şi mâhniţi », fântâna nu maiexista, se distrusese « ca toate ale lumii ». Căpitanul Neculai « sta împovărat în locul lui,neclintit şi cu capul plecat », iar ochiul « cel viu, mare şi neguros, privea ţintă în jos în neagrafântână a trecutului ». Abia pe înserat, când s-a aprins din nou focul, căpitanul Isac a prins peAncuţa de mână şi a cerut pentru toţii oaspeţii « vin vechi în oale nouă ».
« Cealaltă Ancuţă »
este personajul principal în această povestire de aventuri, petrecută în „vremea veche" şi este relatată de Ienache coropcarul, un negustor ambulant careîşi prta marfa tocmai în vârful muntelui, că numai oamenii de acolo „n-au văzut încătârgurile". Pe când se afla la târg la Iaşi îl întâlneşte pe arnăutul Costea Căruntul care ducealegat un „răzaş nebun şi nemernic pe nume Todiriţă Catană", care urma să fie închis în turnulGoliei aşteptând condamnarea la moarte. Plecând de la Iaşi, după ce trece de Târgul Frumos,coropcarul îl întâlneşte pe Toderiţă Catană scăpat din mâinile jandarmilor.La hanul Ancuţei se organizează prinderea lui Catană bănuindu-se că aici va veni.Ienache declară că-l cunoaşte pe Catană şi că acesta o apucase cu „mare spaimă spreTimişeşti". Ancuţa spune că omul intenţiona să o răpească pe duduca Varvara şi este însoţit şiajutat de şi de alţi răufăcători bezmetici. Atunci Costea plănuieşte prinderea lui Catană laTimişeşti, lângă podul plutitor spre Agapia. Acolo moş Bâra „cu plete-n ochi şi surd" le spunecă podul plutitor nu suportă atâta greutate deoarece apele Moldovei se umflaseră pestemăsură. La sugestia Ancuţei, Costea şi Varvara hotărăsc să trecă primii râul, ceilalţi urmândsă-l treacă cu următorul transport. Ajunşi pe celălalt mal cu podul plutitor, nu se auzea nici unzgomot, nu se simţea nici o mişcare. Neliniştiţi oamenii au început să strige, „dar nimeni n-aînţeles ce-a fost şi ce s-a întâmplat". În zori gospodarii din Tupilaţi au găsit pe moşneag legat,iat pe Costea Căruntu „strâns cu funii până la sânge, cu căluş de răşină în gură". Când l-aueliberat, jupânul era turbat de furie şi „atât de prăpădit, încât a trebuit să-l culce oamenii lui încăruţă, ca să-l poată duce înapoi la agie"Ienache bănuieşte că Ancuţa făcuse vrăji, deoarece în liniştea nopţii şi la lumina lunii,ea părea că aude ce se întâmpla pe malul celălalt. Nimeni n-a putut să afle ce fusese înnoaptea aceea, jupânul Costea n-a povestit nimănui, dar Ancuţa reuşise să scape cu duducaVarvara în ţara ungurească.
„Judeţ al Sărmanilor"
, o adevărată legendă, este a şasea povestire din volum.Constantin Moţoc, un cioban „mătăhălos" de prin părţile Rarăului, se ducea într-un sat de pemalul Siretului ca să vadă dacă mai trăieşte sora lui, pe care n-o mai văzuse din tinereţe.Poposind la hanul Ancuţei, el îşi aminteşte de un prieten bun, care-i spusese că, dacă ajungeaici, să bea în cinstea lui atâtea oale de vin până când „oi vedea tulbure", ca să nu poată spunenimănui întâmplările păţite de el în aceste locuri.Prietenul „acesta al meu" trăia în satul Fierbinţi, unde stăpânea Răducan Chioru, un boier bogat, dar „stătut şi vioi" care atunci când avea plăcere chema la el câte o muiere dinsat. Aflând de la oamenii că boierul o poftise pe Ilinca, nevasta lui, şi că acesta se întorseseacasă cu un „testemel nou, roş ca focul", a simţit „că-i creşte pe spinare păr de câine turbat".Mânios pe măsură, prietenul se repede acasă şi începe să o bată pe Ilinca, dar aceasta neagă cuînverşunare că ar fi fost undeva, neştiind despre ce poate fi vorba.




Cei trei muschetari
D’ARTAGNAN SI CEI TREI MUSCHETARI. In vremea lui Ludovic al-XVIII-lea, mai precis in 1626, un tanar gascon din Tarbes, urmand povata parinteasca, pornea in lung drum spre Paris pentru a-si face un rost. Toata averea lui d’Artagnan statea in cincisprezece scuzi, un prapadit de calut galben si o scrisoare prin care tatal sau il recomanda capitanului muschetarilor, domnului de Tréville, pe care il cunoscuse odinioara. Drumul, date fiind infatisarea calutului si firea apriga, trufasa a stapanului, nu e lipsit de peripetii (printre altele pierde chiar pretioasa scrisoare). La Paris, d’Artagnan castiga bunavointa domnului de Tréville, dar nu si uniforma de muschetar: trebuie mai intai sa-si faca ucenicia. Oricum, sosirea in marele oras nu curma sirul boroboatelor pentru care tanarul gascon, nedeprins cu obiceiurile pariziene, pare facut. Inca de la prima zi se vede provocat la duel – pe rand – de trei vestiti muschetari: nedespartitii Athos, Porthos si Aramis. La vremea aceea cardinalul Richelieu interzise duelurile, ceea ce insa nu le facea mai rare, ci poate mai discrete. Primejdioasa confruntare se dovedeste inceputul unei trainice prietenii: surprinsi de garzile cardinalului (cu care muschetarii, garzile regelui, se aflau in permanenta dusmanie), cei patru se unesc si isi infrunta curajos adversarii. Faptul ca trei muschetari, dintre care unul deja grav ranit, insotiti de un tanar neexperimentat, „un copil", au reusit sa ii infranga pe cinci dintre cei mai de seama soldati ai cardinalului, ajunse pana la urechile incantate ale regelui. Pentru d’Artagnan acesta este inceputul unei faime de invidiat.

EGHILETII REGINEI. Ocazia unor noi fapte eroice nu se lasa asteptata. Gazda lui d’Artagnan, fricosul domn Bonacieux, il roaga pe acesta sa-i gaseasca sotia, o slujitoare apropiata a reginei, rapita, pare-se, de oamenii cardinalului. Intriga pare a fi una politica. Cardinalul urmareste sa slabeasca puterea Angliei lovind intr-unul din cei mai importanti oameni ai ei, ducele de Buckingham. Afland de dragostea pasionata pe care acesta i-o poarta reginei Frantei, Ana de Austria, cardinalul pusese sa fie ticluita o scrisoare ca din partea acesteia pentru a-l ademeni la Paris si a-l captura. Regina insa aflase de complot si incerca sa-l dejoace. Rapirea doamnei Bonacieux nu pare a fi straina de aceasta urzeala.
Tanara femeie reuseste sa scape singura de rapitorii ei, dar casa ei fiind supravegheata, e din nou prinsa. E randul lui d’Artagnan sa o salveze si o face tocmai la timp pentru ca aceasta sa-l poata conduce intr-un ascuns la palat pe omul cel mai cautat din acele zile: ducele de Buckingham. Planul cardinalului de a o compromite pe regina in ochii regelui nu este insa cu totul pierdut, Richelieu stiind ca ducele s-a intors in Anglia ducand drept amintire eghiletii cu diamante ai reginei. Richelieu il convinge asadar pe rege sa organizeze o serbare si-l indeamna sa-si pofteasca sotia impodobita cu eghiletii buclucasi. Pentru a fi sigur de izbanda, o insarcineaza pe o frumoasa slujitoare, Milady, sa ii fure ducelui doua diamante. Ragazul pe care-l are regina pentru a cere inapoi podoaba e foarte scurt si nici ni stie la cine sa apeleze. Supus farmecelor doamnei Bonacieux, d’Artagnan va lua asupra-i dificila misiune. Gratie ajutorului lui Athos, Porthos si Aramis, care raman pe rand in urma pentru a dejuca perfidele capcane care le-au fost presarate pe drum, d’Artagnan ajunge la tarmul Frantei. Cum insa nu are permis de trecere in Anglia si cardinalul a emis deja un ordin in privinta aceasta, indraznetul se va bate cu chiar trimisul cardinalului, contele de Wardes, si-i va lua acestuia biletul de trecere. Drumul spre Londra ii e astfel deschis si-si indeplineste misiunea cu succes. Insa cand sa se bucure in sfarsit de multumirile promise de doamna Bonacieux, aceasta e din nou rapita, de data aceasta fara urma.

RAZBUNARI SI IMPLINIRI. Pentru ca-i cunoscuse taina, Milady, jura sa se razbune pe d’Artagnan. Mai mult, ea se arata un dusman de temut nu numai pentru d’Artagnan: se afla peste tot si ameninta in toate partile. De ultima ei misiune, incredintata chiar de catre cardinal, afla intamplator si cei trei muschetari: trebuie sa aranjeze uciderea ducelui de Buckingham. Negasind loc mai bun de sfat decat in bastionul Saint-Gervais, la o palma de asediatii din La Rochelle, acestia rezista atacurilor mai mult de o ora, timpul necesar pentru a lua o hotarare. Ii scriu lordului de Winter pentru a o impiedica pe Milady sa-si duca planul la bun sfarsit. Luata pe sus chiar inainte de a pune piciorul pe tarmul englez si intemnitata de chiar cumnatul ei, reuseste sa-l convinga pe gardianul sau ca e nevinovata. Mai mult, descoperind in el un fanatic protestant, ii insira tot felul de minciuni menite a-l atata impotriva celui pe care protestantii oricum nu-l iubeau: ducele de Buckingham. Orbit de patima, Felton se transforma din cerberul lui Milady in unealta ei si-l asasineaza pe duce.
Intoarsa in Franta, are ordin sa astepte poruncile cardinalului in manastirea Carmelitelor. Tot aici e ascunsa si doamna Bonacieux, si Milady isi pregateste o crunta revansa. Insa cum d’Artagnan si prietenii sai tocmai sosesc pentru a o lua cu ei pe doamna Bonacieux, Milady nu mai are timp sa-si savureze pe indelete razbunarea. O otraveste in graba si fuge. Doamna Bonacieux abia apuca sa-si vada iubitul si moare in bratele lui.
Milady nu are timp sa se bucure prea mult de izbanda. E prinsa de cei patru prieteni carora le se adauga lordul de Winter si un calau tocmit de Athos, si e judecata. Acum ies la iveala toate crimele ei. E osandita la moarte, iar calaul o executa fara intarziere.
Cat despre celelalte personaje … Facut muschetar inca de dupa isprava din bastionul Saint-Gervais, d’Artagnan va fi inaintat curand locotenent. Athos va mai lupta o vreme, apoi se va retrage in viata pe care o parasise din tinerete. In ce-i priveste pe Porthos si Aramis, se vor retrage si ei din slujba de muschetar, unul pentru a se casatori cu o bogata vaduva, altul pentru a imbratisa viata monahala.

EROISM, FANFARONADA SI UMOR. Prin Cei trei muschetari Dumas creeaza un roman de aventuri de succes, de factura romantica, imbogatit cu toate „ingredientele" care puteau face reteta celebra: mizeaza pe un erou exceptional, indraznet si dornic de peripetii, ii ofera evenimente spectaculoase, periculoase, lasa sa alterneze scene de lupta cu unele de dragoste. Intriga este clara, bazata pe scheme antitetice: regelui i se opune cardinalul, muschetarilor domnului de Tréville garzile lui Richelieu, lui Milady, doamna Bonacieux etc. Ceea ce da farmec si individualizeaza naratiunea lui Dumas este stilul simplu, nepretios (chiar daca uneori cam dezlanat) si mai ales plin de umor. In fond, nu continutul eroic confera romanului originalitatea sa; traditia relatarii exaltate a faptelor de vitejie e regasita in forme destul de asemanatoare inca in literatura Evului Mediu ori a perioadei clasice: e cazul acelor eroi ca Roland ori Cidul. Pentru romanticul Dumas insa eroismul nu mai cadreaza cu seriozitatea. Serioase si mereu incruntate sunt personajele care intra pe schema eroului negativ: Cardinalul si garzile sale, Milady (al carei zambet, daca nu e de razbunare, e unul prefacut), domnul Bonacieux. Umorul e semnul inteligentei superioare, iar muschetarii lui Dumas stiu sa sarjeze cu si spada si cu vorba.
De altfel, eroii par a se contamina de simtul umorului de la naratorul insusi, care nu o data isi atinge ironic personajele: Porthos, usor fanfaron, prefera sa inventeze povesti cu lupte nemaivazute si ducese indragostite decat sa-si marturiseasca infrangerea ori interesul pentru vreo femeie de rand; Aramis cel pios vrea sa se calugareasca de cate ori intarzie scrisorile iubitei; in sfarsit, tanarul d’Artagnan, pornit din Tarbes sa cucereasca lumea si parand „o copie credincioasa a eroului lui Cervantes" devine sub zambetul naratorului chiar „concurentul domnului de Tréville".
Muschetarii lui Dumas raman totusi construiti pe un model etic: e un model pe care trebuie sa-l recunoastem in acel cod al onoarei caruia nici unul nu i se sustrage; in felul acesta trebuie intelese duelarile dupa tipic, ritualurile adresarilor ceremonioase intre gentilomi, respectul cuvantului dat, ca si promisiunile facute catre sine, nepasarea fata de moarte si nu in ultimul rand fidelitatea fata de suveran. E un cod cu valoare absoluta, dar peste care se aseaza, inlaturandu-i asprimea, libertatea poznasa a personajului. Pentru Dumas, eroismul nu mai e unul sublim, ci unul simpatic.

Sper ca te-am ajutat!:*