| Feri5 a întrebat:

Sunt în clasa a IX-a pe profilul științe ale naturii și îmi place foarte mult biologia. Am reușit să iau note bune la testele pe care le-am dat până acum la biologie. Asta se datorează profesoarei noastre de biologie care este foarte explicită. La chimie, în schimb, lucrurile merg fix pe dos. Inițial la primul test, am luat nota 8, iar la cel de-al doilea, nota 9. Acum profesoara ne amenința că aceste teste au fost primele și ultimele care nu conțineau probleme, ci erau pe bază de teorie. Eu la probleme nu mă descurc deloc. Nu îmi vine în minte ceea ce trebuie să fac și este foarte dificil pentru mine să rezolv o problemă. Am înțeles că de la anul vom face chimie organică. Acum că cunoașteți această mică "istorie", vă rog să-mi răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ce fel de biologie se studiază în clasa a X-a?
2. Dacă la chimie vom face chimie organică, credeți că va fi mai greu?
3. Cunoașteți aplicații sau site-uri care explică bine materia de anul acesta la chimie și are și câteva probleme rezolvate? Dacă da, pe care mi le sugerați?
4. Intenționez să dau la medicină, ce fel de chimie se dă la concursul de admitere? Organică sau anorganică? Există dreptul de a alege? Dacă da, care ar fi mai ușoară?
5. Credeți că aș putea aprofunda la biologie învâțând la Anatomie și fiziologie umană pentru admitere, dar și pentru facultate de pe acum? Știu că este prea repede, dar vreau cu ajutorul lui D-zeu să știu biologia și chimia exact ca pe Tatăl nostru!
Vă rog foarte mult să mă ajutați și pe mine în privința aceasta. Nu uitați că celui mai bun și detaliat răspuns îi ofer fundița! Toate cele bune!

Răspuns Câştigător
| Horus35 a răspuns:

1. Biologie vegetală şi animală. Cea vegetală nu m-a pasionat deloc. Biologia care se cere la admitere la medicina e cea de casa aXI-a.
2. Chimia organică este superbă. Ai grijă să ai o bază stabilă ca să poți învăța. Chimia organică e genul "daca n-ai învățat lecția 3, nu poți învăța lecțiile 4, 5, 6... " trebuie un efort contuinuu, susținut. Caută probeme rezolvate sau problemele din clasă să le mai rezolvi încă o dată acasă să vezi dacă ai înțeles sistemul. Începutul e mai greu si descurajator, dar dupa ce prinzi jocul, o să fie uşor.
3. Materia de clasa aIX-a care întră la admitere e infimă şi doar la o singură universitate din câte ştiu. Baza e organica. Există culegeri cu probleme rezolvate la fiecare capitol ca să-ți intre în mană sistemu de rezolvare. Pe internet nu cunosc ceva stabil, în schimb pentru biologie ai pe YouTube un canal special dedicat şi foarte bine organizat după manualul Corint de clasa aXI-a.
4. Organică. Unele universitați dau alegere între chimie şi fizica, dar nu şi între chimie organică sau anorganică. Baza e organica.
5. Nu văd rostul să înveți incă de pe acum pentru admitere. Continuă să studiezi intens biologia, chimia, matematica fără să ai admiterea ca un țel momentan. Poți să te concentrezi spre asta mai prin a XI-a cand materia de admitere ar trebui să fie predata deja la clasa sau cel puțin începută. Daca tu vrei să începi de acum, n-are nimeni nimic împotrivă.
Cele mai bune metode de învățare sunt perseverența şi continuitatea. Spor!

1 răspuns:
| samforafixshoion a răspuns:

In clasa 10 vei face biologie vegetală si animală. Chimie organică e mai grea decat cea anorganică, cel putin asa mi se pare mie. Vei face alcani, alchene, alcadiene, arene, alchine, alcooli, acizi etc, materie care se studiază si in a 11 a, iar din cls. 12 vei face iarasi anorganică. La medicină se dă admitere din chimie la alegere anorganică sau organică si biologie clasa 11 : anatomie si fiziologie umană. Te sfătuiesc să te apuci de invatat cam din clasa 10 daca vrei să dai la medicină deoarece sunt multe capitole la chimie ( acum depinde si de facultatea unde vrei sa dai admiterea). Tu vei alege din ce fel de chimie să dai admiterea. Asteaptă sa intri in clasa 10 si să vezi dacaate descurci la organică. Legat de biologie, vei face in clasa 10 materia pe care o vei aprofunda in a 11: sist nervos, functiile de nutritie, relatie, reproducere. Caută pe Youtube lectii la chimie. Baftă!