Unde as putea gasi o compunere in fanceza despre o intamplare amuzanta din timpul scolii? funda:d!

Journée à l'école, j'ai eu une aventure, drôle dis-je, le nouveau téléphone de mes parents l'ont emmené. Sachant à quel point je tiens un joli téléphone, mes parents m'ont emmené sur un iPhone 4. C'est un excellent téléphone, très agréable que chaque élève cu'il veut. Parmi les nombreuses caractéristiques cu'il a, joue ainsi sonneries. Voulant impressionner mes collègues avec des sons de clarté qui peut les lire, j'ai installé comme un miaulement de chat sonnerie. Mais pas n'importe quel miaulement, mais incroyablement réel. Le lendemain, à l'école, je leur ai montré mes pairs téléphone à plus souhaitables. Ont été impressionnés. J'ai demandé à Andrew de m'appeler pour entendre la tonalité. Téléphone et entendu: miaou, miaou, miaou. Il était si crédible cu'un collègue qui nous a transmis arrêté et m'a demandé si je mis un chat à l'école.

Démonstration faite avec mon nouveau téléphone a été interrompue par le son de la cloche. Je suis entré dans la salle de classe, à la hâte, oubliant complètement que j'ai fermé la sonnerie du téléphone. Mathématiques dame ouvrit la porte, et la rigueur silence s'installa dans la salle de classe. Après le catalogue a été crié du fond de la classe, le cintre, où ils ont placé nos vêtements, il entendit un miaulement de chat. Miaou, miaou, miaou a été entendu, et le moment était calme dans la literie classe. Miorlăitul a ensuite continué, miaou, miaou, miaou. Collègues se mit à rire et regarda mutuellement heureux. Mathématiques dame nous regarda gravement et nous a demandé ce qui se passe. Drôle comme il est, Andrew a répondu à tous: c'est Sebastian chat. Et a continué de prendre son chat et ses parents sont venus à son école. Pas bien fait de dire ces mots, que les enfants se mirent à rire à nouveau, plus fort cu'auparavant.

En entendant cela, la dame m'a demandé comment les mathématiques me permettre de venir avec des animaux à l'école et surtout à la danse. Je me suis levé et a frappé les paroles de Andrei've Bangu répondit, d'un ton de honte: Madame, ce n'est pas vrai, moi-même ainsi que le chat et je suis allergique aux chats! Pendant ce temps, les enfants riaient et criaient sans cesse. De temps en temps, un chat classe derrière miorlăitul se fait entendre parmi les rires des enfants.

Dame se leva et ses pieds et se dirigea vers moi, menaçant. J'ai été envoyé sur un ton autoritaire: dans le moment suivant où vous ne faites sortir le chat furtif, allez dans le répertoire. Alors j'ajoute: Mais c'est pas vrai, je... Je jetai un regard vers Andrew. Je l'ai vu avec son téléphone à la main. Ensuite, j'ai attrapé sa năzbâtia. Espiègle m'a donné les bips aigus et mon téléphone est devenu un vrai chat. J'ai commencé à rire et je l'ai expliqué à gratter Mme. Je suis allé au manteau qui était "mon chat" et je l'ai montré votre dame. Quand il vit le téléphone, ce qui a soudainement commencé à miauler, et elle se mit à rire. Classe et elle a été mise sur gloussement. Et je l'ai gardé que quelques minutes.

Enfin dame nous a demandé d'arrêter de rire et je me suis demandé, en souriant, bien sûr, de ne pas garder les chats affamés, parce cu'ils ne pouvaient meow toute la journée. Je me suis excusé pour l'incident et a promis que cela n'arrivera pas. Et j'ai promis moi chaque fois que j'entre dans la salle de classe pour vérifier que le téléphone et les empêcher de volume. Pas l'autre, mais peut-être dans le futur, je vais faire le chien de son ton ou l'ours, puis se mit à rire au lieu que nous choisissons tout à fait une petite frayeur Zilele trecute la şcoală am avut parte de o păţanie, amuzantă spun eu, cu noul telefon pe care mi l-au luat părinţii. Ştiind cât de mult îmi doresc un telefon mobil frumos, părinţii mi-au luat de ziua mea un Iphone 4. Este un telefon foarte, foarte frumos, pe care orice elev şi-l doreşte. Printre multele funcţii deosebite pe care le are, redă foarte bine tonurile de apel. Din dorinţa de a-mi impresiona colegii, cu claritatea sunetelor pe care poate să le redea, am instalat ca ton de apel un miorlăit de pisică. Dar nu orice fel de miorlăit, ci unul incredibil de real. A doua zi la şcoală, le-am arătat colegilor telefonul meu mobil mult dorit. Au fost impresionaţi. L-am rugat pe Andrei să mă sune pentru a auzi tonul de apel. Din telefon s-a auzit: miau, miau, miau. Era atât de credibil încât un coleg care trecea pe lângă noi s-a oprit şi m-a întrebat dacă am adus o pisică la şcoală.

Demonstraţia făcută cu noul meu telefon a fost întreruptă de sunetul clopoţelului. Am intrat în clasă, în grabă, uitând complet de faptul că nu am închis sunetul telefonului. Doamna de matematică a deschis uşa, iar liniştea de rigoare s-a instalat în clasă. După ce catalogul a fost strigat, din spatele clasei, de la cuier, unde erau aşezate hainele noastre, s-a auzit un miorlăit de pisică. Miau, miau, miau se auzea, iar pentru moment s-a aşternut linişte în clasă. Apoi miorlăitul a continuat: miau, miau, miau. Colegii au început să râdă şi se uitau unii la alţii veseli. Doamna de matematică ne-a privit pe un ton serios şi ne-a întrebat ce se întâmplă. Şugubăţ cum este el, Andrei a răspuns în locul tuturor: este pisica lui Sebastian. Şi a continuat: i-au luat părinţii o pisică şi el a venit cu ea la şcoală. Nu a terminat bine de spus aceste cuvinte, că toţi copiii au început să râdă din nou, mai tare decât înainte.

Auzind acestea, doamna de matematică m-a întrebat cum îmi permit să vin cu animale la şcoală şi mai ales la ora dânsei. M-am ridicat în picioare şi năucit de cuvintele lui Andrei am bânguit un răspuns, pe un ton ruşinat: Doamnă, nu este adevărat, nu am pisică şi în plus eu am alergie la pisici! În tot acest timp copiii chicoteau în permanenţă şi vociferau. Din când în când, din spatele clasei, miorlăitul de pisică se făcea auzit printre râsetele copiilor.

Doamna s-a ridicat şi ea în picioare şi s-a îndreptat spre mine ameninţător. Mi s-a adresat pe un ton autoritar: dacă în în următoarea clipă nu scoţi pisica de unde ai pitit-o, mă duc la director. În timp ce eu adăugam: Dar nu este adevărat, eu..., am aruncat o privire spre Andrei. L-am văzut cu telefonul său în mână. Atunci m-am prins de năzbâtia lui. Poznaşul îmi dădea de zor bip-uri, iar telefonul mea s-a transformat într-o veritabilă pisică. Am început şi eu să râd şi i-am explicat doamnei tărăşenia. M-am îndreptat către haina în care era "pisica mea" şi i-am arătat telefonul doamnei. Când a văzut telefonul, care brusc a început să miorlăie, a început şi ea să râdă. Clasa s-a pus şi ea pe chicotit. Şi am ţinut-o aşa câteva minute bune.

Într-un final doamna ne-a rugat să ne oprim din râs, iar pe mine m-a rugat, zâmbind desigur, să nu mai ţin pisica nemâncată, pentru că s-ar putea să miorlăie toată ziua. Mi-am cerut scuze pentru cele întâmplate şi am promis că nu se va mai întâmpla aşa ceva. Iar mie mi-am promis ca de fiecare dată când voi intra în clasă să verific telefonul şi să-i opresc volumul. Nu de alta, dar poate pe viitor la tonuri îmi voi pune un sunet de câine sau chiar de urs, iar atunci în loc de râs ne vom alege cu o sperietură pe cinste.