va rog din suflet daca stie cineva un comentariu la poezia Pasarea sfanta de Lucian Blaga.imi trebuie urgent. Cel mai bun raspuns primeste fundita.

N vantul de nimeni starnit/ hieratic Orionul te binecuvanta,/ lacrimandu-si deasupra ta/ geometria înalta si sfanta.

Ai trait candva în funduri de mare/ si focul solar l-ai ocolit pe deaproape./ In paduri plutitoare-ai strigat/ prelung deasupra întaielor ape.

Pasare esti? Sau un clopot prin lume purtat?/Faptura ti-am zice, potir fara toarte,/cantec de aur rotind/peste spaima noastra de enigme moarte.

Dainuind în tenebre ca în povesti,/ cu fluier parelnic de vînt cînti celor ce somnul si—l beau/ din macii negri de subt pamant.

Fosfor cojit de pe vechi oseminte/ ne pare lumina din ochii tai verzi./ Ascultand revelatii fara cuvinte/ subt iarba cerului zborul ti-l pierzi.

Din vazduhul boltitelor tale amiezi/ ghicesti în adancuri toate misterele./ Inalta-te fara sfârsit,/ dar sa nu ne descoperi niciodata ce vezi.

Poezia "Pasarea sfanta", face parte din volumul de poezii "Lauda somnului", aparut in 1929. Conceptia lui Blaga despre semnul poetic a coincis în mod surprinzator cu aceea exprimata în "Maiastra" lui Brâncusi. Descriind-o liric, poetul îsi exprima aproape explicit aspiratia catre un anumit tip de structurare, care-l individualizeaza între ceilalti poeti ai epocii. Sculptorul a redat, cu materialele specifice plasticii, fara a se sluji de cuvînt, ideea de,, cîntec" concretizata într-o pasare. Poetul ar dori, la rîndul sau, realizarea unei performante asema­natoare : un cuvînt care sa pastreze în el întreaga faptura pe care o exprima, care sa faca sa coincida în el materia si spiritul: "Ai trait candva în funduri de mare / si focul solar l-ai ocolit pe de-aproape". Un astfel de cuvant nu poarta în el uciderea realului, ci viata, aidoma cuvantului originar, a Logosului sau a "duhului sfant", care poate reantemeia lumea chiar dupa un distrugator diluviu ("în paduri plutitoare-ai strigat / prelung deasupra întaielor ape").

In visatul cuvant poetic, faptura si chitare devin una, fara sa se anuleze reciproc, faptura-cîntare devenind unul dintre motivele specifice liricii blagiene: "Faptura ti-am zice... / cîntec de aur rotind / peste spaima noastra de enigme moarte". Se întrevede si semnul blamat de poetica blagiana, cel care nu este decat "enigma moarta", care anuleaza faptura si cantecul. Pasarea blagiana, pasarea-cîntare poate fi poezia sperata, cîntecul adresat nefiintei, prin care fiinta poate dainui (Strofa a III-a a poeziei aminteste surprinzator ca idee de o strofa a lui Barbu: "Aceasta pontifica luna / cuvînt adormitilor e, / Din roua caratelor suna, / Geros, amintit : cerule" — "Edict"; din aspiratia barbiana lipseste însa ideea de faptura pastrata în semn, cuvantul barbian fiind întruchiparea unei impersonalitati astrale - vezi comentariul respectivei poezii în lucrarea noastra Ion Barbu. Eseu asupra textualizarii poetice, Cartea româneasca, 1981).

"Pasarea sfanta" cuprinde o poetica de semn opus celei din "Oul dogmatic" al lui Ion Barbu. Esenta poeziei, dupa Ion Barbu, ar fi însasi conditia intelectuala, dogma ca epistema, nu faptura, care nici nu trebuie sa ia nastere din ou. Dimpotriva, la Blaga semnul, împingînd lucrurile mai departe, ca deosebirea sa rezulte clar, este pasarea si nu oul, faptura si nu conditia ei. Poetica blagiana îsi are propria "geometrie înalta si sfanta", alta geometrie decat cea abstracta impusa de matematicianul Ion Barbu. Sensul blagian este "fosfor cojit de pe vechi oseminte", de pe fapturi care au trait, nu "falsul fosfor" (intelectul, pe care îl evoca Barbu în "O însurupare în Maelstrom"). La Blaga faptura este ridicata la rang de transcendenta. "Verdele" ca epitet este o marca a semnului derivat din faptura. Ochii pasarii sunt "verzi", lumina lor nu se desparte de sensul viu al fapturii. Si în alte poezii apar "semne verzi", de ex.: "Semne verzi sub sovairi solare / iesi sora sa vezi pe ogor" ("Echinoctiu"); în poezia de fata se vorbeste de asemenea despre o "iarba a cerului" ("Ascultand revelatii fara cuvinte / sub iarba cerului zborul ti-l pierzi").

Cum va fi posibila în poezie "revelatia fara cuvinte" si ceea ce am numit "semnul-faptura" sau "faptura-cantare"? în poemul de fata ni se sugereaza numai o posibilitate, si anume spargerea limitelor semnului, întelegerea cuvantului ca potenta (sau latenta) inepuizabila; pasarii sacre i se ureaza: "înalta-te fara sfarsit / dar sa nu ne descoperi niciodata ce vezi". Semnul-cuvant fiind perceput ca o limita, se indica una din posibilitatile dez-imitarii lui: latenta nelimitata, inepuizabilitatea sensurilor. Daca Barbu opta pentru "exhaustie", "istovire", adica epuizare a latentelor cuvantului în actul poetic, Blaga va prefera starea de nedeterminare a semnului, pastrarea la infinit a unui rest de latenta (de mister), aceasta apropiind în ultima instanta semnul de faptura, care, ea, este inepuizabila în timp si în spatiu, neintrand niciodata complet în ciclul semnificarii. "Pasarea sfînta" este Sfinxul blagian, enigma vie a poeziei.









ultimele articole adaugate
• Pesticide Sintetice In Gradina
• Vipera Comuna Poze
• Sarpele De Casa
• Soparla Cenusie