(1) Pentru obţinerea sprijinului financiar în cadrul Programului naţional de
protecţie socială "Bani de liceu", beneficiarii întocmesc o cerere tip, pe care o depun la unitatea de învăţământ la care este înscris elevul.
(2) Cererea va fi completată de elev cu autorizarea reprezentantului legal.
(3) Cererea va fi însoţită de următoarele documente:
a) copie a certificatului de naştere sau a actului de identitate al elevului;
b) copii ale certificatelor de naştere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
c) acte doveditoare care să ateste statutul juridic sau medical de: orfan, urmaş al eroilor revoluţiei, bolnav de TBC si se află în evidenţa dispensarului şcolar, că suferă de: diabet, o boală malignă, sindrom de malabsorbţie gravă, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatie congenitală, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, că este infestat cu virusul HIV sau este bolnav de SIDA, că suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă sau reumatism articular, handicap locomotor. Certificarea bolii se face de către medicul abilitat să avizeze acordarea burselor,
d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.
(4) Documentele se vor depune în copie, cu condiţia ca, la depunerea cererii, solicitantul să prezinte si actele în original.
(5) Persoanele din cadrul unităţii de învăţământ, desemnate să primească
dosarele, vor confrunta actele în original prevăzute la alin. (3) cu copiile, iar pe acestea din urmă vor trece menţiunea "conform cu originalul" pe fiecare pagină, sub care vor semna atât primitorul, cât si solicitantul.
cam asta am gasit...
Alocatia nu stiu sigur daca se ia in calcul ideea pe care se ofera bursa este venitul total al familiei impartit la membrii ei.se stabileste o anumita suma care nu trebuie depasita.cat despre acte iti spune la liceu ce iti trebuie.initial poti sa vorbesti cu diriginta si iti zice tot ce trebuie sau te duci la secretariat.a trecut ceva timp de cand am avut eu asa ceva.stiu doar ca ii primeam cam tarzior si la inceput nici nu a stiut diriga de chestia asta pentru ca nu vroiam sa stie nimeni desi nu e o chestie rusinoasa e ceva ce ti se cuvine:* trebuie o adeverinta de la locul de munca al parintilor sau parintelui care lucreaza care sa dovedeasca ca acela e salariul primit :*
Nu este bursa, este un program national, reglementat de HG 1488/2004, cu md.si completarile ulterioare, citez:
ART.1.Se aprobã criteriile şi cuantumul sprijinului în cadrul Programului naţional de protecţie socialã "Bani de liceu" pentru elevii care urmeazã, la cursuri de zi, liceul sau învãţãmântul profesional - şcoala de arte şi meserii şi anul de completare, program care constã în acordarea unui sprijin financiar lunar din sume alocate de la bugetul de stat.
ART.2.(1)Beneficiari ai Programului naţional de protecţie socialã "Bani de liceu" sunt elevii care se aflã în întreţinerea familiilor al cãror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 lei, precum şi elevii care beneficiazã de o mãsurã de protecţie ori aflaţi sub tutelã sau curatelã, în cazul respectãrii condiţiei de venit.
(2)Sprijinul financiar prevãzut în cadrul Programului naţional de protecţie socialã "Bani de liceu" se acordã pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregãtirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomã şi pe perioada practicii în producţie.
(3)Cuantumul sprijinului financiar este de 180 lei şi poate fi modificat prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului.
ART.3.(1) La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a altor ajutoare cu caracter social acordate elevilor.
(2) În sensul prezentei hotãrâri, termenul familie desemneazã soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necãsãtoriţi, care locuiesc şi gospodãresc împreunã.
(3) Este asimilatã termenului familie şi situaţia persoanei necãsãtorite care locuieşte împreunã cu copiii aflaţi în întreţinerea sa.
(4) În sensul definiţiei prevãzute la alin. (3) se asimileazã termenului familie bãrbatul şi femeia necãsãtoriţi, cu copiii lor şi ai fiecãruia dintre ei, care locuiesc şi gospodãresc împreunã.
ART.4.(1)Sprijinul financiar se acordã pe bazã de cerere, formulatã de elev cu autorizarea reprezentantului legal, înregistratã în perioada 15 septembrie - 1 octombrie, începând cu anul şcolar 2008/2009, la unitatea de învãţãmânt la care elevul este înscris.
(2) Cererea prevãzutã la alin. (1) va fi însoţitã de actele doveditoare privind venitul brut lunar pe membru de familie.
(3) Autoritãţile locale efectueazã anchete sociale pentru verificarea veridicitãţii declaraţiilor de venit şi a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicitã sprijin financiar." Numai bine!