E foarte bine și cu 3 argumente. Trebuie minim 2. Acum depinde de cunoașterea profesorului în cauză. Cât despre subiectul al 3-lea profesorul, iar dacă e inteligent, va observa că ai scris mic și se va raporta la asta și va număra mai bine cuvintele ca să fie cât mai corect.
Se vor corecta in alt judet, nu de cel care apartinem. Asta-i noua lege. Credeam ca trebuie decat doua argumente, stau cu teama de atunci. Am scris mic, am 600 de cuvinte. O colega spunea ca a scris doua pagini si jumatate, dar ca nu are 600 de cuvinte din cauza ca a scris foarte mare.
M-am mai linistit, pana acum m-am considerat ca si picata la examen.
Știu că se vor corecta în alt județ. Nu trebuie 2 argumente ci MINIM două argumente. Mie mi se pare și logic. Depinde cel mai mult de profesor, dacă este unul bine pregătit, cu experiență, inteligent nu ar trebui să ai probleme, dar acum mai sunt și proști. Dacă nota nu ți se pare corectă depune contestație. Multă baftă! Și app zâmbește.
Eu știu foarte bine cum se desfășoară corectarea dar nu poți fii sigură de asta. Se vede numai cum se modifică notele după contestații. Dacă tu ești sigură că nota ta e mai mică decât trebuie NU ezita căci nu este ceva neapărat să îți scadă nota dacă știi ce ai făcut! Majoritatea nu prea știu și se zgârcesc la notă dar asta e altceva.
CordovanRaul întreabă: