| ArabAlb788 a întrebat:

Bună ziua, aș vrea niște păreri. De un an și ceva am ajuns la concluzia că îmi este mult mai greu să învăț, decât îmi era înainte. Ce vreau să spun cu asta este că: de când a început pandemia, cu cât a trecut timpul, cu atât învățam mai greu. Și știu ce o să spuneți :ca e din vina ca am stat mult pe telefon în timpul pandemiei și de asta. Stăteam mult pe telefon, în timpul liber și înainte de pandemie. Ma gândeam că poate e de la faptul ca e de la evaluarea ce am dat-o anul trecut: doar am repetat materia, deoarece nu am mai făcut materia din semestrul 2. Acum is la liceu și am mers la școală numai în Septembrie. Am luat note decente acolo. Iar după din nou online, unde vă dați seama puteți copia foarte ușor. La singurile materii la care ma descurc sunt mate și romana (adică pe ce mă fixam 5-8). Și la mate, am de dat un test săptămâna viitoare și is multe formule și mi-e greu să le învăț. Ar fi ok dacă as da bacul numai din romana și mate, dar cum dau și din altele. De exemplu' bio, unde mulți zic ca acolo e ușor ca tocești. La mine va fi o problemă. Și am observat asta și la alți colegi. Diriga ne-a spus că dacă nu învățăm nimic acum și nu ne exersăm creierul. Pe a 12-a "nu o să mă asculte"(creierul).
Ce pot face să nu mai pățesc așa? E doar lenea sau lipsă de concentrare?

3 răspunsuri:
| PainTech a răspuns:

1. BAC-ul se da la trei obiecte :
- Romana, care e pentru toata lumea
- Matematica sau istorie, depinde de profil
- O proba la alege dintre (bio, info, fizica - dar nu toata materia, sunt oarecum impartite capitolele) - daca esti la real; (filosofie, economie, logica, psihologie, geografie, sociologie) - daca esti la uman.

In caz ca studiezi o limba materna cred ca dai BAC si la aia. Iar pe langa astea se mai pun si competentele.

Deci nu e necesar sa te descurci la toate materiile daca scopul tau e sa iei nota mare la bac.

2. Nu o sa reusesti sa inveti (eficient) niciodata la materiile care nu iti plac. Punct.

3. Nu e necesar sa inveti toate formulele. Majoritatea formulelor pot fi deduse usor din altele.

| isemilia a răspuns:

Te-ai dezobisnuit cu invatatul si acum iti este mai greu. Incearca vara asta sa inveti mai mult, chiar daca nu iti place ideea (nu nonstop, insa incearca sa faci mai multe probleme la mate / fizica / chimie, sa inveti o harta cu tari / judete la geografie, o lectie la biologie etc, fara sa te fortezi, ideea e ca peste 3 luni sa existe un progres, dupa cateva ore e imposibil - o spun fiindca cel mai probabil te va descuraja orice esec de a-ti aminti ceva, oricat de mic). La bac nu vei putea copia.

| CazacuAlexandru a răspuns:

Salut
Te ar putea ajuta cateva vitamine de la farmacie
Magneziu, fier, vitamina c