Pe cât se poate, scurtezi, faci schiţe, rezumate, mai reţii şi citind. Îţi faci cumva o schemă de lucru şi pe cât posibil şi gândeşti ceea ce înveţi. Asociezi anumite chestii cu altele şi găseşti corespondenţe cu lucruri cu care aparent nu ar putea exista legătură.
Şi cred că e mai bine să citeşti un capitol sau o parte, apoi o reciteşti, apoi citeşti încă vreo două, mai reciteşti odată şi primul, şi tot aşa. S-ar putea să te încurce, dar dacă spui că e atât de mult, o să uiţi ce ai citit prima dată până ajungi la capăt
Pai retii cand scrii si repeti din nou ce ai scris, din start memorezi ceva. Deci e indicat sa iti extragi ideile principale in timp ce citesti cu atentie cartea, fara sa te deranjeze altceva(tv, calculator, peisajul de afara). Bine, concentrat nu poti ramane prea mult timp, deci pauza la 1 ora de apa si un sandwich . Eu la 3 ore iau pauza ca sa bag ceva in mine si sa beau apa. Cu scrisul pe foi am invatat tot ce stiu pana acum la fiecare materie. Am prin camera teancuri de sute de foi. Pot sa-mi fac cearsafuri, perdele, covoare, tapiterie de camera etc. cu materia scrisa pe foi din anul trecut.
Uau,peste 1500 de pagini e mult.Asta inseamna ca ai nevoie de atentie si multa, multa memorie.Trebuie sa citesti un fragment sau doua si sa inveti ca cum ar veni ideile principale din el.ele. Nimic mai mult.
Incearca audio. Inregistrezi ideile principale, rezumatul sau cum doresti
si pe urma cand te culci iti pui castile
volum suportabil. Se stie ca atunci cand dormim asimilarea cunostintelor se face mai usor deorece creierul se elibereaza de celelalte probleme.
Multumesc de raspunsuri, astept mai multe raspunsuri, oricine e bine venit, sfaturii cat de multe, am f mult de invatat.
Iti recomand sa citesti primadata cartea pentru a iti face o idee despre cum este, iar apoi ideile care iti sunt mai greu de retinut sa le scrii de mai multe ori pe o foaie, sigur o sa poti invata asa, mult succes
Sjhxjcks întreabă: