Nu cred ca au constitutie proprie, dar au legislativ care da legi ce se aplica in teritoriile lor
Au limbi diferite si exista diferente genetice. Ca sunt aceeasi tara, regat asta tine de istorie.
La noi, iti reamintesc principiile pe care s-a realizat Marea Unire:
acelasi neam, aceeasi limba si aceeasi credinta.
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord : În Anglia sunt numiți englezi, în Scoția sunt numiți scoțieni, în Țara Galilor se numesc galerie iar în Irlanda de Nord irlandezi, aceștia au o istorie diferita și au fost independente pana prin secolul al-XIX-lea
În primul rand, UK este format din patru tari, nu trei, ai uitat de Irlanda de Nord. Apoi. Apoi în UK nu exista o asa zisa Constituție, adică acea declarație scrisa, acel set de reguli pe care este organizata o națiune, din simplul motiv ca nu au fost nevoiți sa o facă, nu au dărâmat monarhia ca să schimbe total regulile jocului. Dar exista diverse tratate și acorduri parțial scrise, parțial mutuale care în traducere ar fi tipul de Constituție la care faci tu aluzie.
Apoi, cele 4 tari, unele decizii le pot lua singure, de regulă cele administrative, în schimb peste altele, de tip militar, sau medical nu pot aduce schimbări, e Londra cea care comanda.
Cheers
Egatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este alcătuit din următoarele țări: Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9A%C4%83rile_Regatului_Unit
Curiosul999 întreabă: