Da stiu, doar ca m-am grabit sa scriu repede si de asta am gresit
Orice om greseste, deci nu cred ca tu n-ai gresit absolut niciodata, nimeni nu e perfect... oricum nu e un capat de tara ca gresesti o litera din graba
Categoric, nu-mi pot permite să te judec și nici nu am nici un drept. Doar că, în acest caz nu e vorba de grabă și, implicit, de greșeală.
E vorba de deprindere, care e generată din greșita învățare a unor lucruri. A unor cuvinte, în acest caz.
Este aproape identic cu a spune „obstretică" ( pentru că așa sună parcă mai bine) cînd de fapt corect este „ obstetrică".
Ca şi cum am spune * delicvent* în loc de " delincvent", şi încă multe altele astfel de cuvinte, greşit învăţate şi rămase așa pînă cînd se produce un şoc, un declic care produce o mutaţie.
S - ar putea ca intervenţia mea, asupra erorii comise de tine, să fie declicul ce ar putea să te ajute.
Să ai sănătate!
De fapt, ba era vorba de graba! Eu stiu mai bine cum a fost pentru ca eu am scris, nu tu si multumesc dar nu am nevoie de ajutorul tau stiu si singura sa scriu.
Da, m-ai convins.
Din chiar acest ultim al tău mesaj îmi dovedești că ești o mică semianalfabetă.
Hai, pa!
Din partea mea crezi ce vrei, oricum stiu care e adevarul. Prin atitudinea ta dai dovada de cat de increzut esti si sincer chiar am scris totul corect in caz ca nu vezi ia-ti ochelari! Nu stiu care dintre noi e mai analfabet! Dar daca te crezi atat de perfect, ramai cu perfectiunea ta. Nu am ce dicuta cu oameni de genul!
Si chiar nu stiu ce te bagi asa aiurea in seama. M-ai facut tu ca sa ai dreptul sa ma judeci sau sa incerci sa-mi dai lectii? Nu cred!
Eu am pus o intrebare pentru a primi niste informatii, daca nu ai nimic bun de scris atunci nu mai scrie, chiar nu am nevoie!
Să te judec, nu!
Dar ca să-ți dau lecții, da!
La distanță de 55 de ani, între noi doi, plus 25 de ani de învățătură de carte, sunt îndeajuns în măsură să-ți dau lecții.
Pentru că eu m-am pregătit, profesional vorbind, să învăț niște școlari ca tine cum se scrie corect românește. Și, atunci cînd mi se ivește ocazia, dînd peste niște nepricepuți ca tine, am obligația morală să intervin pentru a încerca să aduc o reparație acolo unde întîlnesc astfel de perle de „cultură".
Partea proastă este că navighezi în niște ape tulburi și nici nu te vrei lăsa trasă la liman.
Hai, pa!
Deci pe mine una chiar nu ma intereseaza ce vrei tu, ti-am spus foarte clar, nu esti parintele meu si tocmai de asta nu sunt obligata sa te ascult. Du-te si da-le lectii celor care te asculta...pentru ca eu una nu am chiar deloc nevoie de morala de la un om ca tine, are cine sa ma invete, nu-mi trebuie meditator. Stiu foarte bine sa scriu, n-am nevoie de " lectiile" tale de " geniu". Cum se face ca am invatat sa scriu pana acum si fara ajutorul tau? Si ca tot veni vorba de analfabetism, de cand se scrie " dînd" cu " î" din i? Poate pe vremuri, in niciun caz in zilele noastre! Macar de ati fi perfect ca sa aveti dreptul de a comenta, as mai zice, dar in cazul de fata chiar nu il aveti si chiar nu stiu de ce stau sa-mi pierd timpul cu tine cand as putea face alte lucruri mult mai importante in acest timp. Nu-mi pasa cati ani ai, nivelul de cunostinte ale unui om nu se rezuma la varsta, ci la experientele de viata, si silinta si timpul acordat invataturii, iar eu cel putin nu ma cred perfecta ca si tine, cu totii mai avem de invatat indiferent de varsta. Cat traiesti inveti, si atunci cand mori o faci tot nestiutor. Singurul care le stie pe toate si are tot dreptul sa ne judece este Dumnezeu. Chiar nu suport oamenii cu mentalitatea ta, care se cred superiori doar pentru ca au niste ani in plus, functie mai mare decat ceilalti, sau sunt mai bogati etc. Suntem tot oameni, deci prin urmare suntem toti egali. Mandria se naste din prostie.
Dupa clasamentul liceelor cele doua sunt aproape pe acelasi loc. Din cate am auzit profesorii de la Loga sunt mai exigenti, dar si foarte bine pregatiti, poate cei mai buni din judet. Dar daca vrei sa o iei mai usor atunci mai bine la CNB. Singurul liceu la care se studiaza spaniola la clasa este Calderonul. Se va face germana sau franceza.
Curiosul999 întreabă: