Trivia - denumire purtată de zeița Artemis, (sau de Hecate), a cărei statuie se afla la întretăierile de drumuri.
Hecate - divinitate misterioasă, identificată adeseori cu Artemis, zeiţa vânătorii la greci. Era fiica lui Perses și a Asteriei. La început, Hecate era considerată drept o divinitate binevoitoare, care împărțea oamenilor felurite binefaceri: prosperitate, victorie, succese etc. Mai tîrziu ea trece drept o divinitate care cîrmuiește lumea subpămînteană și, în această calitate, este protectoarea vrăjilor, a descîntecelor și a tuturor manifestărilor legate de magie. Statuia ei, înfățișînd o femeie cu trei capete, se afla la toate răspîntiile drumurilor – locuri socotite prin excelență potrivite pentru magie – fapt pentru care era denumită și Trivia.
Deci, cuvântul este de origine greacă.
Multumesc, atunci ce putem intelege prin Trivia-Amuzante?
Păi ai întrebat ce origine are cuvântul, adică din ce limbă provine, nu ce înseamnă... Dacă întrebarea era ce înseamnă cuvântul trivia, răspunsul era "fleacuri", "lucruri fără importanţă", "bagatele", etc...
Iar Trivia-Amuzante este adaptarea românească, care înseamnă diverse fleacuri amuzante, respectiv că nu există un subiect anume, ci sunt tot feluri de întâmplări, amuzante în cazul ăsta, din toate domeniile. Ca şi la jocul Trivia de pe DC, sunt vreo 65.000 de întrebări, din domenii diferite, nu unul anume...
Cam imi sta in gat aceasta Trivia, unii o inteleg ca si pe o bataie de joc drept pentru care se intampla ce se intampla la acea categorie de pe acest site, si nu numai
Perfect adevărat! Stai să vezi învălmăşeli şi încurcături când cei cu întrebări despre telefoane mobile postează la "Sănătate", cei cu întrebări despre "Auto & Moto" postează la "Religie" şi cei de la "Turism" la Legislaţie, Politic & Social"...
Cunosc aceasta situatie, ma perumblu de foarte de mult timp pe-aici
alexcatalin13 întreabă: