Nicidecum....erau alea:exemplul personal, implicarea, argumentul autoritatii si prostii de genu, dar intre timp am terminat liceul
Procedee - efecte persuasive de urmărit în funcţie de cele trei strategii ale persuasiunii, ethos-ul,
logos-ul şi pathos-ul:
A. ethos-ul:
Efectul de exemplaritate - se obţine prin a te da de exemplu ca gîndire sau comportament, pentru
ceea ce urmează a fi făcut.
Efectul de bună credinţă - se obţine prin aceea că oratorul se arată a fi cel care a suferit pentru ceea
ce propune, sau prin invocarea celui care a suferit şi este cunoscut de auditoriu.
Efectul de purtător de cuvînt - se obţine prin aceea că vorbitorul îşi atribuie rolul de a vorbi în
numele altora, ideilor, valorilor, globalului, generalului.
B. logos-ul:
Efectul demonstrativ - se obţine prin folosirea bunei reputaţii a gîndirii logice; trebuie spus ceea ce
ai se spus rar, cu aplomb, subliniind cuvintele de legătură.
Efectul de metodă - se obţine prin a clarifica, a face ordine, a crea tipologii. Dă credibilitate.
Efectul de principiu - se obţine prin stabilirea prealabilă a anumitor reguli şi convenienţe ale
discursului. Rigidizează şi formalizează schimbul de idei şi mesaje subliminale impunînd un
control. Principiul trebuie să emane din valori şi să fie evident.
Efectul de competenţă - se obţine prin enunţul ferm, sobru şi inteligibil al faptelor, exemplelor,
cifrelor, mărturiilor, experienţelor, preferinţelor. Se fondează pe credibilitate.
Efectul de îndoială - destabilizează argumentaţia celuilalt prin formule: de controversă, capcană,
conştiinţă axiologică (principială sau morală).
Efectul dialectic - se obţine prin situarea pe poziţia contrară şi căutarea incoerenţei,
incompatibilităţii, opoziţiei. Cere temperament şi spirit vioi, de replică.
C. pathos-ul:
Efectul emoţional - vizează afectivitatea, sensibilitatea interlocutorilor pentru a obţine, prin
contagiune, asentimentul.
Efectul de elogiere - Laudă, premiază verbal, ceea ce vrei să încurajezi; ignoră ceea ce vrei să
stopezi.
Efectul de implicare - se obţine punînd în funcţiune gîndirea celuilalt prin formule implicative: "aţi
constatat acest lucru...", sau lăsîndu-l pe el să tragă concluzii. Invers, dacă este vorba despre o
atitudine care angajează vorbitorul o intenţie exprimată este mai eficientă decît una sugerată.
Menţionarea nominală a cuiva îl implică în conversaţie sau acţiune.
Efectul de complicitate - se obţine prin reluarea a ceea ce este comun; în exces dă un efect de
paternalism
Efectul de intimidare - se obţine prin şantaj de tipul dacă nu, atunci... ameninţînd cu
ceva ce afectează reputaţia.
Efectul de bunăvoinţă - se obţine prin avansarea de concesii, definibile ca normale, dar considerate
suficiente pentru situaţia respectivă de către cel care vorbeşte.
Efectul de repetiţie şi insistenţă - impune memoriei, dă certitudine discursului, relevă voinţa şi
angajamentul, multiplica şansele acordului, polarizează atenţia, evită dispersiunea.
anonim_4396 întreabă: