Înclin să cred că varianta propusă de Ioandelasal e corectă. Cum aş putea să fiu chiar sigur? Există în cărţile de gramatică o abordare a acestei probleme?
Este vorba de acordul subiectului cu predicatul.
Cand subiectul este la plural atunci si predicatul trebuie sa fie la plural iar cand subiectul este la singular si predicatul trebuie sa fie la fel.
Forme ca „trebuiesc", „trebuiești", „trebuiește", „trebuim" sunt pure invenții.
„trebuie" e corect.
Nu spui „îmi trebuiesc", „le trebuiesc" sau „îți trebuiesc". Spui „îmi trebuie", „le trebuie" și „îți trebuie".
https://ro.wikipedia.org/wiki/Verb_impersonal
îmi trebuie. Forma din primul enunț, trebuiesc, nu există în limba română și este doar o invenție a unora pentru a părea mai culți.
Eu aș spune că e verb personal pentru că se acordă cu subiectul, chiar dacă are aceeași formă. Verbul a trebui mi se pare unul dintre cele mai volatile verbe din limba română, poate fi folosit în foarte multe moduri și poate fi și personal, eu trebuie să merg acasă, și impersonal, trebuie să plouă azi.
Şi eu îl văd ca un verb dificil; sau volatil, cum te-ai exprimat tu. Americanii îl mai au şi pe "must", cu nuanţa lui specifică. Noi zicem doar "trebuie", indiferent de nuanţă. Nu-i prea în regulă.
În propoziţia menţionată, şi eu îl văd ca personal, din motivul pe care l-ai observat şi tu: acordul cu subiectul. Dacă subiectul era la singular "cartea", atunci nu mai era trebuiau, ci trebuia (cartea îmi trebuia).
Ultimele două exemple pe care le-ai dat comportă o discuţie. În propoziţia "Eu trebuie să merg acasă", verbul este tot impersonal, pentru că nu se acordă cu subiectul. Chiar dacă în loc de eu era noi, verbul tot forma aceea ar fi avut: Noi trebuie să mergem acasă.
Uf, hai să-l lăsăm pe "trebuie", că l-am pritocit destul.
Păi aşa scurt? Fără o argumentare?
Vrei sa-ti argumentez si de ce 1+1=2?
Robert061992 întreabă: