Cateva exemple de fenomene El nino si la nina?

Fenomenul El Nino, reprezentând un cuplaj între oceanul tropical şi atmosferă, deci influenţând schimburile de căldură şi umezeală între suprafaţa terestră şi aerul de deasupra, are consecinţe multiple, ele constând în modificarea regimului mai multor elemente climatice, care se resimt nu numai în arealul învecinat Oceanului Pacific, ci şi în zone foarte îndepărtate de acesta.

Au fost stabilite conexiuni între fenomenul El Nino şi intensificarea circulaţiei vestice la latitudini temperate sau între acest fenomen şi creşterea influenţei Depresiunii Aleutinelor, situată la latitudini subpolare.

Fenomenul El Nino pare a influenţa şi traiectoriile curentului polar în America de Nord, acesta rămânând în regiuni mai nordice, fapt care reduce advecţiile de aer rece spre centrul continentului. În acest fel, condiţiile de generare a tornadelor devin mai puţin favorabile, numărul acestora scăzând semnificativ.

De asemenea, deoarece în timpul fenomenelor El Nino circulaţia estică de altitudine din regiunile tropicale atlantice îşi schimbă direcţia, acest lucru va conduce la o scădere a numărului ciclonilor tropicali care s-ar putea forma în bazinul vestic al Oceanului Atlantic şi în sud-estul Americii de Nord. Este însă adevărat şi faptul că fenomenul El Nino impulsionează dezvoltarea ciclonilor tropicali în bazinul Oceanului Pacific.

Fenomenul El Nino generează şi riscuri umane. De exemplu, în condiţiile prezenţei, până la o anumită adâncime, a stratului de apă caldă în partea estică a Oceanului Pacific, este blocată ascensiunea curenţilor de adâncime reci, fapt care conduce la migrarea peştilor din zonele respective. Acest lucru afectează puternic activităţile de pescuit şi de prelucrare a peştelui din Peru, cu toate consecinţele negative care decurg de aici (şomaj, convulsii sociale), într-o ţară în care industria piscicolă are o mare importanţă. Pagube suferă şi culturile agricole, cum sunt cele de cafea (din Kenya, Brazilia, Indonezia) sau de orez (în ţările Asiei de S şi SE).

În secolul XX, se pare că doar El Nino din anii 1982-83 se evidenţiază ca o veritabilă dereglare, întrucât curentul cald cât şi ploile diluviene s-au manifestat până în iulie 1983, antrenând un cumul record de precipitaţii anuale (circa 4500 mm, la Guayaquil). Cu excepţia acestui caz aparte, anomalia constă de fapt în percepţia fenomenului de către oameni, mai ales când ploile torenţiale se abat asupra versanţilor special amenajaţi pentru a reţine şi cea mai mică cantitate de apă, deci pentru a atenua seceta, producând curgeri torenţiale devastatoare.

Cel mai important efort de urmărire al fenomenului a fost TAO, măsură luată după devastatorul fenomen din 1982-1983. Această măsură se referea la înfiinţarea unei reţele de 70 de balize plutitoare de-a lungul Pacificului ecuatorial. Terminat in 1994, TAO este acum primul sistem de avertizare globală asupra schimbărilor de temperatură din ocean. Datorită acestor balize şi a altor metode, climatologii au acum destulă informaţie pentru a dezvolta teorii despre ceea ce se intamplă în perioade normale şi în timpul fenomenelor El Nino şi La Nina.