Ce ar trebui sa fac dacă n-am viață socială, prieteni și pasiuni? Am 15 ani. Prieteni n-am cum sa-mi fac ca nu ies din casa și dacă as ieși, ar însemna să o fac de capul meu, plus ca n-aș avea unde sa ma duc. Toți vecinii mei sunt mai mari decat mine cu vreo 40 de ani. Am terminat o școală pe care mai bine nu o începeam, cu specimene miștocare pe care nu știu cum le-am suferit 8 ani de zile și trec a noua la un liceu cotat binișor, as putea spune. Ma aștept sa găsesc oameni puțin mai normali la cap, doar puțin, nu foarte mult că n-am așteptări. La fosta școala îmi luam bullying grav prin clasele 4-6 pana când am slăbit și m-am înălțat și de atunci doar m-au ignorat și ma mai fluierau uneori. Nu sunt vreo tocilara, vreo urâtă, sau vreo frumusețe fizică. Vreau să-mi fac prieteni, dar am anxietate sociala din cauza stilului de singuratica. N-am niciun entuziasm ca începe liceul ca sunt obișnuită cu foștii mei colegi nasoli, dar totusi nu vreau ca noii colegi sa ma perceapa asa cum m-au perceput ăia.
Cu ce ar trebui sa încep?

Să începi prin a te comporta normal.

Buna.Inca ai timp sa iti gasesti niste pasiuni pe toata perioada liceului.Incearca sa nu fortezi lucrurile, sa fii ceea ce nu esti. Eventual cauta te imprietenesti cu colega/colegul de banca? Eu am inceput sa vorbesc cu colega despre teme si profesorii nasoli, ca apoi sa devenim in cateva saptamani cele mai bune prietene, afland ca avem multe interese comune.

Nu trebuie sa fie cine stie ce.Probabil cele mai comune sunt interesul pentru film, animale de companie, citit, dans, etc.Eu sunt sigura ca atunci cand stai la pc urmaresti niste videoclipuri cu o anumita tema sau faci ceva care te defineste pe tine in timpul liber.

Fii cu capul pe umar si continua-ti studiile. Fara scoala risti sa iti gasesti numai munca extrem de prost platita, la negru.La liceu ai sansa sa incepi un nou capitol, fresh, fara bullying.Niciunul din noii colegi nu are cum sa stie ce ti s-a intamplat, deci de ce te-ai comporta ca si cum ei au fost acolo cu tine, in I-VIII? Nu lasa asta sa se vada, mergi cu capul sus, increzatoare.Stiu ca reprezinta un efort considerabil, dar trebuie sa iesi din zona de confort cat mai mult, asadar inscrie-te intr-un club, fa voluntariat, mergi la concursuri si orice altceva.Succes.

Salutare! Toti am trecut, la un moment dat, prin ce treci tu, unii mai mult, altii mai putin. Ce simti e perfect normal. Tinerii ca tine si ca cei de varsta ta sunte extrem de influentabili de catre mediul in care isi petrec timpul. Poate la unii e bine, fac voluntariat, citesc, se implica in societate, poate la altii e doar fun cu baut si fumat, poate la altii e cu droguri si infractionalitate. Bullying-ul din pacate este in toate :-))) Cum te salvezi? Daca ai stii ce putin le pasa cu adevarat despre tine, despre ce faci si cum esti tu, nici tie nu ti-ar pasa de simulacrele lor de ganduri. Mai bine ia o carte si o biblioteca la periat, te va ajuta later. Imi scrii daca vrei in prv si iti mai spun una alta despre cum am scapat eu de diverse...

Te înțeleg oarecum, și eu sunt introvertit, nu prea îmi place să ies, nu îmi plac locurile cu multă lume, prefer să fiu singur mai mult, îmi pare rău că ai trecut prin bullying, idioți sunt mulți. Eu zic, că cu siguranță îți vei face prieteni la liceu, de acum începe distracția, o să vezi. Eu nu am decât 1 prieten bun cu care mai ies constant, am mai avut, dar nu erau toți prieteni adevărați, doar la nevoie.
O să îți faci prieteni in liceu și o să începi să ieși și atunci vei trece peste faza asta și eu așa am fost.

Poti sa mergi la ceva cursuri de desen, dans, inot, sau orice iti place tie. Cunosti acolo tineri de varsta ta. Pe langa asta, la noua clasa o sa ai vreo 30 de sanse sa-ti faci prieteni

Începe prin a fi tu însăți. Nu încerca să pari altfel decât ești doar ca să te integrezi, e o mare greșeală, fiindcă orice relație ar decurge de aici ar fi bazată pe o fundație fragilă.
Nu ești singura persoană mai introvertită și nici singura care a avut parte de șicane, sunt destule specimene care nu primesc educația celor șapte ani de-acasă. Deși neplăcută, a fost doar o fază, o etapă din viața ta. Și fiecare experiență de viață, fie ea plăcută sau nu, are un aport în formarea persoanei care vei fi la maturitate.
În privința anxietății, cred că e un cuvânt folosit cu prea mare ușurință. Văd că a devenit la modă anxietatea. Dacă ești mai retrasă, ăsta-i felul tău și nu e nimic rău în asta.
În privința prietenilor, îți dau un exemplu. Am o fată de 18 ani, în primul an de facultate. Până în clasa a opta a avut, să zic, prieteni de conjunctură, dintre colegi. Părea mai introvertită, și poate chiar era, dar nu mi-am făcut griji, fiindcă și eu am fost la fel la vârsta ei. Când a trecut clasa a noua - surpriză! Și-a făcut imediat un cerc de prieteni foarte buni.
Ce trebuie să înțelegi din asta: e suficient să dai de persoane cu care rezonezi, ca să-ți faci prieteni. Nu trebuie să-i cauți cu lumânarea, se va întâmpla de la sine.
Iar în privința pasiunilor, le vei descoperi când nici nu gândești, nu-ți face griji.
Succes!