Ce e o imagine virtuala(la optica, fizica)?

Este imaginea care se formeaza la prelungirea razelor de lumina.

Pai e foarte simplu citeste tot ce ti-am scris


Avind in vedere practica lecturii din spatiul virtual, ar trebui probabil oficializata o noua meserie: cititul. La fel cum, in literatura, la un moment dat au inceput sa conteze personajele banale, lipsite de eroism, tot asa, in cultura on-line, conteaza cititorii, privitorii si ascultatorii obisnuiti, fara pretentii si vanitati sterile, dar cu o posibila utilitate sociologica a produselor lor culturale. Pe bloguri cintaresc greu cititorii obisnuiti, cu propria lor lume, pe jumatate fictiva, pe jumatate reala, adesea ludica.
Nu discut acum modul in care scriitorii reusesc sau esueaza in a se face cititi on-line sau cum nici macar nu isi propun sa faca acest lucru.

Ma intreb doar citi dintre scriitorii, criticii si jurnalistii care au blog posteaza texte literare sau scriu despre literatura si, numarind efectiv cazurile acestora, observ ca foarte putini. Majoritatea scriitorilor prefera sa se faca ascultati prin texte de opinie si atitudine, prin mici luari de pozitie intr-o problema politica sau una mediatica. Multi fac orice in spatiul virtual, mai putin literatura. Deocamdata, cert este ca numarul cititorilor obisnuiti care fac cronica de carte pe net este mult mai mare decit numarul criticilor literari. De asemenea, numarul amatorilor care incearca sa faca literatura pe net, chiar asa, prin metode naive si primitive cum par ele, este mai mare decit cel al scriitorilor profesionisti care continua sa prefere mediul caldut si ocrotitor al culturii fizice.

Am mai observat si cu alte ocazii ca cele mai vii bloguri sint cele despre carti, cititori si actul lecturii. Acestea reusesc sa iasa din cliseele receptarii blazate, sa formeze un public inviorat si sa tina pasul cu dinamica schimbarilor psiho-sociale aduse de interactiunile din retea.
Adincind aventura noastra prin blogurile despre carti, sa ajungem si la Bookgames. Jocuri cu bloggeri si carti (bookgames. wordpress. com). De aici aflam cum oamenii ascund carti prin oras si posteaza pe blog indicatii despre cum poti gasi cartea respectiva. Rezultatul e o vinatoare de carti care incepe pe Internet si continua in spatiul fizic, pentru ca apoi traseul sa fie reluat. Aici exista carti la liber si carti la schimb sau ebooks. Aici conteaza libertatea creatoare, jocul, dezinhibarea si originalitatea, mai degraba decit scandalurile care provoaca rumoare in institutiile spatiului fizic (ca in cazul fotografiilor de pe blogul Gramo’s World). De aici sintem trimisi la o pagina cu povesti audio, inregistrate de bloggeri, povesti pentru copii, dar si pentru adultii ascultatori, un experiment cu multe roade sociale inclusiv pentru comunitatea blogurilor. Cei care s-au strins in microretele textuale de postari si comentarii au ocazia acum de a se cunoaste si auditiv, vocea fiind un mijloc de confruntare a imaginii pe care ti-ai facut-o despre o prezenta virtuala cu un reper identitar.

Tot de aici poti sa descinzi in Republica Gramo (republicagramo.wordpress.com): „Republica Gramo e un proiect de cooperative writing al mai multor bloggeri. O zi in republica dureaza doua saptamini in real time. Fiecare autor isi controleaza propriul personaj. Cu schimbul, fiecare joaca rolul de povestitor". E un proiect narativ din care poate iesi o naratiune incropita din mai multe naratiuni, dar si din discutiile intre povestitori (citeste: autorii naratiunilor care si-au insusit un nume fictiv, un personaj pe care trebuie sa-l desavirseasca). Acestea din urma formeaza un soi de metanaratiuni, naratiuni despre naratiuni in care vocile interfereaza, interactioneaza si coopereaza.
E o buna dovada pentru modul in care procedeele literare cu privire la problematica fictiune-realitate devin, din teorii abstracte, practici concrete si curente. Sint deopotriva pagini de povestire si de jurnal de creatie, cu acces la gindurile autorilor-naratori, cu multe confuzii terminologice, de altfel, si cu lucruri incilcite, inclasabile. Sint chestiuni deschise cu privire la timpul ce se dilata deopotriva in interiorul si in exteriorul unei povestiri, in fictiunea povestitorului si in lumea fizica a autorului, la persona narativa sau la topos si la raportarea dintre personaje.

Dar tocmai stingaciile si imperfectiunile, ezitarile si intrebarile intermediare, constituirea planului narativ abia dupa ce naratiunile au pornit sa se inchege, povestirile individuale si firele care le-ar putea lega si atelierul scriptic aduc autenticitate. Cred ca am mai scris asta: blogurile sint numai bune pentru o reiterare a teoriilor si a practicilor autenticitatii pe masura ce vechi si noi dileme autenticiste (re)apar.
in aceste exemple pare ca blogurile insele scriu, nu bloggerii. inca un exemplu, mai recent de data aceasta: Taraba cu carti (tarabacucarti.ro/blog/index.php), promitatoare in recomandari zilnice de carti, dar inca fara timpul necesar pentru a-si crea o marca. Deocamdata mai multe recomandari de sezon, foarte updatate la semnificatia unei zile (8 martie, de pilda) pentru a exploata din plin latura afectiva si, implicit, pe cea comerciala.

Un prim amendament ar fi ca n-ar strica mai multe recomandari plecind de la carti fara utilitate practica si fara santaj emotional. Mai degraba, Bookaholics (bookaholics.jubjub.ro) se afla printre blogurile despre carti care au deja o identitate, si inca una cu valoare. in niste reading circles mai multi scriu despre aceeasi carte, iar raftul bookaholicilor cuprinde listele cu cartile trimise prin BookRing. E vorba de un circuit al lecturii in care moneda de schimb e cartea, iar listele cu carti ofera un profil al cronicarului-cititor, dar si o tesatura de sugestii si de recomandari subiective.
Tot un lant interesant care se formeaza pe bloguri este un fel de complicitate a ideilor despre carti si a topurilor nascute din alte idei si topuri. Cristian Teodorescu lanseaza pe propriu-i blog un top ultrapersonal in legatura cu romanele de dragoste ale lumii, iar Luciat preia ideea si intra intr-un soi de dialog invizibil cu acest top: „ocazie de stat la palavre". Un alt lant de acest tip se formeaza intre Zumcititor, White Noise si Luciat in legatura cu modul in care fiecare dintre aceste trei cititoare isi aleg cartile.

E un bun prilej pentru fiecare de a-si dezvalui, putin cite putin, ceva din propria intimitate: o confesiune deopotriva despre relatia cu cartile si despre sine. Pot fi gasite multe astfel de incropiri. inchei insa cu aceasta frumoasa marturisire facuta de Luciat care nu mai are nevoie de comentarii si de concluzii: „N-as avea nevoie, la ora asta, de nici un critic care sa-mi spuna ce sa citesc. De nici un prieten, de nici un blogger, de nimeni. Stiu foarte bine ce-mi lipseste. La fel de bine stiu ca n-o sa-mi bifez niciodata listele. E prea tirziu, pe scurt. E prea tirziu ca sa incep sa maninc sanatos, sa ma las de fumat, sa fac miscare, sa traiesc echilibrat. La fel de tirziu si ca sa citesc sanatos. Viata si cartile sint totusi legate. Asa ca azi o sa maninc inghetata si-o sa citesc un hit editorial, miine prajituri si un clasic rus neglijat cind ar fi fost timpul potrivit, poimiine salata si poezii romanesti recente si raspoimiine dumnezeu cu mila. Si one of these days o sa fac un infarct si-o sa-mi cada din mina exact cartea despre care, la 20 de ani, as fi spus ca e perfecta".


imi dai funda?

Imaginea virtuala e imaginea care se formeaza la prelungirea razelor reflectate, nu a razelor insasi. ea nu se poate proiecta pe un ecran.

O imagine care nu poate fi prinsa pe un ecran se numeste imagine virtuala.