Ce este mitul ANDROGIN?

În Banchetul, Platon prezintă o explicație iubirii și formării acesteia. Aici cititorul află "mitul androginului", povestit de un personaj al lui Platon. După această legendă, la început trăiau pe pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau.

Zeii se tem de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă amenințare, îi despart. Separați însă, părțile nu mai fac nimic. Pe pământ domnește o letargie completă. Tot mai mulți mor de tristețe și dor.

Zeii, văzând că rămân fără supuși, caută o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. Astfel este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume. În acest fel oamenii își petreceau viața căutându-și jumătatea. Cei norocoși care se găseau se contopeau formând ființa de odinioară.

Această idee este preluată și de scriitorul realist Liviu Rebreanu în romanul Adam și Eva, însă dintr-o altă perspectivă. Rebreanu se concentrează pe ideea sufletelor pereche. Despărțirea o explică numai pe scurt: el vorbește de un atom spiritual în echilibru, datorită a două principii din atom. Când atomul se rupe în planul spiritual, acest echilibru este distrus. Principiile se diferențiază și ajung pe planul material. Aceasta are loc înainte de prima naștere. În planul material, sufletul există, chiar mai mult, acesta nu se schimbă precum corpul fizic. Acesta râvnește necontenit după starea de echilibru, astfel începe o căutare involuntară pentru jumătatea pierdută. Dar Rebreanu consideră că o viață nu este de ajuns pentru această misiune. După părerea lui o viață adevărată conține șapte vieți omenești în care sufletele se caută neîncetat. A șaptea viață aduce revelația: este sfârșitul vieții materiale, și-a regăsit jumătatea. O asemenea bucurie aduce o scânteie aparte în ochii muribundului (numai pe pragul morții își dă omul seama dacă a trăit în zadar sau nu).