COMÚN, -Ă, comuni, -e, adj. 1. Care aparține mai multora sau tuturor; care privește sau interesează pe mai mulți sau pe toți; de care se folosesc mai mulți sau toți; obștesc. ◊ Drept comun = parte a dreptului care are aplicare generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale). Criminal de drept comun = criminal care a comis o crimă obișnuită. Substantiv comun = substantiv care servește la indicarea obiectelor de același fel. Factor comun = număr cu care se înmulțesc toți termenii unei sume. Divizor comun = număr întreg care împarte exact mai multe numere întregi date. Multiplu comun = număr care e divizibil cu mai multe numere întregi date. Cel mai mic multiplu comun = cel mai mic număr întreg care se poate împărți exact prin mai multe numere întregi. Numitor comun = numitor care aparține mai multor fracții. An comun = an calendaristic. ◊ Expr. A face cauză comună cu cineva = a lua partea cuiva într-o chestiune sau într-o discuție. A nu avea nimic comun cu cineva (sau ceva) = a nu avea nici o legătură cu cineva, a fi străin de... A duce viață comună cu cineva = a trăi sub același acoperiș; a conviețui. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce aparține unei colectivități; ceea ce este alcătuit pe baze obștești. ◊ Loc. adv. În comun = laolaltă, împreună. 2. Obișnuit, normal, firesc; frecvent. ◊ Loc comun = idee cunoscută de toată lumea, lucru știut; banalitate. ◊ Expr. (Substantivat) A ieși din comun = a se prezenta ca ceva aparte, neobișnuit, deosebit de ceilalți. 3. Banal, de rând; de proastă calitate. – Din fr. commun, lat. communis.
MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium
Daca vrai sa vezi si tu uite aici:http://dexonline.ro/definitie/%20
Succes. Funda?
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Comuna (din cuvântul commune din limba franceză; pluralul „comune") este o unitate de bază administrativ-economică din România, alcătuită din unul sau mai multe sate şi condusă de un Consiliu comunal în fruntea căruia se află un primar. În general comuna poartă numele satului în care se află reşedinţa, dar uneori, comuna poartă numele altui sat din componenţa sa. De exemplu, Comuna Arefu poartă numele satului Arefu, iar reşedinţa comunei Arefu este în satul Căpăţânenii Pământeni.
În prezent (1 iulie 2011) numărul total al comunelor din România este de 2859.
Un municipiu (din latină municipium) este o unitate administrativă în România. Acest status este acordat oraşelor mai mari, cu un grad ridicat de urbanizare, cu o populaţie relativ mare, în general de peste 15 000 locuitori, cu un rol economic, social, politic şi cultural însemnat. Acestea sunt criterii relative pentru definirea unui municipiu, neexistând la nivel de lege criterii bine definite pentru acordarea statutului de municipiu. Însă acordarea propriu-zisă a statutului de municipiu se face prin lege, nu este suficientă îndeplinirea criteriilor susmenţionate. Localităţile care nu îndeplinesc unul sau mai multe din aceste criterii sunt clasificate ca oraşe, sau, dacă nu sunt urbanizate, comune.
Administraţia unui municipiu se numeşte municipalitate şi este condusă de un primar. Municipiul nu are alte subdiviziuni administrative chiar dacă neoficial, municipiile mari sunt grupate în cartiere. Excepţie face însă Municipiul Bucureşti, care are un statut similar cu cel al unui judeţ şi este în mod oficial împărţit în 6 subdiviziuni administrative numite sectoare.
Deşi în limbajul comun municipiile sunt denumite simplu "oraşe", distincţia dintre statutul de oraş şi cel de municipiu este importantă, mai ales la nivel politico-administrativ.
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
