1. Într-o propoziţie sau frază poate exista un cuvânt, un grup de cuvinte sau o propoziţie care nu au nici o legătură sintactică cu restul enunţului, reprezintă o comunicare de sine stătătoare, care se află pe alt plan sintactic faţă de restul frazei:
Nu ştiam, mi-a răspuns el, că a fost arestat.
Nu cred, zău, că el este de vină.
Vorbitorul introduce în frază cuvinte sau propoziţii de explicare sau de atitudine. Acestea se numesc construcţii incidente.
O propoziţie incidentă ca zise el, cred eu, mă gândesc se reduce adesea la un verb şi la subiectul acestuia, care este frecvent plasat după verb, este inversat:
Tu ai dreptate, zise el, nu e om cinstit.
N-o să regreţi, cred eu, că am dreptate.
2. Verbul unei propoziţii incidente este foarte frecvent un verb de declaraţie de tipul a spune, a zice, a răspunde, a declara sau de opinie, de tipul a crede, a gândi, a presupune.
În uzajul literar sensul "a spune" este uneori implicit în sensul verbului folosit:
Ia te uită, se miră el, mai eşti încă aici? (= spuse el cu mirare).
Ce-ai păţit, se nelinişti el, nu te simţi bine? (= spuse el cu nelinişte).
3. [stil.] În limba vorbită apar frecvent cuvinte sau propoziţii incidente care nu comunică nimic, sunt golite de sens, ca:
- Domnule!
- Soro!
- Mă rog.
- Nu-i aşa?
- Ce mai?
Se recomandă evitarea acestora, întrucât este neelegantă şi încarcă inutil comunicarea.
O informaţie în plus. Se izolează de celalalte propoziţii prin virgule, iar la analiză se ia separat.
Nu depinde de nimeni.
Propozitia sau constructia incidenta ofera informatii in plus.este separata de restul propozitiei prin [,] linie de pauza etc.