ARGUMENTAREA. CONSTRUCŢIA DISCURSULUI ARGUMENTATIV
Modalitate de a prezenta şi susţine un punct de vedere asupra unei anumite probleme şi, in egala măsură, de a convinge cititorul / interlocutorul de valabilitatea
perspectivei propuse.
Argumentarea cuprinde:
- o ipoteză, un punct de vedere formulat asupra unor aspecte ale operei literare sau asupra realităţii;
- argumentarea propriu-zisă, care ocupă cea mai întinsă parte a unui text argumentativ. Pentru a convinge, autorul argumentării trebuie să facă apel la argumente convingătoare. În demersul argumentativ se inserează citate din lucrări de autoritate, se fac referiri la idei ale unor personalităţi, se oferă exemple familiare interlocutorului / cititorului. Nu este exclusă (nici) argumentarea pe cale emoţională, în acest caz apelându-se la situaţii la care cititorul nu poate rămâne indiferent.
- concluzia sau partea finală a argumentării, care subliniază dacă punctul de vedere constituind ipoteza se susţine sau se infirmă.
În redactarea unui text argumentativ trebuie să se aibă în vedere formularea tu multă claritate a argumentelor, ţinându-se cont de prezentarea gradată a acestora, cele mai convingătoare argumente fiind rezervate finalului, pentru ca demersul să-şi asigure scopul. Ierarhizarea argumentelor poate fi marcată prin cuvinte ca: „în primul rând", „în al doilea rând" etc. Se recomandă utilizarea unor cuvinte prin care se face apel la experienţa culturală / de viaţă a interlocutorului, implicându-1 în demers: „După cum cunoaşteţi.", „Nu vă puteţi îndoi de faptul ca.", „Este cunoscut de toată lumea faptul "etc.
Argumentele pot fi grupate în jurul unei idei sau teme, grupare subliniată prin in ceea ce priveşte", „referitor la" etc.
Argumentarea nu trebuie să excludă creativitatea, autorul bazându-se pe un „scenariu" ce ţine seama de pregătirea receptorului şi de menţinerea atenţiei acestuia.
Legătura dintre segmentele discursului se realizează prin conectori constituind mijloace de realizare a coeziunii textului. Aşadar, într-un text argumentativ, este absolut necesară prezenţa unor cuvinte ca: „deci", "or", „totuşi", „dimpotrivă", „de altfel", „de altminteri", „pe de altă parte" etc.